Alexandru Paleologu
Ipoteze de lucru
Editura: CD Press
Editia a III-a
„Nimic rigid, inert, in bagajul intelectual al eseistului. Ideile, citatele, relatiile vin de la sine, exact cind e nevoie de ele. Sigur, spontaneitatea aceasta presupune, pe linga vocatie, o tehnica. Alexandru Paleologu stie foarte bine cum se joaca naturaletea. Eseurile lui sint causerie superioara, inaintind, a bitons rompus, printre paranteze, amintiri personale, divagatii, glume, dar coagulate totdeauna in jurul unei idei, pe care doar cine nu vrea n-o vede. Spiritelor dogmatice li se pare ca eseistul bate cimpii. Cartii despre Sadoveanu (care nu era altfel decit cea de azi, desi se ocupa de un singur scriitor) i s-a reprosat ca vorbeste doar despre trei opere sau chiar ca nu vorbeste nici despre ele, pierzindu-se in incursiuni erotologice si demonologice. Ca si cum n-ar exista – in critica, in viata – decit magistrala simtului comun pe care merg, atit de siguri pe ei, toti insii lipsiti de har si de imaginatie! Exista nenumarate drumuri si poteci, unele taind de-a dreptul, altele ocolind. Pe acestea le iubeste Paleologu. Ca sa nu mai spun ca, in aparenta badinerie din cartile lui, densitatea ideilor este incomparabil mai mare decit in atitea studii ...