Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Touristic Guide Bucharest and Whereabouts - House of Guides

Descriere: Ghidul turistic Bucureşti şi împrejurimi este călăuza de care nu se poate lipsi niciun călător care vrea să descopere minunata noastră capitală. Produsul este unic pe piaţă, în ciuda apariţiei, în ultimii ani, a numeroase publicaţii despre Bucureşti. Deşi s-au scris tot felul de ghiduri turistice sau cu tematică apropiată pentru acest oraş, până azi nu exista niciunul care să-l trateze împreună cu zona înconjurătoare. Acum există! Editura noastră porneşte, cu acest prilej, un proiect ambiţios pentru cartea românească de turism – ghidul regional. În următoarea perioadă, călătorul pe care l-am obişnuit cu variate forme de ghiduri, va găsi la noi întreaga ţară împărţită în regiuni turistice, fiecare individualizate prin anumite trăsături particulare. Primul volum al acestei provocatoare serii este chiar acesta – despre Capitală. În paginile de faţă se pot descoperi simbolurile oraşului, dar şi multe locuri mai puţin ştiute. Toate au poveştile lor, dar nu lipsesc informaţiile utile turistului ce vrea să se descurce în labirintul metropolei, sau, aşa cum sperăm că ne-am obişnuit publicul, listele House of Guides cu unităţile de cazare şi de luat masa. Pentru a nu rata niciun aspect, am prezentat regiunea şi prin natura ei, dar mai ales prin oamenii ce i-au dat viaţă de-a lungul timpului. O altă noutate a acestei serii de ghiduri regionale o reprezintă inserarea unor mici topuri – secţiunile „Top3“, care dau atractivitate şi invită la conştientizarea unor valori, fără a da verdicte.
Volumul cel mai mare de informaţii este, însă, concentrat într-o serie de sugestii de trasee turistice, bazate pe idei practice ce ţin de timp şi spaţiu. Astfel, cele 9 trasee pietonale gândite pentru vizitarea oraşului respectă trăsăturile aparte ale fiecărei zone parcurse. Accentul nu cade, de această dată, pe confort, servicii, agrement sau divertisment, ci pe locurile interesante care pot fi văzute. Ghidul este deci, prin excelenţă, dedicat celor care vor să cunoască mai bine oraşul. De asemenea, există separat şi o ediţie în limba engleză, care sperăm să vină în întâmpinarea turiştilor străini, tot mai curioşi de la an la an. Unicitatea ghidului este dată însă de ultima parte – cele 10 trasee turistice din jurul oraşului, care acoperă o arie destul de largă. Ele ţin în mare parte de pionieratul turistic, căci multe dintre zonele traversate nu sunt amenajate pentru un flux turistic, însă oferă atracţii nebănuite. Chiar dacă nu pot fi comparate cu cele din oraş, aceste obiective merită să fie cunoscute, mai ales că pentru a le vedea e nevoie să ieşi ore întregi, chiar zile dacă se poate, din vacarmul citadin. Iar asta e o atracţie pentru cealaltă categorie de turişti – cei dornici de evadare şi relaxare.

Şi cum suntem siguri că acest produs va fi un real succes, îl pregătim deja pe următorul: Braşov şi împrejurimi – ghid turistic.

Recomanda unui prieten Printeaza


Bookmark and Share

| Editura: House of Guides | Numar de pagini: 132 | Categorie: Arta,ghiduri,enciclopedii  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Puscariasul

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Kurt Vonnegut

Puscariasul

Walter F. Starbuck ar fi putut deveni întruchiparea visului american. Fiu al unor imigranţi săraci care au renunţat la numele est-european Stankiewicz, greu de pronunţat, tânărul a beneficiat de ajutorul unui mare industriaş, care i-a plătit studiile la Harvard. Însă viaţa lui Walter este plină de răsturnări de situaţie şi de paradoxuri, astfel că la senectute acesta se pregăteşte să intre la închisoare. Nu e prima lui condamnare. Walter, mărunt oficial guvernamental, a mai stat în puşcărie şi după scandalul Watergate. Numai că, la scurt timp după eliberare, viaţa îi rezervă o surpriză: o reîntâlneşte pe Mary Kathleen, o iubită din tinereţe, care, deşi fără adăpost şi locuind în subteranele New Yorkului, conduce din umbră omnipotenta şi omniprezenta companie RAMJAC. Iar după moartea ei, Walter, legatar universal al lui Mary Kathleen, va da frâu liber viselor idealiste de demult. Vise pentru care lumea nu e pregătită şi pentru care Walter va trebui până la urmă să plătească... „Kurt Vonnegut este, fără îndoială, unul dintre cei mai mari scriitori americani.“ (Graham Greene)

  

Viata sexuala .

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Larousse

Viata sexuala .

Discursul medical curent are uneori puseuri pudibonde şi atunci camuflează realităţi incomode sub un noian de acronime: HIV, SIDA, BTS-uri etc. Cum însă jena prost plasată e o gafă cu posibile urmări, paginile acestei cărţi potolesc curiozitatea legitimă şi avertizează asupra marilor primejdii aflate în spatele micilor scăpări. Dincolo de reperele anatomice şi de împlinirile sexuale, din paginile acestei cărţi reiese ideea unei pedagogii indrăzneţe, pedagogia secolului XXI.

  

Vremea si universul.

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark