Poezia vie

Despre seductie.

Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii raman cel mai adesea acolo unde specia ii asaza: (in "bancul de heringi", de care vorbea un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa in care venim pe lume si tot acolo ramanem, cei mai multi dintre noi, pana la sfarsit. Cel mai adesea nimeni nu vine sa ne se-duca, sa ne ia de mana, sa ne scoata pe drumul mare al vietii si "sa ne duca de o parte", de acea parte in care ni se da sansa sa ne regasim cu viata noastra traita ca destin, ceea ce inseamna: traita pe cont propriu. Prima concluzie a acestei carti este: Vai de cei care nu au apucat niciodata sa fie sedusi! Iar daca este asa, apare imediat intrebarea: Unde ne sunt seducatorii? (Gabriel Liiceanu)

Andrei Codrescu

Ghid dada pentru postumani - Tzara şi Lenin joacă şah

Acest ghid are menirea de a îndruma fiinţele postumane cum să ducă o viaţă dada. Nu este recomandabil, niciodată nu a fost, să duci o viaţă dada. Ghid dada pentru postumani este un manual nepractic pentru un trai practic în această lume postumană în care trăim — totul descris prin examinarea unei imaginare partide de şah, jucată în 1916 între Tristan Tzara, babacul dadaismului, şi V.I. Lenin, babacul comunismului. Această partidă epică la Café de la Terasse din Zürich — o bătălie între viziunile radicale ale artei şi ale revoluţiei ideologice — a durat un secol şi s-ar putea să se joace încă, deşi comunismul pare să fi murit, iar dadaismul este mai puternic ca oricând. Poetul şi viitorul ucigaş în masă se înfruntă deasupra tablei de şah, dar niciunul nu-şi dă seama că miza jocului este lumea întreagă. Luând partida ca o metaforă a celor doi poli ai gândirii, politicii şi vieţii din secolele XX şi XXI, Andrei Codrescu a creat un ghid dada despre dadaism şi despre ce ne poate el învăţa pentru a supravieţui prezentului şi viitorului nostru ultraconectate. În această carte, dadaiştii Duchamp, Ball şi ...

Fernando Pessoa

Cartea nelinistirii

Aceasta carte aproape mitica, probabil opera cea mai seducatoare a lui Fernando Pessoa, e un monolog interior de o tristete indicibila, care surprinde cu o minutie halucinanta interiorul cu mii de fatete al uneia dintre numeroasele sale heteronime, Bernardo Soares. Cine este Fernando Pessoa?" se intreba Octavio Paz, adeverind inca o data ca opera unuia dintre cei mai importanti, prolifici si proteiformi autori ai secolului XX, "investigatorul solemn al lucrurilor futile", declina personalitatile virtuale coexistand in sine si revelate gratie scriiturii ce atribuie fiecareia o realitate fictiva. Scrisa intre 1913 si 1935 sub forma de panseuri, maxime, aforisme, Cartea nelinistirii pseudojurnalul pessoan, este o cronica a deziluziei si a deriziunii izvorate din convingerea ca viata e lipsita de noima, iar arta nu-i confera nici un sens. Ferit de privirile contemporanilor, cultivandu-si sistematic forta imaginatiei, Pessoa isi construieste un dublu - Bernando Soares - pe care-l asaza intr-un univers personal ireal si cu toate astea mai adevarat, pentru el, decat lumea reala. Soares, un umil functionar in costume cenusii, alege sa-si petreaca viata intr-o izolare aproape monahala, ...