Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Ediţie integrală Mihai Eminescu - 11 volume.

Descriere: Editura Naţional are plăcerea şi onoarea de a vă prezenta ediţia integrală Mihai Eminescu, alcătuită din 11 volume, care cuprinde întreaga operă a poetului nostru naţional, ediţie critică îngrijită de istoricul literar Acad. Dimitrie Vatamaniuc, a cărui contribuţie deosebit de importantă aduce un plus de valoare ediţiei de faţă, situând-o într-o poziţie privilegiată în peisajul cultural actual. Volumele beneficiază de contribuţia cea mai autorizată şi îndreptăţită în ceea ce priveşte îngrijirea lor şi, în plus, prin această inedită apariţie editorială se are în vedere o reunire în premieră a întregii opere a poetului, precum şi ordonarea materialului scris, astfel încât să reiasă legătura dintre textele poetului, viaţa literară şi mişcarea ştiinţifică europeană a momentului. Ediţia de faţă restabileşte ordinea în succesiunea volumelor şi le tipăreşte după natura scrisului eminescian – poezie, proză, dramaturgie, lucrări ştiinţifice. Textele lui Eminescu sunt tipărite integral, fără imixtiuni în scrisul său, ediţia aducând completări la volumele anterioare. Prezenta ediţie Mihai Eminescu are ca text de bază ediţia academică, iniţiată şi îngrijită de Perpessicius începând cu anul 1939, ediţie ce se înscrie drept cea mai importantă realizare editorală consacrată unui scriitor român la sfârşit de secol. Aceasta reuneşte creaţia literară a poetului, poezia, proza şi dramaturgia, la care se alătură – în ediţia de faţă – publicistica şi corespondenţa. Perpessicius a reuşit, în 1963, după ani de muncă acerbă, să ducă spre lumina tiparului şase volume, care acoperă două secţiuni din opera poetului – poezia şi literatura de inspiraţie populară. Apoi, marele critic a abandonat elaborarea ediţiei integrale, după ce şi-a pierdut vederea în munca de uzură a descifrării manuscriselor. Astfel, el a adresat, în 1963, o scrisoare deschisă către editorul eminescian al anului 2000, în care menţionează faptul că o viaţă de om nu ajunge pentru editarea întregii opere a lui Eminescu şi că era îndoielnic că cititorul va putea avea pe masă, la acea dată, ediţia „în multe volume, integrală şi critică“. Previziunea sa părea să se îndeplinească. Textele ediţiei de faţă sunt grupate în următoarele secţiuni: I. Poezia publicată în timpul vieţii şi din manuscrise; note şi comentarii; Addenda (din Fragmentarium); II. Proza publicată în timpul vieţii şi din manuscrise: Versiuni. Variante. Texte aferente. Exerciţii; Teatru: Drame istorice; Alte drame; Comedii; Note şi comentarii (proza şi teatru); III. Poeme şi proză de inspiraţie folclorică: Poeme originale de inspiraţie folclorică; Basme în proză; Dicţionarul de rime; Addenda; Traduceri literare: Proză, Teatru; Note şi comentarii (literatură populară, dicţionarul de rime, traducerile literare); IV. Publicistică: Din periodice (1870-1877); Din manuscrise; Cu paternitate incertă; Transcrieri; Note şi comentarii; Addenda; V. Publicistică: Din Timpul (1877-1880); Din manuscrise; Cu paternitate incertă; Note şi comentarii; Addenda; VI. Publicistică: Din Timpul (1880); Din manuscrise; Cu paternitate incertă; Note şi comentarii; Addenda; VII. Publicistică: Din Timpul (1881); Din manuscrise; Cu paternitate incertă; Note şi comentarii; Addenda; VIII. Publicistică: Din periodice (1882-1889); Din manuscrise; Cu paternitate incertă; Transcrieri; Note şi comentarii; Addenda; IX. Traduceri (Hurmuzaki, Rötscher, Kant) şi diverse; X. Fragmentarium; IX. Corespondenţă trimisă şi primită; Documentar.



Ediţia de faţă include traducerile, notele de curs şi transcrierile, cu mare pondere, ca spaţiu, în manuscrisele lui Eminescu şi importante pentru stabilirea de relaţii cu opera originală şi cunoaşterea orizontului său intelectual.

Eminescu este, pe de altă parte, ziaristul cu cea mai mare deschidere spre presa străină, îndeosebi cea germană. Din suta de publicaţii străine, niciuna nu se găseşte la bibliotecile din România. Acest neajuns a fost remediat, în mare parte, prin investigaţiile întreprinse de domnul Acad. Dimitrie Vatamaniuc la Biblioteca Naţională din Viena şi la Biblioteca Naţională din Paris.

Ţinând cont de amploarea şi de anvergura fără precedent ale acestei ambiţioase ediţii, pentru pregătirea căreia au fost necesari mulţi ani de studiu şi de muncă consecventă, ne permitem să anticipăm că viitorul nu va mai pune la dispoziţia culturii româneşti, poate nu prea curând, poate niciodată, o altă ediţie de asemenea proporţii.

Eminescu se află, la trecerea dintre milenii, într-o situaţie care merită să reţină atenţia atât a poporului său, pe care l-a iubit atât de mult, cât şi a lumii întregi. S-a tipărit integral opera sa literară, ştiinţifică, traducerile, corespondenţa şi s-au tipărit, prin grija academicianului Eugen Simion, şi manuscrisele eminesciene. Perpessicius, iniţiatorul primei ediţii integrale a operei eminesciene, avea dreptate afirme, în încheierea scrisorii deschise către editorul anului 2000, că „fiecare dintr-înşii ne vom fi făcut, în felul său, datoria“.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Mihai Eminescu

Bookmark and Share

Autori: Mihai Eminescu | Editura: National | Categorie: Altele  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

ADOLF HITLER-Chipul răului în istoria

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

HEDWIG GUSTO

ADOLF HITLER-Chipul răului în istoria omenirii

Probabil că doar Hristos se poate mândri cu un număr mai mare de biografii decât Hitler. Însă Adolf Hitler are un avantaj incontestabil: arhive cu amintiri și documente pe care birocrația celui de al Treilea Reich le-a adunat, iar Aliații le-au pus la loc sigur, una dintre puținele moșteniri în marea de moloz a Stunde Null, Ora Zero, din iunie 1945. Și totuși, istoria dictatorului încă suscită întrebarea care i-a îngrozit pe soldații americani când au deschis porțile la Auschwitz: cum s-a putut întâmpla? Nu este suficient să spunem că Hitler a încarnat latura aceea obscură care domină umanitatea de pe vremea lui Cain. La început, în zilele tragice din 1940, doar Anglia, deși îngenuncheată, apoi și Rusia și America au înțeles că rămânea doar lupta până la ultima picătură de sânge împotriva omulețului cu mustață: fiindcă întruchipa răul in istorie. Ce avea Hitler atât de deosebit încât să suscite atâta devotament față de rău? Sigur nu era doar un nebun, o marionetă în mâinile marii burghezii germane lacome de putere și de avere. El personifica acea ură antiburgheză și anticreștină care explică multe despre ...

  

Primul Om

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Albert Camus

Primul Om

...Acest "ultim Camus" constituie un document excepţional asupra formării uneia din cele mai valoroase conştiinţe ale secolului, Le Monde 1994"... Este un document unic, întrerupte ale lui Abert Camus, la fel de preţioase, la fel de dureroase, la fel de veridice ca şi cele ale lui Jean-Jaques Rousseau."L'Eveniment 1994 "Un elan, o forţă irezistibilă anunţă măreţia creaţiei. Ne trezim dintr-odată în faţa inspiraţiei care ţâşneşte, în acea clipă în care cartea nu există încă, în timp ce minunate fraze abundă deja vârtej: o lucrare preistorica, pentru că primul om este o carte asupra timpului", Telerama 1994

  

Douasprezece Scaune

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
-20%

Ilf si Petrov

Douasprezece Scaune

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark