Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Ajutaţi-i pe cei dragi să-şi învingă dependenţa de alcool .

Descriere: Stresul şi problemele cu care ne confruntăm zilnic împing pe tot mai mulţi dintre noi în patima alcoolului. Graniţa dintre viciu şi boală este una extrem de fragilă. Această carte propune patru etape, pas cu pas, pentru a ajuta o persoană apropiată să scape de alcoolism: • Înţelegerea fenomenului – semnele care trebuie să avertizeze apariţia problemei. Alcoolul este un drog? Consecinţele alcoolismului asupra sănătăţii. Cum se instalează dependenţa.• Acţiunea – cum să acţionezi fără a culpabiliza. Evitarea discuţiilor conflictuale. Cum se poate motiva dependentul de alcool.• Ajutorul – importanţa abstinenţei. Oferirea soluţiei. Cura. Combaterea efectelor abstinenţei de alcool.• Sprijinul – curele de dezalcolizare. Importanţa grupului. Centre specializate. Cum se depăşesc depresiile şi lipsa voinţei de a continua.Un ghid util celor care au un membru de familie, un prieten sau un coleg dependent de alcool, punând la dispoziţia lor informaţii clare şi practice, tratamentele posibile şi modalităţile prin care poate fi abordat şi ajutat un alcoolic.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Jerome Palazzolo

Bookmark and Share

Autori: Jerome Palazzolo | Editura: House of Guides | Anul aparitiei: 2007 | Numar de pagini: 144 | Categorie: Medicina, Alimentatie  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Bucatarul se dezbraca... de secrete - 4.

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Jamie Oliver

Bucatarul se dezbraca... de secrete - 4. Leguminoase. Rizoto si cuscus. Paine

20 DE SaPTaMANI CU JAMIE OLIVER Jamie Oliver, cel mai popular bucatar din Marea Britanie, si-a castigat statutul de vedeta datorita cartilor publicate si emisiunii de televiziune The Naked Chef — Bucatarul se dezbraca... de secrete. De-a lungul timpului, a scris pentru British GQ, Times Magazine, Marie Claire si News of the World. In prezent, are propria revista culinara, numita Jamie Magazine. Jamie a surprins prin inventivitate si, totodata, prin simplitatea retetelor. Modul sau neconventional de a gati, faptul ca nu folosea un limbaj incarcat de termeni gastronomici si talentul de povestitor au atras un public larg si au starnit curiozitatea. Astfel, Jamie Oliver a revolutionat felul in care britanicii priveau mancarea si gatitul si a ajuns sa fie cunoscut pretutindeni sub numele emisiunii care l-a consacrat, in care propunea retete savuroase si usor de preparat. Jurnalul National si Curtea Veche Publishing va invita sa participati la o adevarata aventura culinara alaturi de Jamie, oferindu-va o gama larga de recomandari si retete inedite care va vor ajuta sa va bucurati din plin de cele mai bune ingrediente. Vreme de 20 de saptamani, va punem la dispozitie ...

  

Nutriţie si biotratamente - vol.2

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
-10%

Phillis A. Balch

Nutriţie si biotratamente - vol.2

  

MIC ATLAS DE ANATOMIE

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Ionel Rosu, Calin Istrate, Aurel Ardelean

MIC ATLAS DE ANATOMIE

Conceput ca un material didactic ajutãtor în predarea anatomiei umane, acest atlas este alcãtuit în conformitate cu curriculum-ul ºcolar pentru nivelul liceal, dar poate fi folosit cu succes ºi în învãþãmântul gimnazial. Acolo unde a fost posibil, alãturi de elementele de anatomie s-au introdus ºi unele noþiuni de fiziologie.

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark