Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

101 poveşti cu animale.

Descriere: Care sunt primele noastre călăuze în lumea minunată a literaturii? Care sunt textele care ne fac să îndrăgim, odată pentru totdeauna, limbajul acestei arte de neegalat? Desigur, poveştile, îndeosebi acelea cu animale, în care redescoperim, sub masca leilor, a vulpilor, a şoarecilor ş. a. m. d. însuşi felul nostru de a fi, calităţile şi neajunsurile noastre. Aceste poveşti cu animale se mai numesc şi fabule, fiecare dintre ele fiind o scurtă istorioară cu tâlc care ne povăţuieşte cum se ne comportăm şi cum să judecăm lucrurile. Cartea de faţă găzduieşte, în paginile ei, 101 istorioare de acest fel, moştenite de la renumitul fabulist elin Esop (620-560 î. Hr.). De fapt, Esop este creatorul genului, dezvoltat, ulterior, de nu mai puţin vestiţii Fedru, Jean de La Fontaine, Ivan Krâlov, iar la noi – de Grigore Alexandrescu, Alecu Donici ş. a.. Fabulele povestite de Esop rămân, prin naturaleţea şi farmecul lor, un model clasic de literatură, simplu şi de neîntrecut, precum geniul.

Recomanda unui prieten Printeaza


Bookmark and Share

| Editura: Arc | ISBN: 978-9975-61-484-9 | Numar de pagini: 132 | Categorie: Carte copii  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Harry Potter si printul Semipur - 2011.

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

J. K. Rowling

Harry Potter si printul Semipur - 2011.

Vara este ăn toi, dar o ceaţă neobişnuită bate în ferestre. Harry este în camera sa, aşteptând vizita lui Dumbledore tocmai în casa familiei Dursley. De ce îl vizitează acum? Ce este atât de important, încât nu poate aştepta până când Harry se va întoarce la Hogwarts peste câteva săptămâni?

  

Bambi & Frumoasa Adormita.

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Povesti clasice

Bambi & Frumoasa Adormita.

Acum poti citi singur povestea Frumoasei Adormite si pataniile puiului de cerb, Bambi. 2 povesti clasice este una dintre primele colectii pe care le poate citi singur copilul dumneavoastra. Cartile sunt bogat ilustrate, iar texte (de dimensiuni reduse) sunt scrise cu litere de tipar, asa cum este obisnuit micutul sa citesca la inceput. Fiecare volum cuprinde cate doua povesti clasice. Categoria de varsta: +3 ani

  

Basme Cartea junglei  .

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Traducator: Mariana Petcu

Basme Cartea junglei .

Poveştile copilăriei într-o prezentare de excepţie pe care copii le vor îndrăgi cu siguranţă. Cărticele vă vor purta în lumea de basm a eroilor pe care îi iubiţi atât de mult şi alături de care veţi trăi aventuri nebănuite. CARTI ILUSTRATE

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark