-20%

Sanin

Draga Theo

Volumul reprezintă o selecţie de 415 scrisori şi fragmente de scrisori din corespondenţa mult mai amplă a lui Vincent van Gogh (1853–1890) cu fratele său mai mic Theo (1857–1891) şi acoperă un răstimp de 18 ani, din august 1872 până în iulie 1890, când pictorul s-a sinucis. Toate cheltuielile artistului legate de locuinţă, de mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare şi băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori şi pânze pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai multe sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile şi desenele trimise de fratele său şi se străduia să i le vândă. Chiar dacă un singur tablou al lui Vincent a fost vândut în timpul vieţii sale, Theo van Gogh a fost acela care a salvat opera unui mare artist de la irosire, salvându-se şi pe sine dintr-un probabil anonimat.

Gheorghe Florescu

Confesiunile Unui Cafegiu

Cu un neasteptat, surprinzator talent literar, Gheorghe-Ilie Florescu povesteste despre dedesubturile asa-numitului „comert socialist", comert aflat, în mare parte, în mâinile Securitatii. Confesiunile unui cafegiu, care se încheie cu evenimente din zilele noastre, fac inteligibila o lume - lumea din care s-a nascut realitatea de azi. Gheorghe-Ilie Florescu (n. 1944) a învatat mestesugul pregatirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucuresti la sfarsitul anilor '60. Devine el însusi cafegiu si totodata sef al magazinului de cafea si delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienti mari literati, actori sau medici bucuresteni, dar si personaje importante din Securitate si Militie ori alti privilegiati ai regimului. Dupa cutremurul din 1977, Armenasu, cum i se spunea, e numit seful unui urias complex comercial din Pantelimon, însa continua sa prepare „cafea Avedis” într-un magazin de pe str. Sfintilor. La mijlocul anilor '80 este arestat în „lotul cafea" si are nefericita ocazie de a face cunostinta cu puscaria de drept comun din perioada târzie a dictaturii. Din pozitia sa de comerciant, ...

Andrei Kurkov

Legea melcului.

Dacă Moartea pinguinului a primit acolade demne de o literatură profundă, în tradiţia unor Dostoievski, Gogol, Bulgakov sau Pinter, nici partea a doua a poveştii gazetăraşului Viktor Zolotariov, urmărit de Mafia ucraineană până la Polul Sud, şi a pinguinului său pierdut nu putea rămâne mai prejos. Şi ca orice continuare tipică, Legea melcului este mai amplă decât originalul, cu o infuzie sporită de acţiune, mai mulţi figuranţi, o recuzită mai bogată şi locuri de desfăşurare diverse — din Antarctida până la Kiev, şi chiar Cecenia… De data aceasta Viktor sfârşeşte prin a-şi găsi o slujbă compunând discursuri pentru un politician cinic şi organizând cascadorii media dintre cele mai halucinante (printre care şi o donaţie de proteze pentru un grup de handicapaţi, proteze de altfel subtilizate de la un fond de ajutorare a copiilor din Rwanda, şi evident mult prea mici…). Iar cocteilurile de ilaritate şi patos se succed alert, cu un efect scontat. La o primă lectură, Legea melcului aduce ceea ce aşteptau toţi cititorii Morţii pinguinului, oricât de sofisticaţi ar fi ei: veşti despre pinguinul Mişa. Iar dincolo de aceasta, o ...