Pret: 25,00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Se pot produce miracole

Descriere: artea de faţă este un program de transformare personală, cu o durată de 40 de zile, care îşi propune să ne arate pas cu pas cum să ne analizăm viaţa sincer şi obiectiv, uitându-ne cu curaj la fricile noastre, înfruntându-le, iertând ceea ce este de iertat şi învăţând să înlocuim iluziile bazate pe teamă cu o atitudine plină de iubire şi compasiune. Zi după zi, prin exerciţii, afirmaţii şi meditaţii, suntem învăţaţi să ne cunoaştem, să ne înţelegem, să avem compasiune faţă de noi înşine, să ne iertăm şi să ne iubim, pentru că numai aşa vom putea să îi cunoaştem, să îi înţelegem, să îi iertăm şi să îi iubim pe ceilalţi.
În România există deja persoane care parcurg acest program, inspirându-se după cartea în engleză. Editura For You are bucuria să v-o ofere acum şi în limba română.
Despre autoare:
Gabrielle Bernstein îşi descrie stilul de viaţă pozitiv pe care îl are, ca fiind „modul iubitarian”. Asemenea vegetarianului care adoptă un anumit stil de alimentaţie şi de viaţă, „iubitarianul” adoptă ingredientele unei vieţi spirituale echilibrate şi, în acest caz, ale unei vieţi impregnate de învăţăturile Unui Curs în Miracole. În acest ghid motivaţional, Gabrielle ne oferă un plan de şase săptămâni, pentru a ne purifica sistemele spirituale, prin eliminarea fricii şi prin alimentarea cu iertare şi iubire. Toate acestea ne vor conduce la trăirea unei vieţi pline de abundenţă, acceptare, apreciere şi, în cele din urmă, la iluminare
Gabrielle Bernstein, autoarea cărţilor Dependent de Spirit* şi Miracole acum este cofondatoarea Women’s Entrepreneurial Network (Reţeaua Antreprenorială a Femeilor), o organizaţie profesională nonprofit care reuneşte femeile de afaceri. Din 2004, Gabrielle participă la turnee de conferinţe, ţine cursuri şi conduce ateliere motivaţionale. Gabrielle a lansat şi coordonează reţeaua de socializare www.HerFuture.com, destinată tinerelor aflate în căutarea unui mentor. Site-ul personal al lui Gabrielle este www.GabbyB.tv.
Fragment din carte:
Angajamentul de 40 de zile al făcătorului de miracole
Ca în orice metodă eficientă, adevărata transformare se petrece atunci când se repetă zilnic. Debutează cu un angajament de 40 de zile şi vei începe să ai rezultate pozitive imediate.
De ce 40 de zile? Metafizicienii şi yoghinii pun accentul pe practicile cu durata de 40 de zile. În plus, există şi o întreagă serie mitică de exemple: de la Moise, care a stat 40 de zile şi 40 de nopţi pe Muntele Sinai, la Buddha, care a atins iluminarea pe lună plină, în luna mai, postind şi meditând 40 de zile sub copacul Bodhi. Numărul are, de asemenea, şi o semnificaţie ştiinţifică: cercetările au arătat că, după repetarea unui tipar nou, vreme de 40 de zile, îţi poţi schimba căile neuronale, pentru a crea modificări de durată. Deci, haideţi să luăm un exemplu de la mistici şi de la oamenii de ştiinţă şi să ne angajăm în această purificare de 40 de zile. Este vorba de schimbări simple, consecvente, care contează în procesul transformării – prin urmare, am proiectat această călătorie să fie realizabilă şi, în plus, amuzantă. Te voi îndruma să menţii totul simplu şi să rămâi pe pistă. Şi, zi după zi, vei deveni un făcător de miracole.
Alegând să respecţi acest plan în următoarele şase săptămâni, vei începe să-ţi reprogramezi gândurile, dinspre frică, înspre iubire. Dacă-ţi sabotezi rezultatele, încearcă, totuşi, să rămâi pe cale şi să te consacri unei vieţi de făcător de miracole.
Această carte este structurată în şase capitole, câte unul pentru fiecare săptămână. Capitolele săptămânale conţin exerciţii pentru fiecare zi a săptămânii, menite să-ţi transforme gândurile, aducându-le din nou pe făgaşul iubirii. Fiecare săptămână se concentrează pe o zonă diferită a vieţii tale:
Săptămâna nr. 1: În această săptămână, vei fi îndrumat să identifici modul în care frica te-a împiedicat şi ţi-a blocat cursul natural al vieţii. Voi pune bazele planului nostru şi te voi călăuzi să adopţi principiile-cheie: observarea fricii, dorinţa de schimbare, modificări ale percepţiei, recunoştinţă, iertare şi miracole.
Săptămâna nr. 2: Această săptămână este dedicată importanţei iubirii de sine. Vei fi îndrumat să-ţi consolidezi relaţia cu tine însuţi şi vei deveni dispus să-ţi deblochezi vechile tipare de atac de sine. Iubirea de sine este foarte importantă în practica făcătorului de miracole.
Săptămâna nr. 3: Te voi îndruma să te concentrezi pe modul în care frica ţi-a blocat abundenţa financiară. Exerciţiile din această săptămână îţi activează recunoştinţa pentru actualul loc de muncă, te ajută să-ţi abordezi temerile financiare şi te ghidează să-ţi schimbi convingerile limitative referitoare la bani şi la muncă. Exerciţiile acestei săptămâni se pot aplica la orice tip de activitate, fie că eşti liber-profesionist, casnică, filantrop, bancher, agent de vânzări şi aşa mai departe. Aplică principiile acestei săptămâni la activitatea pe care o desfăşori.
Săptămâna nr. 4: Dragostea pluteşte în aer! Te voi ajuta să fii sincer în privinţa modului în care frica te-a împiedicat să atingi fericirea în dragoste. Această săptămână include multe dintre învăţăturile grozave ale Cursului pentru eliberarea de frică în relaţiile sentimentale. Aceste instrumente puternice te vor conduce la trăirea unor schimbări lăuntrice imediate în privinţa dragostei, indiferent dacă eşti singur sau într-un cuplu.
Săptămâna nr. 5: Îţi voi da exerciţii practice care să-ţi schimbe tiparele de auto-sabotaj cu privire la mâncare şi la corpul tău. Te voi îndruma să identifici cauza principală care a stat la baza problemelor tale legate de mâncare şi de aspectele corporale. Astfel, lumina va începe să strălucească în întunericul din această zonă a vieţii tale. Vei ajunge repede să înţelegi că ingerarea gândurilor bazate pe iubire va îmbunătăţi semnificativ modul în care ingerezi mâncarea şi modul în care îţi percepi corpul.
Săptămâna nr. 6: Vei învăţa să îmbrăţişezi practica de făcător de miracole în lume. Această săptămână te ajută să-ţi îndrepţi atenţia, de la tine, la puterea de a crea o schimbare energetică în lumea din jurul tău. Slujirea celorlalţi este un principiu-cheie în Cursul în Miracole şi vom pune accentul pe el în această săptămână. Vei ajunge să realizezi că, a te pune în serviciul lumii, este ca şi cum ţi-ai servi ţie însuţi o farfurie mare, cu vârf, de iubire. Când îţi concentrezi gândurile şi energia, cu afecţiune, asupra celorlalţi, inima ţi se deschide, iar adevărata ta menire radiază.
Fiecare săptămână stă la baza următoarei săptămâni, stratificând exerciţiile şi întărindu-ţi muşchii mentali, pe măsură ce accepţi miracolele. Fiecare zi încorporează acelaşi plan, pentru a crea repetiţie în rutina ta zilnică şi în mintea ta. Pe măsură ce repeţi aceste exerciţii, ele vor deveni din ce în ce mai uşoare, până când se vor transforma într-o a doua natură. Deşi este posibil să apară unele denivelări de-a lungul drumului, trecerea poate fi uşoară, dacă îţi doreşti să te schimbi. Dacă îţi doreşti cu adevărat schimbarea, ţi se vor da toată energia şi tot sprijinul de care ai nevoie pentru a înainta. Fă fiecare exerciţiu şi aşteaptă-te la miracole!
Cum funcţionează?
Această carte se doreşte a fi un ghid de schimbări subtile, în vederea unei transformări miraculoase. Prin urmare, nu complica procesul! Dacă vei urma paşii zilnici simpli, vei fi binecuvântat cu tot ce ai nevoie. Fă tot posibilul să nu sari peste etape sau să nu faci mai mult de un exerciţiu pe zi. Fiecare lecţie este plasată strategic exact unde trebuie să fie. Încearcă să te ţii de plan – dar, dacă simţi nevoia să stai puţin mai mult la vreuna din zile, sunt complet de acord. Simte-te liber să repeţi anumite zile dacă ai nevoie să aprofundezi esenţa exerciţiilor. Dar ai încredere, în cele din urmă, că acesta este un plan croit după tine. Fiecare exerciţiu va crea schimbări subtile, iar aceste schimbări sunt miracole. Şi, cu cât adaugi mai multe miracole, cu atât mai miraculoasă va fi viaţa ta.
Înainte de a începe să-ţi antrenezi muşchii iubirii, este important să te pregăteşti pentru această călătorie. Prin urmare, voi enumera, în cele ce urmează, câteva lucruri pe care va trebui să le ştii şi să le pregăteşti, înainte de începerea călătoriei.
Pregăteşte-te să meditezi!
Un aspect foarte plăcut al acestei cărţi este faptul că multe dintre exerciţii sunt introspective şi foarte liniştitoare. În fiecare zi, te voi îndruma să-ţi fixezi şi să aprofundezi practica meditaţiei. Fiecare exerciţiu are scrise meditaţii ghidate, care sunt disponibile şi pe site-ul meu, www.gabbyb.tv/meditate, grupate pe un album audio.
Spaţiul tău de meditaţie
Pentru a-ţi intensifica experienţa introspecţiei, îţi sugerez să-ţi amenajezi acasă un spaţiu de meditaţie. Poate fi un ungher din dormitor, un colţ în birou sau, pur şi simplu, marginea patului. Găseşte un spaţiu unde poţi fi singur şi unde te poţi simţi liniştit. Spaţiul meu de meditaţie de acasă are un fotoliu de meditaţie (aşa cum se poate vedea pe site-ul www.gabbyb.tv/meditate), lumânări, tămâie, bileţele cu afirmaţii pozitive, citate şi imagini motivaţionale. Cel mai important, este un spaţiu în care mă pot concentra şi mă pot calma. Vei folosi acest spaţiu de meditaţie pentru exerciţiile de dimineaţă şi de seară. Acest spaţiu va deveni un loc sacru pentru tine – cel mai probabil, va deveni locul tău preferat.
Jurnalul
Pe lângă spaţiul de meditaţie, vei mai avea nevoie şi de un jurnal. Îţi recomand să fie unul mic şi uşor de purtat. Poate doreşti să-l iei cu tine, în cursul zilei, pentru a-ţi nota schimbările, deci asigură-te că este suficient de mic pentru a-ţi încăpea în geantă.
Îngrijeşte-te !
Pe parcursul transformării tale miraculoase, este posibil să simţi emoţii copleşitoare. Acesta este un semn bun, ai încredere în mine! Dar, dacă nu faci din grija faţă de tine o prioritate, dezlănţuirile tale emoţionale se pot transforma în crize. Aşa că, asigură-te că îţi rezervi momente specifice de îngrijire, pe parcursul fiecărei zile. Spre exemplu, mie îmi place să aprind o lumânare şi să fac o baie.
Aceasta este o practică zilnică pentru mine. Simplul gest de a face o baie este un act de auto-îngrijire care mă sprijină în toate tipurile de schimbări. Indiferent de ceea ce se întâmplă, baia mea zilnică este esenţială. Deci, alege-ţi unul-două gesturi ce denotă grijă faţă de tine, pe care să le încorporezi în ritualul tău de zi cu zi. Poate vrei să fii mai conştient de tine şi să mănânci alimente sănătoase, să bei mai multă apă sau să dormi mai mult. Reţine că acesta este un program de transformare care va lăsa multe uşi deschise. Fii pregătit să te menţii în echilibru, acordând atenţie în mod conştient îngrijirii personale. Mănâncă sănătos, dormi sănătos, gândeşte sănătos!
Fii conştient!
Pe tot parcursul călătoriei tale, fii conştient de faptul că frica este înşelătoare. Chiar când crezi că s-a instalat iubirea, frica se strecoară înapoi. Nu ai de ce să te temi – doar fii vigilent! Conştientizându-ţi comportamentul bazat pe frică, îl poţi păstra sub control. De asemenea, de vreme ce vei fi făcut o treabă grozavă cu auto-îngrijirea, frica va avea mai puţin spaţiu să ţi se strecoare în minte. Iubirea va prelua atât de mult spaţiu din mintea ta, încât frica nu va mai avea încotro să se ducă, decât să iasă afară. Ai încredere în asta şi reţine că iubirea va străluci întotdeauna mai tare decât frica!
Să trecem la treabă!
Iar acum, că am pus bazele procesului prin care îţi vei transforma mentalitatea într-o mentalitate orientată spre miracole, este momentul să-ţi faci programul. Îţi sugerez să începi exerciţiile într-o duminică. Fiecare nouă săptămână va începe prin citirea introducerii la săptămâna ce va urma. Aşadar, duminica viitoare, citeşte introducerea la Săptămâna nr. 1 şi începe Ziua 1 într-o luni.
Nu trebuie să rămâi în această rutină, dar încearcă recomandarea mea şi vezi dacă ţi se potriveşte programului tău. Acest proces nu îşi doreşte să fie rigid, ci este menit să îţi ofere îndrumare pentru a-ţi crea propria practică de transformare.
Te rog să iei acest program în serios. Ai încredere că, pe măsură ce îţi schimbi gândurile, acţiunile şi experienţele tale de viaţă se vor modifica în consecinţă. Aşa cum se spune în Cursul în Miracole: Poate crezi că eşti responsabil doar pentru ceea ce faci, nu şi pentru ceea ce gândeşti. Adevărul este că eşti responsabil pentru ceea ce gândeşti, deoarece numai la acest nivel ai posibilitatea să alegi. Ceea ce faci este o consecinţă a modului în care gândeşti.
În fiecare zi a acestui program, vei fi îndrumat să-ţi „exerciţi alegerea” de a-ţi schimba modul de gândire. Pe măsură ce vei adăuga noi schimbări de percepţie, vei începe să vezi transformări miraculoase în viaţa ta.
Iar acum este timpul să începem, să te laşi îndrumat şi să te aştepţi la miracole.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Gabrielle Bernstein

Bookmark and Share

Autori: Gabrielle Bernstein | Editura: For you | Anul aparitiei: 2015 | Categorie: Autoeducare  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Ideile nu costa. Revolutia ideilor

Pret: 23,12 RON
Pret: 18,50 RON
-20%

Alan G. Robinson, Dean M. Schroeder

Ideile nu costa. Revolutia ideilor elibereaza oamenii si transforma organizatiile

Cartea Ideile nu costa ii invata pe manageri cum sa imbunatateasca in mod radical performanta organizatiilor lor, folosindu-se de potentialul urias al ideilor angajatilor. Ideile sunt motorul progresului. In lipsa lor, organizatiile stagneaza si intra in declin. Cu toate acestea, majoritatea organizatiilor se pricep mult mai bine sa suprime ideile angajatilor, decat sa le promoveze. Data fiind competitia acerba din mediul actual de afaceri, managerii nu-si mai pot permite sa treaca cu vederea avantajele substantiale pe care le ofera ideile angajatilor. Daca solicitarea ideilor de la angajati nu pare o solutie noua sau extrem de originala, autorii atrag atentia ca este vorba despre asa-numitele idei minore, sugestiile cu efect local care duc la eficientizarea productiei fiind in acelasi timp cheia marilor inovatii. In urma cercetarii extinse pe care au intreprins-o in peste 300 de companii din 17 tari diferite, Alan G. Robinson si Dean M. Schroeder au descoperit principiile de baza care le permit managerilor sa gaseasca si sa gestioneze numarul mare de idei de calitate ale angajatilor lor. In cartea de fata, ei ofera un ghid practic pentru integrarea totala a ideilor si a ...

  

Cu toata viteza inainte! - Lasa-te

Pret: 19,27 RON
Pret: 15,42 RON
-20%

Joyce Weiss

Cu toata viteza inainte! - Lasa-te condus de visul tau pentru a obtine maximum de succes si pentru a trai viata pe care ti-o doresti

Traieste viata pe care ti-o doresti! Lucrurile din jurul dumneavoastra se schimba prea repede? Teama, ingrijorarea sau obstacolele v-au rapit cheful de viata? Nu trebuie sa va simtiti invinsi. Folositi planurile de actiune si solutiile oferite de Joyce Weiss pentru a diminua stresul cotidian. In fiinta dumneavoastra se afla un motor extrem de puternic – visul care va ghideaza existenta. Cu toata viteza inainte! va poate ajuta sa va sincronizati cu lumea din jur si sa va utilizati la maximum potentialul de care dispuneti. Puneti-va centurile de siguranta si apasati pana la podea acceleratia. „Vehiculul” dumneavoastra se va indrepta ca un bolid catre succes. Dale Carnegie spunea ca exista patru cai, si numai patru, prin care putem avea contact cu lumea. Suntem evaluati si clasificati in functie de ce facem, cum aratam, ce anume spunem si cum o spunem. Colectia Carti Cheie a fost conceputa tocmai pentru a va ajuta sa parcurgeti aceste patru cai, dezvaluind secretele de succes ale celor mai avizati autori in materie. Un ghid esential pentru cei care doresc sa isi atinga scopurile propuse si sa aiba o viata fericita si echilibrata.

  

Intrebarile sunt, de fapt,

Pret: 19,27 RON
Pret: 15,42 RON
-20%

Allan Pease

Intrebarile sunt, de fapt, raspunsuri-Curtea veche

De cate ori nu am auzit spunandu-se despre un agent de vanzari ca are succes pentru ca este „dotat de la natura“? Dar nimeni nu spune despre un doctor sau un inginer ca s-a nascut inzestrat de la natura. Pentru ca stim cu totii ca aceste meserii se deprind in urma unui studiu sistematic. Tot astfel, acti-vitatea de agent de vanzari este o stiinta ce se poate invata ca oricare alta.Allan Pease, cel mai cunoscut expert din lume in limbajul trupului, ne prezinta tehnicile uluitoare prin care puteti avea succes ca agent de vanzari. Una dintre cele mai mari provocari ale acestei meserii o reprezinta depasirea refuzului unui potential client. Daca intelegem semnalele nonverbale, invatam sa citim limbajul trupului interlocutorului, dar si sa-l folosim in mod cores-punzator pe al nostru, ne dam seama ca un „nu“ inseamna de fapt un pas inainte spre reusita.Metodele sale dovedite se pot aplica cu cele mai mari sanse de reusita in construirea unei retele de vanzari. Insa abilitatile de comunicare dobandite din aceasta carte vor eficientiza modul in care abordati orice negociere. De aceea ele pot fi folosite cu succes de persoane din mediul financiar sau de afaceri, de ...

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark