Carti, autor Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu

Despre Ura

"Asa cum despre moarte nu se poate vorbi in mod fecund decat din punctul de vedere al vietii, nu am vorbit aici despre ura decat dintr-un interes plin de afectiune pentru lumea in care traiesc. Soarta ei nu are cum sa-mi fie indiferenta. Asadar, nu-mi place sa urasc de moarte si, daca am scris acest text, am facut-o pornind de la stupefactia ca ceva precum crima - si mai ales aceea facuta cu sistem - poate in genere sa existe. Totusi ura exista, dupa cum exista si crima, iar prezenta lor in viata noastra, mai ales cand capata conotatie istorica, trebuie luata in considerare. Dupa 1984, ura organizata ca principiu de guvernare a pustiit societatea romana: a pustiit sufletele oamenilor si relatiile dintre ei, asa cum, prin instinctele de distrugere declansate, a pustiit acumularile trecutului si, deopotriva - devenite ale tuturor si ale nimanui -, pamantul tarii, apele si padurile ei. Procesul acesta continua astazi in alte forme. Ceea ce ne chinuim noi sa punem pe picioare este in fond o tara devastata de efectele urii institutionalizate istoric. Am luat ura in considerare asa cum medicul, pentru a-l vindeca pe pacient, trebuie mai intai sa se aplece asupra bolii lui." (Gabriel ...

Gabriel Liiceanu

Epistolar-Discount 20%

Aaa cum spune si titlul, cititorul are în fata o carte alcatuita din scrisori. Nu e prima de acest gen si, desigur, nici ultima. Ceva o singularizeaza totusi: prilejul care i-a dat nastere, grauntele în jurul caruia s-au asternut atâtea gânduri si atâtea sentimente – nu întotdeauna avuabile, însa întotdeauna salvate de frumusetea expresiei. Acest „graunte" este o alta carte: Jurnalul de la Paltinis. Despre el vorbesc în scrisorile lor, cu patima si însufletire, cu omeneasca încrâncenare si neomeneasca detasare, paisprezece intelectuali români, captivi ai unuia dintre cele mai cumplite momente ale istoriei. Ei sunt: Radu Bogdan, E.M. Cioran, Petru Cretia, Stefan Aug. Doinas, Ion Ianosi, Thomas Kleininger, Gabriel Liiceanu, Constantin Noica, Alexandru Paleologu, Andrei Pippidi, Andrei Plesu, Mariana Sora, Marin Tarangul si Sorin Vieru. PRET VECHI: 39RON

Gabriel Liiceanu

Jurnalul De La Paltinis

Jurnalul de la Paltinis - jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu in preajma lui Noica - a fost bestseller al anilor '80, cand se vindea pe sub mana si se imprumuta numai prietenilor de incredere. Editia a doua, revazuta si adaugita cu paginile cenzurate in 1983, a fost publicata de Humanitas in 1991 si din acel an Jurnalul s-a vandut in peste 50 000 de exemplare. Impreuna cu Epistolarul, Jurnalul de la Paltinis reconstituie in beneficiul tinerei generatii de astazi premisele mitului de ordin cultural nascut, in anii '80, in jurul personalitatii lui Noica. "... O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata." (Constantin Noica) "Un strain care ar citi Jurnalul ar putea crede ca in anii aceia oamenii din Romania nu faceau altceva decat sa se piarda in meditatii atemporale sau sa viseze la soarta civilizatiei.Jurnalul trece dincolo de limitele inevitabil discrete ale unui text filozofic si isi dezvaluie adevaratul sau gand: cautarea de sine. Crima ce incununeaza cartea il priveste mai putin pe Maestru cat pe Discipol..." (Emil Cioran)"... Aceasta carte e in realitate un document de epoca, marturia patetica a unor aspiratii si neputinte ...

Gabriel Liiceanu

Scrisori Catre Fiul Meu-Discount 10%

Un tata îi scrie, înaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia. Dupa operatie, scrisorile continua sa se înlantuie. Se agata mai întâi „ca iedera“ de orice le iese în cale, apoi, dupa întoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celalalt sex“, ce cautam într-o lume în care parem destinati fericirii? O întreaga geografie afectiva, creata dupa capriciile memoriei, se ascunde în plicul încapator al acestei carti: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmari nebanuite, scene din casa copilariei, adresa mitica „Dr. Lister 69“, flash-uri din anii '50 si fleacurile vietii de zi cu zi. Dar si gândurile abstracte, sistematizate, care se datoreaza „riscului de a avea un tata filozof“. Din cele saisprezece scrisori se contureaza o viata si un cod. Sub protectia distantei si-a conventiei epistolare, Gabriel Liiceanu gaseste prilejul sa fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, sa-si aminteasca, sa povesteasca, sa cada pe gânduri, sa se lase întrebat si sa ne raspunda. Pentru ca, acceptând pactul proapus de autor, fiecare cititor se transforma în ...

Gabriel Liiceanu

Despre Limita

„Acest discurs despre limita nazuieste sa fie o constructie si, in acest sens, el este o carte de filozofie aproape in intelesul traditional al cuvantului. De aceea capitolele despre frica, nehotarare, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sunt pagini grupate arbitrar in spatiul unor eseuri disparate, ci momentele nascute oarecum necesar in urma unei intentii de rigoare. Ele se inscriu deci in logica unei idei care le dicteaza ritmul si continutul. Mi-am pus intrebarea, terminand-o in aceasta forma, daca este vorba de «o carte grea». Nu cred. Mai degraba este o carte ambitioasa, care indrazneste sa vorbeasca «de sus» despre noi, oamenii. Dar imi fac iluzia ca ar putea-o citi oricine. As fi vrut sa fie o carte adevarata, pe care fiecare cititor sa o paraseasca cu senzatia ca a aflat mai mult, de aici, pe marginea acelor lucruri despre care credea ca stie tot. Cel putin, scriind-o, asa s-a intamplat cu autorul ei.“ (Gabriel Liiceanu)

Gabriel Liiceanu

Despre Minciuna

"Mi-am propus sa va vorbesc despre minciuna, ceea ce înseamna despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minti, pentru ca numai omul are parte de un "lucru" care poate sa exprime si care, exprimând, se poate misca în doua directii total opuse: adevarul si falsul intentionat. Acest "lucru" este limba. Faptul ca limba, incaputa pe mana utilizatorului uman, poate sa spuna nu doar ceea ce este, ci si ceea ce nu este, deci faptul ca un cuvant poate sa spuna nu numai adevarul, ci si sa minta, explica de ce povestea omului este, in esenta ei, o inlantuire de dezastre. "Poprul roman, spune Cioran intr-o scrisoare catre fratele sau, nu e la nivelul limbii pe care o vorbeste." Dar omul insusi ca specie nu e la nivelul limbii de care se foloseste. Intreaga istorie a acestei specii este expresia unei fraude lingvistice." Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu

Declaratie de iubire.

Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata. Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta. Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu sunt in viata), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata. Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori –, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat. Despre acesti oameni este vorba in aceasta carte. Ei poarta numele de Monica si Virgil lerunca, Noica, Sebastian sau Cioran, Henri Wald, ...

Gabriel Liiceanu

APEL CATRE LICHELE

Licheaua este o figura eterna a umanitatii. Aceste pagini nu reprezinta insa un portret al lichelei universale, ci spectacolul intruparii ei in perioada numita comunism. Licheaua care a facut cu putinta comunismul are desigur o multime din trasaturile lichelei eterne. Cu toate acestea, ceva o distinge de toate lichelele lumii: puterea ei de a se organiza si de a transforma lichelismul in regula a lumii si sistem. APEL CATRE LICHELE (asculta un fragment) Lista track-uri: 1. Apel catre lichele (02:10) 2. Meditatie despre activist (07:51) 3. Prostia ca incremenire in proiect (17: 36) 4. De ce regi (05:01) 5. Porcul nostru de serviciu (04:37) 6. Un instrument pentru perfectionarea lui Cain (11:41)

