Pret: 33,00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Miss Peregrine 2. Orașul pustiu

Descriere: „Pot o poveste bine construită şi nişte personaje captivante adunate în jurul unei colecţii de fotografii vechi şi bizare să creeze magia pentru a doua oară? Răspunsul e simplu – da.“ The Chicago Tribune

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ.
Ca un adevărat magician, Ransom Riggs se foloseşte şi de această dată de fotografii vechi, care completează şi pun în valoare fascinanta poveste a copiilor deosebiţi.
„Noii cititori ai acestei serii vor descoperi Oraşul pustiu cu bucurie. Pentru fanii primului volum va fi o comoară. Există un singur neajuns: aşteptarea cu sufletul la gură a celui de-al treilea volum pentru a afla ce se va alege de Jacob şi prietenii lui deosebiţi.“
School Library Journal

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Ransom Riggs

Bookmark and Share

Autori: Ransom Riggs | Editura: Art | Anul aparitiei: 2015 | ISBN: 978-606-93849-9-2 | Numar de pagini: 472 | Categorie: Science-Fiction  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Sălbaticul

Pret: 44,00 RON

Guillermo Arriaga

Sălbaticul

Mexic, sfârșitul anilor '60. Moartea pare să-l urmărească pe Juan Guillermo. Adolescentul – obsedat de fantoma geamănului său mort în burta mamei - își pierde în decurs de câteva luni întreaga familie; mai întâi fratele mai mare, Carlos, care, în spatele afacerii cu piei de șinșile, face bani frumoși vânzând morfină și LSD tinerilor mexicani de bani gata, mai apoi bunica și părinții, care se sting răpuși de durere. Vina o poartă un grup ultracatolic, Tinerii Îl Urmează pe Cristos, ai cărui membri sunt convinși că scopul lor în viață e să scape societatea de scursurile care o îmbolnăvesc. În vreme ce aceștia se bucură de sprijinul poliției corupte, Juan Guillermo e singur și nu vrea decât să se răzbune. În paralel cu povestea lui Juan Guillermo, în sălbăticia munților Canadei, inuitul Amaruq pornește pe urmele unui lup de care destinul pare să-l lege într-un mod profund și inexplicabil. Cele două povești se întrepătrund și comunică pe mai multe niveluri, imaginile colorate de pe acoperișurile unde-și duc viața tinerii din Ciudad de México alternând în permanență cu cele din pustietatea Nordului ...

  

Barbă Albastră

Pret: 34,00 RON

Kurt Vonnegut

Barbă Albastră

„Un tur de forţă pe care Vonnegut îl dirijează magistral, un roman plin de umor şugubăţ.” The Guardian Bine aţi venit în muzeul lui Rabo Arabekian – pictor abstract expresionist bogat, de origine armeană, veteran de război care, de fapt, la 71 de ani, vrea doar să fie lăsat în pace. Când pe plaja privată a casei sale apare însă voluptoasa văduvă Circe Berman (scriitoare sub acoperire), nici gând să mai aibă linişte – sau secrete. Sub pretextul autobiografiei redactate de pictor, Kurt Vonnegut conturează, cu ironie, povestea societăţii americane – una plină de cruzimi, inechităţi şi mistere, filosofând pe teme precum arta şi nebunia, războiul şi soarta omului, banii şi relaţia bărbaţilor cu femeile. De același autor la Editura ART: Abatorul 5 Pianul mecanic Sirenele de pe Titan Leagănul pisicii Galápagos Când muritorii dorm Dick Ochi-de-mort Mama Noapte

  

Trenuri cu prioritate

Pret: 25,00 RON

Bohumil Hrabal

Trenuri cu prioritate

Trenuri cu prioritate este povestea emoţionantă a maturizării unui tânăr care lucrează la căile ferate cehoslovace în timpul ocupaţiei germane din cel de-al Doilea Război Mondial. Romanul a fost ecranizat în 1966 de regizorul Jiří Menzel, care a obţinut cu Ostře sledované vlaky premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pelicula merită văzută fie și numai pentru celebra scenă a ştampilării fundului telegrafistei Zdenička de către impiegatul Hubička. „Un autor superb.“ Julian Barnes Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este un scriitor ceh considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragicomic şi umorul savuros al operei sale. Din seria de autor Bohumil Hrabal: Lecții de dans pentru vârstnici și avansați L-am servit pe regele Angliei O singurătate prea zgomotoasă

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark