Craii de Curtea-Veche

Mircea Eliade

Domnisoara Christina- Eliade

Fidel abstragerii din cotidian a eroilor prozei sale fantastice, Mircea Eliade ofera cu romanul "Domnisoara Christina" (1936) o varianta moderna a povestilor cu strigoi, omniprezente in folclorul romanesc. Numai ca in "povestea" sa accentul cade nu atat pe groaza celor vii in fata mortilor in viata, ca in romanul gotic, cat pe misterul intrepatrunderii dintre lumea de aici si cea de dincolo. Asa se face ca toate personajele adunate in casa de la tara a familiei Moscu sunt asaltate de jocul semnelor palpabile venite din acel altundeva, care li se strecoara in incaperi si in suflet, intorcandu-i spre intimplari de demult, ravasindu-le viata si cerandu-si tributul. Maiestria autorului sta in firescul straniu cu care impleteste cele doua lumi, iar insondabila adancime a acestui mister intre mistere e potentata aici de dulcele fior de care ne lasam cuprinsi cu totii: personaje, autor si cititori deopotriva.

Paul Goma

Roman intim

Paul Goma: un „caz“ incitant la culme al literelor române. Un „caz“ depăşind pe cele din interbelic ale unor Panait Istrati sau Mihail Sebastian, deoarece s-a schimbat dramatic contextul, contemporanul nostru fiind expresia unor împrejurări ale istoriei ce transcend în aşa grad orice miză individuală, încât angajează într-un fel sau altul conştiinţa fiecăruia dintre noi… „Punerea în paranteză“ a lui Goma prin obstacole produse tipăririi şi difuzării creaţiilor d-sale s-a împletit cu un proces de calomniere menit a-l „stropi cu vitriol“, a-i desfigura chipul… Cu cât minimalizările, aversiunile, insultele s-au acumulat (pe linia, de altminteri, a zvonurilor imunde lansate de Securitatea care s-a văzut incapabilă a-l doborî), cu atât dreptatea de fond a exilatului de la Paris a devenit mai convingătoare. Tratamentul de care a avut parte abia că a scos în relief latura bună a lucrurilor, i-a stimulat pe cei de bună-credinţă să reflecteze şi să ajungă, sperăm, la concluziile cuvenite… Goma se cade a fi socotit atât drept unul din scriitorii noştri de seamă, cât şi drept un reper moral de prim ...

Constantin Noica, Petre Ispirescu Lectura: Gabriel Liiceanu

Întâlnire cu un necunoscut

O carte cu două personaje: un cunoscut şi un necunoscut, care se întâlnesc şi se înfruntă. Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de om pur şi simplu. El e personajul principal al cărţii: omul cu tainele şi spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevărat caută să-l descopere odată cu fiecare nouă pagină. Cine sunt eu? Aceasta e întrebarea. Răspunsul e de căutat în însemnările care, deşi par legate de o zi sau de alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă. Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul – şi el un necunoscut – ia naştere imprevizibilul acestor pagini. Din forţa lor confesivă – tensiunea lor. Dacă aţi apucat cândva să deschideţi „uşa interzisă“, urmarea este că aveţi acum, iată, o „întâlnire cu un necunoscut“.