Pret: 42,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

DE CE CRED OAMENII IN BAZACONII. PSEUDOSTIINTA, SUPERSTITII SI ALTE AIURELI ALE VREMURILOR NOASTRE

Descriere: La 150 de ani de la apariţia Originii speciilor şi dupa nenumărate confirmări aduse de genetică, exista încă destui oameni care nu cred în evoluţionism. În ciuda tuturor dovezilor privind Holocaustul, apar voci care îl neagă. Alţii susţin ca Aristotel şi-ar fi copiat sistemul de gândire de la ipotetici filozofi africani. Mulţi oameni cred în parapsihologie sau îşi închipuie că au fost răpiţi de extratereştri. Psihoterapeuţi prea încrezători în tehnici discutabile sădesc în minţile femeilor false amintiri – cu consecinţe tragice. Un cosmolog îşi închipuie că teoria lui poate demonstra existenţa lui Dumnezeu. Cum apar toate aceste bazaconii? Ce anume din alcatuirea noastră favorizează superstiţiile şi prejudecăţile? Ce ne întunecă raţiunea şi de ce o luăm razna? La aceste întrebări răspunde pe larg Michael Shermer, un istoric al ştiinţei cu studii de psihologie, scepticul numărul unu al Americii zilelor noastre. Iar rezultatul e o impecabilă lecţie de gândire critică, necesară chiar şi minţilor celor mai lucide, pentru că, la urma urmei, pe toţi ne pândesc bazaconiile.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Michael Shermer

Bookmark and Share

Autori: Michael Shermer | Editura: Humanitas | Anul aparitiei: 2009 | ISBN: 978-973-50-2481-9 | Numar de pagini: 390  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Doar Sase Numere

Pret: 26,00 RON

Martin Rees

Doar Sase Numere

Explozia initiala, big-bang-ul, sta la originea universului in care traim-de la atomi si molecule la planete, stele, gauri negre si galaxii. Incercarile de a ne apropia de intelegerea acestei geneze au aratat cat de profunda este legatura dintre evolutia universului la scara mare, descrisa de astronomie, si legile care guverneaza microcosmosul, domeniu al fizicii particulelor elementare. Sir Martin Rees, profesor la Universitatea Cambridge, unul dintre cei mai straluciti cosmologi ai zilelor noastre, intemeindu-se pe descoperiri de ultima ora, propune o perspectiva originala in intelegerea evolutiei universului. Doar sase numere, tinand deopotriva de micro- si macrocosmos, inscrise in codul genetic al universului, sunt raspunzatoare de stabilitatea lumii noastre. O usoara modificare a valorii acestor numerear fi impiedicat nasterea stelelor sau aparitia vietii. Scrisa intr-un limbaj accesibil, cartea este o lectura indispensabila oricui vrea sa se apropie de misterul genezei si structurii universului.

  

 De ce nu dispare Dumnezeu -  Stiinta

Pret: 20,00 RON

Andrew Newberg, Eugene d’Aquili, Vince Rause

De ce nu dispare Dumnezeu - Stiinta creierului si biologia credintei

« Dumnezeu a murit (Nietzsche) Nietzsche a murit ( Dumnezeu) » Nietzsche, ca si alti mari ganditori rationalisti ai sec. 19 - inc 20 (Freud, Marx, Frazer, Russel), il privea pe Dumnezeu ca un vestigiu al trecutului nestiintific, pe care umanitatea avea sa il depaseasca pe masura ce nivelul educational crestea. Cum stiinta a oferit multe explicatii realiste pentru misterele existentei, se astepta ca atractia irationala pentru religie si Dumnezeu in toate incarnarile sale, sa dispara. Dar iata ca, spun autorii, si in noul mileniu- o epoca a unei iluminari stiintifice si tehnologice fara precedent- religia si spiritualitatea sa continue sa dainuie. Daca Nietszche si contemporanii sai ar fi trait sa vada aceasta, probabil ca ar considera supravietuirea lui Dumnezeu drept un triumf al ignorantei asupra ratiunii. Convinsi ca credinta religioasa este bazata pe superstitie si iluzionarea eului temator, ar trage concluzia ca oamenii pur si simplu se atarna de Dumnezeu pentru ca le lipseste curajul de a infrunta lumea fara El. Autorii, 2 neurologi si un psihiatru, considera insa ca nu este asa. Tenacitatea religiei se bazeaza pe faptul ca conexiunile creierului uman ofera ...

  

 VIRUSI, ARME SI OTEL. SOARTA

Pret: 49,90 RON

Jared Diamond

VIRUSI, ARME SI OTEL. SOARTA SOCIETATILOR UMANE

Virusi, arme si otel culege cele mai putin vizibile parti ale istoriei umanitatii, expunandu-le cititorului care are curiozitatea de a raspunde la intrebari la care istoria traditionala nu ofera decat rareori si doar intamplator raspunsuri: De ce au ajuns europenii in America, nu amerindienii in Europa? Cum au ajuns oamenii in locuri izolate – ca Insula Pastelui sau Papua Noua Guinee – si cum si-au dezvoltat acolo civilizatii care ne apar astazi primitive si magnifice in acelasi timp? Cum au reusit agricultorii sa inlocuiasca vanatori-culegatorii, si de ce nu s-a intamplat acest lucru peste tot si in acelasi timp? Cum se face ca scrisul a constituit una dintre cele mai puternice arme ale civilizatiilor care s-au impus asupra celorlalte? Jared Diamond ofera cateva raspunsuri foarte convingatoare la toate aceste intrebari, introducandu-l pe cititor intr-o lume fascinanta, in care virusii, armele si otelul au constituit actorii principali in marirea si decaderea popoarelor lumii. - New York Times bestseller; - Premiul Pulitzer; - premiul Aventis pentru cea mai buna carte de stiinta; - carte premiata de National Geographic; - documentar realizat dupa carte de National ...

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania kaboo.ro Acceptance Mark