Descriere: Stând într-o zi, astă iarnă, de vorbă la Curtea Veche Publishing, m-am lăsat provocat într-un iute joc de imaginaţie: presupunând — am fost întrebat — că vi s-ar propune să prezentaţi România printr-o singură carte unui public din străinătate — să zicem, din câteva ţări ale Uniunii Europene — ce titlu aţi alege?
Asta da provocare.
Cine, cum şi cât poate rezuma Ideea românească? Am propus o Românie prin câteva tipuri feminine deopotrivă extraordinare, fiecare în felul, măsura şi splendoarea proprie, dar şi reprezentative pentru „genomul” românităţii în ansamblu.
De-o parte, aşadar, Regina Maria, principesa Martha Bibescu, prinţesa Maria Cantacuzino-Enescu — feminitatea labirintică, de budoar imperial, cabinete politice cu anvergură continentală şi etajări politice cu multiple strategii, naturi umane pe cât de hipersenzual-hedoniste, pe atâta de ferm dedicate idealurilor naţionale şi, în sens larg, umanitare.
De cealaltă parte, în a doua hemisferă, tulburător complementară, Elisabeta Rizea şi Aniţa Nandriş-Cudla — mărturii amuţitoare de putere trupească şi măreţie sufletească, povestind la fel de convingător infernul, pe cât de ataşant ne prezentaseră cele dinainte fragmentele unor destine paradisiace.
Iar la mijloc, în purgatoriu, la vama „sângelui alb“, intelectual, Alice Voinescu, figura suferinţei spirituale prin cazne fizice, făcând însă, prin forţa religiozităţii, o incredibilă alchimie a eşecului întru înălţare morală.
Cum să nu vibrezi la înmănuncherea acestor destine care povestesc o întreagă istorie?
Tot astfel, e limpede că numelor cuprinse aici li s-ar putea adăuga oricând altele, de la Elena Văcărescu, Anna de Noailles, Iulia Hasdeu sau Zoe Cămărăşescu, la Cella Delavrancea, Jeni Acterian, Marioara Voiculescu, Monica Lovinescu, Adriana Georgescu, Lena Constante, Annie Bentoiu...
Cum altfel să închei aceste rânduri decât printr-o tăcută, sinceră şi tandru recunoscătoare sărutare a mâinilor strânse în cartea de faţă, fie mâini regale, fie ţărăneşti, hrănite cu sânge „albastru“ ruso-britanic sau valah-voievodal, cu vitalitate făgărăşană, melancolii moldave, rafinamente greceşti sau viforniţe bucovinene.
De la coroana regală la Cercul Polar feminitatea românească străluceşte, îndură şi nădăjduieşte cu sobra măreţie a simplităţii ziditoare.
Dan C. Mihăilescu
Autori: Dan C. Mihăilescu | Editura: Curtea Veche | Anul aparitiei: 2007 | ISBN: 978-973-669-373-1 | Numar de pagini: 373
LorenaSD (Luni, 2 Noiembrie 2009)
O lectura captivanta, pe alocuri savuroasa, alteori cutremuratoare. La o prima impresie, pare ca personalitatile alese de autor au ca numitor comun... Afiseaza tot comentariul
Emil Cioran
Conversaţie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţa decît în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască. În cărţile sale, Nietzsche joacă un rol, se erijează în judecător sau profet, îşi atacă prietenii şi duşmanii şi se plasează – orgolios – în centrul viitorului. În schimb, în scrisori se plînge, e nenorocit, abandonat, bolnav, amărît, e tocmai contrariul a ceea ce se vede în necruţătoarele sale verdicte şi imprecaţii, adevărată însumare de diatribe. (CIORAN) Nimic din personalitatea lui Cioran nu poate fi mai esenţial etalat în afara scrisorilor către fratele său, Aurel, ori sensibil modificat faţă de mărturisirile făcute aici lui Jeni şi Arşavir Acterian, lui Mircea Eliade, N. Tatu sau Constantin Noica. Dacă se poate imagina un Cioran mai transparent decît cel din propria-i operă, acela se află integral şi pe deplin elocvent în acest volum. (Dan C. MIHĂILESCU)
Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii raman cel mai adesea acolo unde specia ii asaza: (in "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa in care venim pe lume si tot acolo ramanem, cei mai multi dintre noi, pana la sfarsit. Cel mai adesea nimeni nu vine sa ne se-duca, sa ne ia de mana, sa ne scoata pe drumul mare al vietii si "sa ne duca de o parte", de acea parte in care ni se da sansa sa ne regasim cu viata noastra traita ca destin, ceea ce inseamna: traita pe cont propriu. Prima concluzie a acestei carti este: Vai de cei care nu au apucat niciodata sa fie sedusi! Iar daca este asa, apare imediat intrebarea: Unde ne sunt seducatorii? (Gabriel Liiceanu)
Petros MALAMIDIS