Pret: 22,95 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Chipurile

Descriere: Premiul National de Poezie “Mihai Eminescu” – Opera Prima

Chipurile de Stoian G. Bogdan a obtinut Premiul pentru Poezie, la Concursul de manuscrise pentru tinerii sub 35 de ani, organizat de Uniunea Scriitorilor din Romania – 2008.

Chipurile este un volum de debut. Este cartea unei lumi dense si contondente, extrasa din marginea marilor orase sau din centrul urbelor „in care nu se intimpla nimic”. O lume care se defineste pe parcursul lecturii, lezind retine si dilatind capilare. O colectie de portrete executate „cam pe sub mina, dar nu mai putin, peste picior”.

„Nu vezi linia dintre realitate si fictiune in Chipurile, si e foarte bine. Poti presupune ca e ceva mai mult, acolo, decit poate duce o viata obisnuita. Trimiterea la Masters sugereaza fictionalizarea. Schimbarile de registru, la fel. Daca ai pe cine sa intrebi, intrebi, si afli ca ceva mai mult de jumatate e biografem. Cartea se leaga si curge, rugoasa, violenta si tandra, iar metafora te surprinde chiar si intr-un tirg cenusiu, „orasul comanesti”. „eu nu sint un poet. eu sint un poem”, scrie SGB in alt text. Are si nu are dreptate. SGB este poet si poem, undeva pe linia invizibila dintre realitate si fictiune.” (Radu Andriescu)

„Derbedeu teribilist si poet vinjos, SGB e la 25 de ani cam ce era la aceeasi virsta, dar intr-o lume complet diferita, Mircea Dinescu. Jemanfisist si haimana de provincie, el e nu mai putin un pagubos cu staif, care oscileaza intre citeva masti ce refuza conventionalismul si ipostazele cool ale contemporanilor: ba sentimental, ba macho, traind dupa un fel de cod al onoarei poetice, lui SGB ii reusesc poeme de mare forta in care fixeaza o mitologie a ratarii, nefiindu-i straina gratia perfida a decazutilor, a veritabililor „golani”. Un poet dat in paste!” (Claudiu Komartin)

Accesati blogul volumului: http://chipurile.blogspot.com/

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Stoian G. Bogdan

Bookmark and Share

Autori: Stoian G. Bogdan | Editura: Cartea Romaneasca | Anul aparitiei: 2009 | Numar de pagini: 72 | Categorie: Poezii  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

O legatura de chei

Pret: 22,95 RON

Adrian Bodnaru

O legatura de chei

„Putini poeti au, ca Adrian Bodnaru, un stil numai al lor, un idiolect. Facind abstractie de vocabular (care nu spune mare lucru despre structura unei poezii), sintaxa lui e una dislocata, abrupta, rupta, intrerupta... Retoric vorbind, figurile-i de predilectie sunt tmeza si hiperbatul – adica „taietura“ si „trecere dincolo, iesire (din cadru), depasire”. Ceea ce presupune un, daca vreti, „sadism” fata de sintaxa unanima si de obstescul material verbal. In care el, poetul, taia ca-n carne vie. Verbul din urma e la imperfect pentru ca, azi, Adrian Bodnaru, fara sa fie mai blajin, mai molcom, mai netaios, mai putin... tmezo-hiperbatic in ceea ce priveste scriitura, va fi trecut din geometrismul cutarui stil cvasicubist, constind in angularitati, in colturi, muchii, unghiuri (ba chiar unghii!), intr-o Kugelgeometrie mai blinda, in care prevaleaza sfera, ovalul, curba si voluta, sinuozitatile sau tandrele meandre. Chiar exercitiul voluntar (si atitudinea voluntarista) din care decurgea pecetea-i stilistica atit de proprie, s-a(u) atenuat, cu timpul, in favoarea unei benefice mansuetudini, a unei impacari cu lumea (ca si cu soarta-i ca atare), a unei resemnari firesti, ...

  

Apocalips de buzunar

Pret: 14,45 RON
Pret: 11,56 RON
-20%

Cristian Bãdiliþã

Apocalips de buzunar

Are Cristian Bãdilitã in poezie, ca si in prozã, o anume gratioasã amabilitate, un aer de politete zambitoare, de bune maniere, de civilizatã acceptare a lumii ce-l inconjoarã. Rigoarea lui poeticã e prietenoasã fatã de public, imaginile (chiar si cele intortocheate) nu sunt niciodatã agresive, ostile sau malitioase. Dezinvolt in zugrãvire si in discursul poetic, autorul pare sã vadã salvarea intr-o bunãtate lipsitã de solemnitãti. Bãdilitã stie sã accepte atat Apusul cat si Rãsãritul, atat noul cat si vechiul, atat rãdãcinile proprii, cat si indepãrtarea de ele. Este acesta un mod dintre cele mai agreabile de a intra in lumea poeziei si de a ne ghida si pe noi intr-acolo. VIRGIL NEMOIANU

  

Oglinzi de pamant

Pret: 25,04 RON
Pret: 20,03 RON
-20%

Ion Vasile ªerban

Oglinzi de pamant

„Ion Vasile Serban a fost, timp de patruzeci de ani, unul dintre cei mai respectati profesori din Universitatea Bucuresti. Numele lui s-a legat, pana in 1998, de catedra de teoria literaturii, disciplina din care a facut o pasiune constanta, pe care a stiut sa o insufle si studentilor sai. Temeinic si foarte exigent cu sine, de o mare generozitate si sensibilitate, profesorul Serban a pus pe primul plan activitatea didactica, preocupat mereu de responsabilitatea uriasa ce-i revenea in formarea si stimularea gandirii libere. Dincolo de rigoarea conceptuala, exista si o alta latura a personalitatii sale, mai putin evidenta, care transpare in versurile scrise de-a lungul intregii sale vieti. Cititor avid de poezie, Ion Vasile Serban si-a turnat in versuri sensibilitatea exacerbata. Poemele sale – in care se aud frecvent ecouri ale poeziei lui Tudor Arghezi si Lucian Blaga, ale lui Ion Pillat si Bacovia – dezvaluie profilul unui sentimental incurabil, reflexiv si afectiv, preocupat de preaplinul lumilor launtrice. Poezia a fost pentru teoreticianul sobru si riguros un violon d'Ingres, un contrapunct existential ce transcrie o experienta individuala, indatorata ...

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark