Pret: 44,98 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Islamul politic si democratia. Intre reforma,interpretare si jihad.

Descriere: "Islamul politic şi democraţia" îşi propune să abordeze o temă perenă a decriptării lumii musulmane prin grila conceptuală a studiului regimului şi ideologiilor politice. Deşi această temă a fost adesea tratată în mod extins, fie dintr-o perspectivă a relaţiilor internaţionale, fie într-un sistem de referinţă antropologic sau sociologic, puţine lucrări ştiinţifice s-au încumetat să propună o abordare transdisciplinară a fenomenului islamului politic contemporan, care să avanseze o propunere de democratizare a lumii arabe "din interior", fundamentată pe evoluţiile politice, sociale şi ideologice contemporane. Din această perspectivă, volumul este un demers academic unic în spaţiul cercetării româneşti, propunând o perspectivă de reformă a interpretării legii islamice - Sharia -, o formulă de susţinere la nivelul societăţilor civile arabe şi constituirea unor comunităţi transnaţionale de tip Ummah (comunitatea credincioşilor), inclusiv în mediul virtual, care pot tinde, în actualul context al globalizării, să înlocuiască vechiul spaţiu şi axiologic al moscheii şi universităţii islamice.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Mihaela Matei

Bookmark and Share

Autori: Mihaela Matei | Editura: Rao | Anul aparitiei: 2011 | ISBN: 9786066091787 | Numar de pagini: 380  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

 Identitate si constiinta europeana in

Pret: 20,00 RON

Rene Girault

Identitate si constiinta europeana in secolul al XX-lea

La inceputul anului 1989, un grup de istorici europeni, reuniti anterior de cercetãrile comune pe tema „Puterea in Europa in secolul al XX-lea“, hotãra sã abordeze studierea Identitãtii i a Constiintei europene in secolul al XX-lea. Ca urmare a elanului dat de un Comitet executiv european, dupã o perioadã de reflectie, s-a hotãrit ca lucrãrile stiintifice sã fie organizate in jurul a zece axe generale, a cãror listã o vom gãsi la pagina 247. Zece grupuri de cercetãtori, ce reuneau istorici de nationalitãti diferite, in jur de 15 pinã la 20 de persoane in fiecare grup, s-au intilnit in ateliere de lucru, unde si-au pus la punct metodologia si au schitat primele rezultate obtinute. Apoi, in timpul colocviilor desfãsurate intre 1990 si 1993 la Luxemburg, Madrid, Paris, Louvain-la-Neuve, Geneva, Hamburg, Berlin, Oxford, Florenta, analizele detaliate au fost regrupate. Asa cum era si firesc la capãtul unui efort de cercetare sustinut, de cinci ani, se cuvenea sã facem un bilant general al acestor cercetãri. Acesta a fost fãcut in ...

  

 Fascismul liberal. Istoria secreta a

Pret: 34,95 RON

Jonah Goldberg

Fascismul liberal. Istoria secreta a stingii americane de la Mussolini la politica semnificatiei

Traducere de Cristina Olariu Cuvint inainte de Dragos Paul Aligica O carte provocatoare, in care Goldberg arata ca fascismul a fost dintotdeauna un fenomen caracteristic stingii si ca originile liberalismului american actual trebuie cautate in politica fascista. Suprapunerile conceptuale pe care le identifica autorul intre fascism si Partidul Democrat din SUA, miscarea ecologista sau Hollywood socheaza, ca si apropierile intre cultul personalitatii lui John Fitzgerald Kennedy si teatrul politic fascist sau intre Germania nazista si asa-numitul New Deal promovat de Franklin Delano Roosevelt. Desi Goldberg oscileaza permanent intre analiza istorica revizionista si aplicarea temelor fasciste la cultura americana, raporturile controversate pe care le stabileste sint amplu argumentate, intr-o carte ce pastreaza stilul dinamic al jurnalistului. „O contributie majora la intelegerea istoriei ideilor si atitudinilor politice din ultimele doua secole.” (The Washington Times) „Oferindu-ne, intre altele, o adevarata «istorie alternativa» a liberalismului modern, de stinga, de la Woodrow Wilson pina la Bill Clinton, cartea ne atrage atentia asupra esentei institutionale ...

  

Curs de institutii europene

Pret: 44,95 RON

Jean-Luc Sauron

Curs de institutii europene

Cuvint inainte de Vlad Constantinesco Traducere de Oana Ghersoiu Cursul de institutii europene ofera o prezentare clara si riguroasa a tuturor institutiilor comunitare, cu procedurile lor legislative, bugetare si de incheiere a acordurilor internationale, precum si a unor importante organisme la nivel mondial, cum sunt NATO si OSCE. Numeroasele informatii, tabelele, graficele si statisticile completeaza in mod fericit lucrarea si demonstreaza diversitatea surselor utilizate de autor. Studiu exhaustiv despre structurile institutionale si procesele decizionale ale Uniunii Europene, cartea lui Jean-Luc Sauron este un suport de curs util pentru studentii si specialistii in drept si stiinte administrative, managementul institutiilor europene, relatii internationale si integrare europeana, dar si o foarte buna sursa de informare pentru cei interesati de tematica. Cuprins: Constructia comunitara, cadrul economic si politic al unificarii Europei Occidentale • „Triunghiul institutional” • Organele si institutiile de control • Organele consultative: Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor • Institutiile Uniunii Europene • Procedura legislativa • ...

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania kaboo.ro Acceptance Mark