Pret: 35,00 RON
In stoc!

Varul Alexandru si alte povesti adevarate

Descriere: In urma cu cateva luni, am primit, pe computer, scrise cu un singur deget si fara diacritice, cele nouasprezece "povesti adevarate" care alcatuiesc volumul Varul Alexandru. Autorul, care a implinit 78 de ani, ma ruga sa-i spun ce parere am. Primindu-le, am suras. Nu i-am dat nici o sansa. Nici cea mai mica. Nimeni pe lume, mi-am spus, incepand sa scrie la o asemenea varsta, nu a putut da ceva literar valabil. Cultura lui umanista se reducea de altfel la istorici si politologi francezi. Cu literatura nu avusese niciodata o buna intalnire. Afara de epistole ocazionale, scrise cu haz, nu stiam sa fi produs vreodata ceva. Stiam ca seara, tarziu, ii placea sa faca focul in caminul din living si sa se uite la jocul flacarilor, sorbind un Cotes du Rhone si tragand dintr-o pipa. Dar nu stiam ca se apucase de scris. L-am intrebat de unde i se trage. "Am scris pentru ca mi se parea ca am ceva de spus."

De unde a invatat sa scrie, la peste 70 de ani? Cu aceasta intrebare in minte, m-am grabit sa dau cartea la tipar. (Gabriel Liiceanu )



"Avusesem, nu demult, 20 de ani. Ar fi trebuit sa fiu la facultate, dar nu mai eram. Soarta decisese pentru mine sa fiu unul dintre detinutii politici care trebuiau sa contribuie la construirea socialismului prin saparea Canalului." (Adrian Oprescu)

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Adrian Oprescu

Bookmark and Share

Autori: Adrian Oprescu | Editura: Humanitas | Anul aparitiei: 2007 | ISBN: 978-973-50-1967-9 | Numar de pagini: 368 | Categorie: Memorii, jurnale, biografii  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Însemnările lui Georges Milesco.

Pret: 24,00 RON
Pret: 19,20 RON
-20%

Neagu Djuvara

Însemnările lui Georges Milesco.

Cartea aceasta am scris-o mai întâi în franţuzeşte la Paris, în 1958-1959. Era un moment dramatic al istoriei noastre şi al vieţii mele în particular: deznădejdea de după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956, decepţiile mele din anul petrecut la Radio Europa Liberă, la München, grava dezbinare dintre mine şi soţia mea... E o carte tristă şi profund pesimistă de la mijlocul vieţii mele, în care trec pe seama eroului, Georges Milesco, mai toate avatarurile vieţii mele de până atunci. Am dat manuscrisul amicului meu Emil Cioran ca să-l citească. Mi-a spus cam aşa ceva: „E bine scris, dar ai prea puţine şanse s-o publici... Nu e în stilul «noului roman» [Nathalie Sarraute, Alain Robbe-Grillet...]. Apoi, participarea la războiul împotriva Uniunii Sovietice, atât de îndrăgită de franţuji!... Dar, dacă ajungi odată cunoscut în alt domeniu [se gândea la teza mea de filozofie a istoriei], poate ai să poţi"... Acel moment s-a prezentat vreo 45 de ani mai târziu, în România, şi am îndrăznit să public cartea, tradusă de mine în româneşte. A fost însă singura mea carte care să se vândă foarte încet, pe când toate celelalte ...

  

O Biografie

Pret: 27,95 RON
Pret: 25,16 RON
-10%

Andrei Serban

O Biografie

Un parcurs uimitor, plin de succese, de experiente inedite si exotice, dar si de munca zdrobitoare si dezamagiri. Experienta lui Andrei Serban, emigrant picat din lumea cenusie a comunismului romanesc in „jungla" boemei newyorkeze, momentele deosebite petrecute alaturi de Peter Brook si de discipolii sai, exercitiile de meditatie zazen intr-o manastire de linga Tokyo, intilnirea cu regina Farah a Iranului si cu numeroase personaje iesite din comun sunt doar citeva dintre punctele de interes ale acestei (auto)biografii. Nu lipsite de picanterie sunt povestile legate de Romania, mai ales in cei trei ani petrecuti in fruntea Nationalului bucurestean. Aceste pagini sunt insa marcate de tristetea omului care vrea sa-si puna talentul si experienta in slujba tarii sale, dar intimpina aceleasi tare care inca otravesc spatiul romanesc. O carte plina de farmec, umor si melancolie, care ne da masura unui mare artist.

  

Inside Out.O istorie personală a Pink

Pret: 45,00 RON

Nick Mason

Inside Out.O istorie personală a Pink Floyd

„În istoria rockului nu au rămas multe povești la fel de fascinante ca cea a lui Pink Floyd. Și mă îndoiesc că cineva ar fi putut spune această poveste mai bine ca omul răbdător și spiritual care a privit-o cum ea se desfășoară de pe scaunul său din spatele bateriei.” Paul Du Noyer, fondator al revistei Mojo „Urmărirea drumului parcurs de formație de la acele începuturi primitive până la imaginile cu stadioane pline și sunetele care înseamnă astăzi Pink Floyd, precum și a schimbărilor în muzica rock'n'roll și în tehnologia muzicală, reprezintă o lectură fascinantă.” Sunday Times „Orice altceva, dar nu un imn de slavă adus măreței Pink Floyd. Povestea toboșarului Mason este încântătoare și amuzant de lipsită de respect față de legendara formație britanică.” Robert Sandall, Sunday Times „Faptul că acest om își poate aduce aminte totul despre orgia pe care o numește cariera sa este un miracol – o imagine uluitoare a unei vieți pentru care cei mai mulți dintre noi ar fi gata să facă moarte de om.” Ruby Wax „O adevărată plăcere – o poveste densă, amuzantă și fascinantă. Nick este un ghid ...

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark