POEZII ANTUME.

Radu Aldulescu

Ana Maria si ingerii

Mama Anei Maria, Mariana, a fugit din Romania in 1987 si a locuit la Viena douazeci de ani. Cei mai importanti ani din viata ei. O perioada in care, alaturi de fiica ei, a incercat sa-si infrunte destinul si sa lupte cu boala necrutatoare a copilei. O boala cu nume de fiara: Lupus. O viata de om, la sfirsitul careia ramin amintiri si o marturisire facuta intregului univers. Din dragostea si durerea unei mame s-a scris aceasta carte, care nu este doar o poveste adevarata, ci si un act de curaj. Curajul Marianei de a-si dezvalui cele mai intime trairi si suferinte si curajul scriitorului, Radu Aldulescu, de a transforma realitatea in fictiune. ”Romanele lui Radu Aldulescu au irupt in peisajul literar romanesc cam asa cum a aparut Rasputin la curtea Tarului Nicolae, intrind cu opincile noroite in fitele parfumate si inzorzonate ale optzecismului, bagindu-si palmele muncite pe sub fustele Tarinei proza scurta si, in general, netinind cont de „progresele“ tactice/teoretice ale prozei momentului. Dupa ani buni de antrenament intru rafinarea ce tinea loc de sinceritate, intru esopismul ridicat la rang de arta, apare un Aldulescu frust, decupat parca atunci din lumea pe care o ...

FILIP, Suzana

AICI E VIATA DE APOI.

"Aici e viata de apoi", volumul de debut al Suzanei Filip, reprezinta o optiune aparte in conglomeratul poeziei actuale. Opunandu-se tendintei anticalofile a literaturii tinere, poeta se raporteaza problematic, cumva in descendenta Magdei Carneci, la intrebari si teorii filosofice clasicizate, la o tematica inalt literara, la acea perenitate a unor principii care nu pot fi clintite nici macar de relativismul practicat de postmodernitatea culturala. Discursul Suzanei Filip aglutineaza intr-un mod original concepte abstracte, dar si experiente intim-biografice, care tin mai degraba de un anume minimalism poetic. Poeziile volumului oscileaza intre confesiune si auto-analiza aproape clinica. Arta poetica a autoarei mizeaza pe fidelitatea fata de o realitate uneori sumbra, alteori doar ridicola, in care eul poetic devine propriul personaj, privit din afara, cu raceala si ironie.

OSTER, Pierre

ALCHIMIE DE LA LENTEUR/ALCHIMIA LENTORII.

„Pierre Oster face parte dintr-o linie poetica majora a poeziei franceze de azi, alaturi de alte nume ca Robert Marteau sau Philippe Jaccottet, Jacques Dupin sau Jacques Reda, Paul de Roux sau Jean Grosjean, la care se pot adauga numele lui Jacques Darras sau Jean-Loup Trassard. Acestia alcatuiesc o familie spirituala care, din anii 1960-1970 si pana in prezent, a reusit sa reziste si sa combata bland dar tenace «mainstream»-ul steril al poeziei «lingvistice» printr-un lirism veridic. Ei reprezinta un filon «teluric» puternic si productiv din poezia franceza contemporana, pe care cei ce nu sunt familiari cu mediul literar francez abia incep sa-l descopere sau sa-l redescopere cu uimire.” (Magda Carneci)