De ce nu putem sa fim buni?

Fernando Savater

Viata eterna

Cartea a fost recompensata in 2008 cu prestigiosul Premiu Planeta O reflectie pe multiple planuri asupra destinului religiei in contemporaneitate, remarcabila prin stilul si claritatea argumentatiei. Desi adopta o pozitie mai degraba atee si, in orice caz, puternic anticlericala, Savater, departe de a vorbi despre un declin al credintelor religioase intr-o epoca tehnologica si materialista, constata o revenire a acestora in prim-planul dezbaterilor ideologice si politice. Este deci cu atit mai necesara intelegerea naturii si radacinii lor - nevoia oamenilor de a crede in nemurire -, ca si a diferentelor dintre credinta si credulitate sau a atitudinilor dogmatice ale spiritului. Insa centrul de greutate al eseului il constituie analiza relatiei dintre religie si putere, dintre aceasta si democratiile laice actuale - de la implicatiile politice ale ortodoxiilor fanatice pina la rolul pe care il joaca astazi educatia religioasa in invatamintul de masa. " Stiinta si religia rezolva lucrurile, fiecare in felul ei, pe cind filosofia nu reuseste decit sa ne vindece, intr-o oarecare masura, de nazuinta de a rezolva cu orice pret ceea ce este, poate, de nerezolvat." (Fernando ...

Emil Cioran

Exerciţii de admiraţie.

„«De Maistre şi Edgar Poe m-au învăţat să gândesc.» Această mărturisire a lui Baudelaire m-a îndemnat să citesc Serile de la Sankt-Petersburg şi celelalte lucrări ale celui mai pătimaş şi mai intolerant dintre gânditori. Adevărurile lui şi, mai mult încă, nebuniile lui au un farmec de netăgăduit. Un monstru fascinant. La antipod, Valéry seduce prin reţinere. Nici o dogmă, nici un exces nu sunt legate de numele său. N-a păcătuit decât prin eleganţă. Am formulat, în ce-l priveşte, o serie de judecăţi nedrepte, izvorâte dintr-o exasperare impură pe care îmi fac datoria de a o denunţa aici. Textele care urmează, fie despre Michaux, Saint-John Perse, Fondane, Beckett, Eliade, Maria Zambrano, fie despre Borges, Weininger, Fitzgerald, sunt vrând-nevrând capricioase, ca tot ce derivă din admiraţie, din prietenie sau din entuziasm necontrolat.“

Constantin Noica

Jurnal Filozofic

"Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Caci totul si toti dau lectii. Totul trebuie invatat pe din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e ingaduit din cand in cand e sa puna intrebari. Dar nu vedeti ca au si ei de spus ceva, de marturisit ceva? Si nu vedeti ca noi nu avem intotdeauna ce sa le spunem? Suntem doar mijlocitori intre ei si ei insisi. ... Stari de spirit, asta trebuie dat altora; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi. Filozofia ca donjuanism. Pe langa ea, oamenii de specialitate dac simple casnicii burgheze. Esentialul e sa cuceresti. Nu sa accepti. Nu sa stii." (Constantin Noica)