Bucureştiul european

Descriere: La începutul secolului al XIX-lea, Bucureştiul văzut de călătorii străini este un oraş al contrastelor: desfăşurat pe o suprafaţă întinsă, „amestec de frumoase palate şi sărace bordeie, uneori cu aspectul unui mare sat, alteori cu acela al unui oraş european“, o împletire ce „nu mai face parte din Orient, fără a aparţine încă Europei“.

Pentru a îşi realiza obiectivele de restructurare urbană şi arhitecturală, oraşul se va lansa într-un lung proces de moder­nizare pus sub semnul occidentalizării, după cum preciza Regulamentul organic de la 1831: „Soarta Bucureştilor se va asemăna cu soarta tuturor oraşelor Europei.“ Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, evoluţia capitalei este impresionantă, ajungând la „rezultatele cele mai noi şi mai avansate ale culturii moderne“.

În perioada interbelică, Bucureştiul devansează o bună parte din metropolele lumii în ceea ce priveşte operaţiunile urbane şi este recunoscut pe plan internaţional ca având unele dintre cele mai importante realizări şi „ştiinţe comunale“ din lume. Lucrările sale primesc medalii de aur şi mari premii la expoziţii intenaţionale, iar capitala României începe să joace rolul de „primă metropolă occidentală, cu utilajul, cadrele, atmosfera şi energia creatoare civilizatorie pe care le include spiritul cu adevărat european“.

După ruptura cu Occidentul din timpul dictaturii comuniste, Bucureştiul reînnoadă relaţiile cu Vestul şi cu propriul trecut, începând cu anul 1990. Revenirea este însă un proces de lungă durată, iar capitala României anilor 2000 pare să fi regresat cu mai mult de un secol. Lipsa de control şi de restructurare duc la deriva faţă de problematica tradiţională a oraşului şi faţă de practica europeană.

Cheia rezolvării problemelor sale actuale este atât punerea în aplicare a obligaţiilor europene, cât şi revenirea la propriile tradiţii cristalizate sub influenţă occidentală.


Bogdan Andrei Fezi este diplomat în arhitectură al Universităţii de Arhitectură „Ion Mincu“, 1998, după studii la Bucureşti şi la Universitatea din Nottingham. Obţine Diploma de Studii Aprofundate în arhitectură şi urbanism a Şcolii de Arhitectură de la Paris-Belleville, în 1999, şi titlul de doctor în arhitectură şi urbanism al Universităţii Paris VIII, cu menţiunea très honorable avec félicitations, în 2003. Lucrează ca cercetător asociat la institutul de cercetare parizian I.P.R.A.U.S, departament al C.N.R.S, între anii 1999–2003. Este în prezent şef de lucrări la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ şi director de proiect la Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză şi Consulting al Universităţii.

Activează în domeniul proiectării de arhitectură în Franţa şi în România, participând la concursuri internaţionale: Mediateca din Levallois, Franţa, colaborator al Archi-tecture, Paris, premiul I, în curs de construire; Concurs pentru extinderea Palatului Victoria, în asociere cu arhitect principal Archi-tecture, Paris, proiect finalist, 2007; Concurs pentru Liceul Francez la Bucureşti, în asociere cu arhitect principal Archi-tecture, Paris, proiect finalist, 2005. Proiecte publicate în: Igloo, Arhitext, 50 de birouri de arhitectură din Romania.

Principalele publicaţii: „Bucarest, «le Petit Paris». Un siècle de voirie, réseaux, hydraulique. 1831-1939“, în Edifice & Artifice. Histoires constructives, Paris, Picard, 2010; „Amploarea dezvoltării urbane bucureştene înainte de cel de-al Doilea Război Mondial“, în Arhitext, Bucureşti, nr. 10/2009; „Procedurile urbane de secol XIX, la Bucureşti“, în Arhitext, Bucureşti, nr. 11/2009; «Bucarest – „le Petit Paris“, entre mythe et réalité», în Influenţe franceze în arhitectura şi arta din România secolelor XIX şi XX / Influences françaises dans l’architecture et l’art de la Roumanie des XIXe et XXe siècles, Bucureşti, Editura Institutului Cultural Român, 2006; „Bucureştiul, regele şi Europa“, în Carol I, amintirea unei mari domnii, Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“ din Bucureşti, 2006; „Manifest pentru Bucureşti“, în revista Igloo, Bucureşti, nr. 54, iunie 2006; Bucarest et l’influence française. Entre modèle et paradigme urbain. 1831-1921, Paris, Éditions L’Harmattan, 2005; «Bucarest, le „petit Paris des Balkans“. L’architecte roumain Duiliu Marcu, diplômé de l’École des Beaux-Arts de Paris», în Livraisons de l’histoire de l’architecture, Paris, nr. 8, 2004.