TRADAREA METAFOREI / LA METAPHORE TRAHIE.

Stephane Mallarme

Album de versuri

Nici pe departe o traducere oarecare, Albumul de versuri , versiunea Şerban Foarţă, demonstrează limpede o folosire aproape alchimică a limbajului, în ambele cazuri. Poemele lui Mallarmé, cel reorchestrat de Foarţă, responsabil, de altfel, pentru un întreg mecanism critic ridicat în jurul textului, vorbesc nu doar despre aventura poeziei de-a lungul istoriei, ci şi despre nobleţea simţului lingvistic. Foc e poezia lui Mallarmé şi foc aţi aprins în limbajul nostru poetic. Alegra zi (pentru vivace aujourd'hui) îmi pare o biruinţă. Cu aleasă gratitudine şi afecţiune statornică, Nicolae Steinhardt îşi încheia mesajul către Şerban Foarţă. Cioran, la rândul lui, n-a întârziat, la scurtă vreme după ce l-a citit pe Mallarmé în varianta poetului-traducător, să spună că Foarţă a încercat imposibilul şi a reuşit, graţie talentului său şi virtuţilor poetice ale limbii române (Emil Cioran, 13 mai 1989).

Fernando Pessoa

Opera poetică

„Eu sunt un păgân decadent din timpul toamnei Frumuseţii /.../ mistic intelectual al tristei rase de neo-platonicieni din Alexandria.“ (Fernando Pessoa) „Angloman, miop, curtenitor, timid, înveşmântat în culori sumbre, reticent şi familiar, cosmopolit predicând naţionalismul, investigator solemn al lucrurilor futile, umorist care nu surâde nicicând, dar ne îngheaţă sângele, inventatorul de alţi poeţi şi distrugătorul de sine însuşi, autor de paradoxuri clare ca apa limpede şi la fel ca ea de vertiginos, căci pentru el a simula înseamnă a se cunoaşte pe sine, misterios, dar fără să cultive misterul, misterios ca luna la amiază, fantomă taciturnă a sudului portughez, cine este Fernando Pessoa?“ (Octavio PAZ) „Cazul acestui scriitor portughez intrigă de mai bine de o jumătate de veac, pe măsură ce au devenit perceptibile dimensiunile halucinante ale proiectului său de viaţă şi de creaţie, ambiţia lui de a se multiplica printr-un soi de familie infinită. Faptul că a scris enorm de mult, în mai multe genuri literare, sub câteva zeci de nume diferite încă nu ar fi fost decât o excepţională performanţă cantitativă. Dar ...

Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru, Ion Stratan

Aer cu diamante

„Acum treizeci de ani, stînd noi, poeţi tineri şi furioşi, şi judecînd realitatea potrivnică, obidiţi de piedicile puse prin edituri nouă, corifeilor ei, ce ne dă-n gînd ideea? Să scoatem o carte-n regie proprie! O antologie din tot e mai bun, mai adevărat, mai modern în cultura română. Aţi prins şpilul? Noi eram ăia! Care «noi»? Păi, Traian T. Coşovei, Mircea Cărtărescu şi subsemnatul. Eram, care să mă-nţelegeţi, floarea lirică românească. E drept, ar fi trebuit să fie cooptaţi printre înainte-mergători, Matei Vişniec şi Magda Cârneci. Dar, cînd Traian şi Mircea i-au făcut o vizită de tatonare lui Matei, nu l-au găsit acasă (...). L-au aşteptat o oră, două, trei, s-au plictisit şi aşa a ieşit Vişniec din poveste. L-au ales pe «Nino» Stratan (...) După aia, ne-am gîndit că ne trebuie o copertă, ilustraţii şi o editură. Cu editura era simplu. (...) Mai rămîneau coperta şi ilustraţiile. Aşa am făcut cunoştinţă cu Tudor(ică) Jebeleanu. Tudor a fost cu ideile. El a inventat cimitirul de locomotive, din Giuleşti, unde ne-am căţărat pe biele-manivele pentru posteritate. El a compus paginile de gardă. El a ...