RĂSTIGNIT ÎNTRE CRUCI. Sau viaţa şi dupăviaţa lui Vlad Vodă căruia norodul i-au zis Ţepeş, vol. II.

Descriere: Sunt un cititor fervent de literatură, indiferent de genul literar şi de tematica abordată. Urăsc exploatarea fără discernământ ale unor „reţete de succes”. Nu suport gogoşile umflate de o campanie de marketing agresivă (Coelho, Dan Brown), care maschează lipsa de conţinut a cărţii.

Îmi plac cărţile care îţi dau posibilitatea să iei parte la acţiune, să fii personaj chiar şi pentru câteva ore. Îmi plac romanele istorice pentru aerul vechi, de poveste şi pentru starea de transpunere în alte vremuri pe care ţi le dăruiesc.

Cu bucurie vă spun că asta mi s-a întâmplat atunci când am citit „Răstignit între cruci”. Este o carte care te ţine cu sufletul la gură. O naraţiune care curge când lin, când abrupt, aşa cum dealtfel este şi istoria acestui popor. Mă bucur că am avut posibilitatea de a afla multe despre Vlad Ţepeş, fără să fie nevoie să consult un tom de istorie, sau cronici demult uitate.

Vlad Ţepeş este parte din istoria noastră, a românilor, şi este departe de acel Vlad pe care Hollywood-ul ni-l vinde de aproape 100 de ani. Este acel român aprig, iubitor de ţară, de popor, de dreptate, de ordine, acel om pe care românii l-au avut de câteva ori în istorie şi pe care nu au ştiut să-l aprecieze la adevărata valoare. Este unul dintre puţinii „români absoluţi” şi Vasile Lupaşc vă oferă şansa de a-l cunoaşte în detaliu.

„Răstignit între cruci” mi se pare unul dintre cele mai captivante romane istorice scrise în România în ultimii 25 de ani, cu siguranţă o carte pe care merită să o citeşti.

Oscar, Trooper, www.trooper.ro



FRAGMENT


Cam după un ceas de linişte, primii străjeri se apropiară prudenţi de turnul în care Mihnea intrase, ţinându-l prizonier pe regele lor. În curtea castelului era linişte de-ţi ţiuiau urechile. Vântul încremenise şi el mirat de îndrăzneala valahului, lăsând frunzelor moarte răgaz de amorţeală şi linişte.

- Deschide uşa şi să nu sufli o vorbă nimănui despre ce ai văzut aici! porunci Corvin străjerului ajuns primul la temniţa lui Vlad.

Spre mirarea acestuia şi regele şi doctorul păreau veseli, amuzaţi. Zâmbeau cu gura până la urechi. Cine să le mai înţeleagă pe mărimile astea? Şi unde dispăruse românul? Nici urma de el. Nu ştiau nici cum intrase nici cum ieşise.

- Să-mi dai de ştire când se înzdrăveneşte! rugă Mathias pe felcer. Şi imediat ce poate fi mişcat să-l duceţi în casa mare în care primesc solii creştinilor. Să aibă tot ce-i trebuie dar, să fie sub pază straşnică!

- Va dura ceva, Înălţimea Voastră! Mai devreme de două săptămâni nu cred să-şi vină în fire.

Era tocmai bine două săptămâni. Puteau să fie şi două luni. Tot ce voia regele era ca valahul să nu moară. Cu cât va dura însănătoşirea mai mult, cu atât mai bine. Va avea astfel vreme să pregătească mai bine minciunile şi justificările către Apus.

Fontana îşi cunoştea foarte bine meseria sau arta, cum numea el medicina. Aşa că, întocmai cum prezisese, în a paisprezecea zi, Dracullus deschise ochii. Ceru apă şi doctorul se grăbi să-i umezească buzele cu o cârpă înmuiată. Apoi, Vlad adormi din nou. Mai spre seară, prinse a şopti cu ochii închişi, vorbind parcă aerului din temniţă:

- Valahia mea a rămas liberă! Nu e târziu să ne urnim peste Dunăre să terminăm cu Mahomed…

- Încetişor, Măria Ta, delirezi, eşti în cetatea Visegradului! Şopti, plin de milă, Fontana.

- Ştiu unde sunt, felcere! Şi ştiu cine eşti! Adu-mi-l pe Corvin!

Doctorul alergă pe coridorul luminat slab de făclii şi porunci paznicilor să fie înştiinţat de îndată regele. Cum între Buda şi Visegrad distanţa era mică iar chemarea aceasta era aşteptată de mult, Corvin veni în Turnul–temniţă după numai două ceasuri.

Întins pe masa pe care stătuse mai bine de două săptămâni, trupul lui Vlad Vodă era de nerecunoscut. Părul alb îi mai crescuse şi-i acoperea în neorânduială umerii şi braţele subţiate. Slăbise mult şi se uscase voievodul, iar faţa ascuţită i se lungise, făcându-l să pară bătrân, tare bătrân.

Cu ochii încă închişi şi mâinile încrucişate pe piept, de parcă nu s-ar fi întors niciodată din împărăţia morţii, Vlad începu a vorbi, stârnind în Corvin un fior puternic de spaimă mistică şi greaţă.

- De ce nu ai plecat, Mathias? Ti-am spus că nu e târziu! Ia-ţi oastea şi mergi acum în Valahia.

- Şi ce să fac acolo, Vlade? Să mă lupt cu valahii tăi înrăiţi?

- Nu, Cazan te aşteaptă! El va strânge oastea ţării şi va merge cu tine peste Dunăre. Pleacă Mathias! Eu vă ajung din urmă!

- Vlade, cândva, tatăl meu ţi-a spus să ai grijă de focul ăsta care e numai al tău! Să nu-i ardă pe cei din jur, care nu au să poată fi ca tine! Înţelege că un singur om s-a putut măsura cu Mahomed şi acela ai fost tu. Acum, s-a terminat!

- Matei, dacă nu pleci de îndată, vor plăti pentru frica asta şi copii copiilor noştri! Sultanul nu se va lasă până nu va cuceri toate ţările creştine! reuşi Vlad cu greu să-şi ducă vorbele până la capăt.

- Odihneşte-te, Vlade! Abia poţi vorbi…

- Pleacă odată! Ia-ţi oastea şi pleacă! tună pe neaşteptate Vlad, regăsindu-şi pentru o clipă glasul său puternic şi poruncitor.

Luat prin surprindere, Corvin se trase doi paşi în spate, alb la faţă. Apoi ieşi fâstâcit din temniţă. Uşa de fier, trântită în urma lui, răsună în Turnul din Visegrad ca o sentinţă nedreaptă, aruncată peste vitejia şi credinţa Valahiei.