Gabriel Liiceanu

CEARTA CU FILOZOFIA

Am scris aceste pagini intre 1985 si 1989, la o varsta cand, in filozofie, neputinta de a construi un sistem ia forma certei cu filozofia. Cearta cu filozofia academica, cearta cu sistemul, cu livrescul si cultura de aparat continua sa fie filozofie si ea poate pastra inca forma livrescului si a culturii de aparat si poate fi chiar o cearta sistematica . Cu toate acestea, este o cearta fara intoarcere si, de aceea, un act de curaj; pentru ca la capatul ei, daca in locul unui simplu dresaj in spatiul filozofiei nu apare un personaj care a invatat sa gandeasca pe cont propriu, ramane totusi ceva: consfintirea unui esec. Aceasta carte este pentru autorul ei o provocare si unu pariu periculos: din ea poate sa se nasca o gandire adevarata sau, poate, cu totul altceva... Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu

USA INTERZISA

Ce mai e si cartea asta? Jurnal, de fapt, nu e, tratat nu e, roman nu e. Cel mai corect ar fi sa spun ca este explozia (neincadrabila) a fiintei mele pe parcursul unui an. Dar ce lucru formidabil: aceasta explozie ma reda mie insumi intreg. Gabriel Liiceanu USA INTERZISA (asculta un fragment) 1. Prima amintire (11:01) 2. Despre sistemul de iluzii (17:20) 3. Gamele unei vieti (03:24) 4. Intilnire cu tara mea (04:47) 5. Fiul meu (20:12) 6. Usa interzisa (02:53) 7. Am tacut bine (02:00)

Gabriel Liiceanu

OM SI SIMBOL

Gabriel Liiceanu

TRAGICUL

Paginile de fata constituie reeditarea partiala a volumului cu acelasi titlu aparut in 1975 la Editura Univers... Am pastrat doar sectiunile care se inscriau nemijlocit in tematica volumului: analitica tragicului, apoi lectura cartii lui Nietzsche, Nasterea tragediei eline , si, in sfarsit, bibliografia critica, menita sa ofere oricarui cercetator care ar dori sa continue acest travaliu stadiul in care se afla cercetarea in anii 70... Cele 1800 de exemplare ale primei editii s-au epuizat inca din anul aparitiei, iar o alta lucrare care sa trateze aceeasi tema nu a mai aparut de atunci. S-ar putea ca aceasta noua editie sa suplineasca lipsa unei cercetari aduse la zi si sa satisfaca, macar in parte, cerintele studentilor de la facultatile de stiinte umaniste.

Gabriel Liiceanu

Despre limită

Aceastã carte s-ar fi putut intitula la fel de bine Despre libertate. Mi s-a pãrut însã cã este mai potrivit ca elementul care face ca libertatea sã fie libertate umanã - limita deci -, şi nu libertatea pur şi simplu, sã dea titlul acestor pagini. Am numit libertatea care, ca sã funcţioneze, are nevoie de limite „libertate gravitaţionalã". Cartea s-ar fi putut atunci intitula Despre libertatea umanã ca libertate gravitaţionalã. Aceastã carte despre limitã este o apologie a vagului. Lucruri vagi, poate cele mai vagi, sunt omul, Dumnezeu, libertatea. Vagul este opusul precisului. Vagul este ceea ce rãmâne dupã traversarea unui spaţiu populat cu limite. Limita îl închide pe om mai întâi în spaţiul precisului. Problema este cum sã parcurgem apoi treptele precisului, pentru a ajunge la lucrurile vagi. Aceastã carte este pânã la urmã o carte despre lucrurile vagi. Lucrurile vagi sunt lucrurile cele mai importante. Dar pentru cã la aceste lucruri nu am putut ajunge decât pornind de la hotarele lumii şi ale libertãţii noastre, am intitulat totuşi aceastã carte Despre limitã.

Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu Cele trei norme ale mamei

„Cred că în mai toate familiile există câte un om deosebit, unul al cărui spirit trebuie onorat prin evocarea lui perio­dică. Şi pentru că fiecare dintre noi are nevoie de repere vii, acest om, atunci când există, nu trebuie pierdut niciodată din memoria urmaşilor. Lucrul nici măcar nu e foarte greu de făcut. Adevărul e că, de la o vârstă încolo, începem să ne tragem îndărăt; scurtându-se, timpul vieţilor noastre cere să fie îmbo găţit cu viaţa celor care ne-au precedat. Sau poate, pentru că în curând nu vei mai fi, te întorci spre cei care nu mai sunt? Fapt e că începi să-ţi dezgropi părinţii, să-ţi forţezi memoria pentru a scoate la suprafaţă până şi lucrurile cele mai mărunte pe care le-ai trăit cu ei. Viaţa ta nu-ţi mai ajunge. Treci apoi dincolo de ei. Îţi cauţi bunicii şi regreţi că, ignorând nevoia aceasta care avea să vină, n-ai ştiut să-ţi descoşi părinţii despre părinţii lor. Nefăcând-o, ai senzaţia că ai pierdut definitiv posibila prelungire a vieţii tale în trecut. Socotită în «timpul generaţiilor», viaţa ta este mai scurtă. Ai ratat linia dreaptă care conducea către secretul ...

Gabriel Liiceanu

INCERCAREA IN POLITROPIA ...

Gabriel Liiceanu

Scrisori catre fiul meu

Gabriel Liiceanu

Epistolar

Gabriel Liiceanu

Declaraţie de iubire

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni - ei nu pot fi mulţi - pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi - covârşitoare uneori -, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt. Despre aceşti oameni este vorba în această carte. Ei poartă ...

Gabriel Liiceanu

Declaraţie de iubire. humanitas

„Paginile acestei cărţi s-au născut dintr-o idee simplă: fiecare om îşi alcătuieşte de-a lungul vieţii un edificiu afectiv. Măsura în care el este e dată de consistenţa acestui edificiu, de mâna aceea de oameni - ei nu pot fi mulţi - pe care i-a preluat în el şi pe care i-a iubit fără rest, fără umbră, şi împotriva cărora spiritul critic, chiar dacă a fost prezent, a rămas neputincios. Aceşti oameni puţini care ne fac pe fiecare în parte să nu regretăm că suntem reprezintă, chit că o ştim sau nu, stratul de protecţie care ne ajută să trecem prin viaţă. Fiecare om face faţă la ce i se întâmplă pentru că este protejat în felul acesta. Fără acest zid de fiinţe iubite care ne înconjoară (indiferent că ele sunt sau nu sunt în viaţă), noi nu am fi buni de nimic. Ne-am destrăma precum într-o atmosferă în care frecarea este prea mare. Sau ne-am pierde, ne-am rătăci pur şi simplu în viaţă. Dacă ura celorlalţi - covârşitoare uneori -, invidia lor, mârşăvia lor sunt neputincioase este pentru că există câţiva oameni pe care îi iubim până la capăt. Despre aceşti oameni este vorba în această carte. Ei poartă ...

Mircea Ivănescu, Gabriel Liiceanu

Măştile lui M.I.

Gabriel Liiceanu în dialog cu Mircea Ivănescu „După prima noastră întâlnire, s-a întâmplat ceva neaşteptat. Stând de vorbă, ne-am pomenit prinşi în complicitatea pe care o crea însuşi dialogul nostru. A început să ne placă jocul nostru. Mircea Ivănescu s-a lăsat împins, pentru o ultimă oară, pe coridoarele vieţii lui, lăsându-mi senzaţia că i-am prilejuit o mare şi finală recapitulare a ei. Şi că, într-un fel nerostit, îmi era recunoscător pentru asta. Iar eu, la rândul meu, urmându-l pe drumul pe care i-l deschideam prin întrebările mele, eram fascinat de ceea ce vedeam şi, mai ales, de felul în care el se vedea pe sine." (Gabriel LIICEANU)