Autori clasici romani

Mircea Eliade

Huliganii- H

Cand apare, in 1935, romanul "Huliganii", succesul lui imediat se datoreaza nu doar numelui deja consacrat al lui Mircea Eliade, ci, mai ales, freneziei cu care tanara generatie s-a recunoscut in personajele sale.Rupand cu toate tabuurile unei societati desuete, tinerii sunt in cautarea unui fel de-a fi care sa-i exprime. "Exista un singur debut fertil in viata: experienta huliganica", spune unul dintre personaje. "Sa nu respecti nimic, sa nu crezi decit in tine, in tineretea ta, in biologia ta daca vrei..." In nesfirsite controverse si conflicte tot mai violente, intre erotism, idei abstracte si obsesia actiunii, se joaca drama unei generatii ai carei huligani aveau sa sfirseasca prin a insangera Romania.

Mircea Eliade

Domnisoara Christina- Eliade

Fidel abstragerii din cotidian a eroilor prozei sale fantastice, Mircea Eliade ofera cu romanul "Domnisoara Christina" (1936) o varianta moderna a povestilor cu strigoi, omniprezente in folclorul romanesc. Numai ca in "povestea" sa accentul cade nu atat pe groaza celor vii in fata mortilor in viata, ca in romanul gotic, cat pe misterul intrepatrunderii dintre lumea de aici si cea de dincolo. Asa se face ca toate personajele adunate in casa de la tara a familiei Moscu sunt asaltate de jocul semnelor palpabile venite din acel altundeva, care li se strecoara in incaperi si in suflet, intorcandu-i spre intimplari de demult, ravasindu-le viata si cerandu-si tributul. Maiestria autorului sta in firescul straniu cu care impleteste cele doua lumi, iar insondabila adancime a acestui mister intre mistere e potentata aici de dulcele fior de care ne lasam cuprinsi cu totii: personaje, autor si cititori deopotriva.

Mircea Caratarescu

De Ce Iubim Femeile

E limpede ca adultii au nevoie de povesti. Numai ca zanele lor si-au scurtat rochiile, si-au taiat parul care le ajungea candva pana la calcaie si au invatat sa fie femei, ceea ce e mult mai complicat si periculos decat meseria de zana. Un manunchi de istorii cu femei asadar, spuse simplu, captivant, de un povestas a carui viata seamana ca doua picaturi de apa cu cea a lui Mircea Cartarescu. In fiecare poveste e un sambure de neobisnuit care sta ascuns in carnea obisnuitului, in "ordinar" o samanta de extraordinar care da rod epic.Un omagiu (adesea in sensul cel mai concret, erotic al cuvantului) adus femeilor "pentru ca sunt femei".Intrebarile criticului: Cine spunea ca scriitorul roman a uitat sa povesteasca? Cine spunea ca e misogin?

Mircea Cartarescu

Orbitor-Aripa Dreapta

"Suntem omizi si vom deveni fluturi, iata întreaga noastra poveste, tot sensul nostru în lume, într-o singura imagine providentiala, pe care-o poate-ntelege oricine, cu mintea, cu inima sau cu labirintul sau visceral. Suntem fiinte cu metamorfoza, deja construite pentru mântuire. Stim ca mâine soarele va rasari, si asta-nseamna ca ni s-au deschis deja, înmugurite timid, organele de simt pentru viitor, caci altfel cum am îndrazni sa credem asta? Când frunza migdalului se fragezeste, întelegem ca primavara-i aproape. Când vedem un nor la apus, ne spunem «Mâine va ploua». Sunt primele marci ale naturii noastre vizionare. Vom fi întregi doar când vom vedea viitorul la fel de limpede ca trecutul si când, vom întelege c? ele sunt una, când, în fiecare clipa, ne vom înalta deasupra realitatii fâlfâind maiestuos din cele doua aripi, la fel de pline de nervuri si imagini aprinse: trecutul si viitorul. Atunci vom fi ceea ce am fost întotdeauna, Vestitori, Vazatori si Martori ai minunii ce nu se arata în lume, ai miracolului, doar, ca lumea exista... Atunci vom tine-ntre degete universul nostru inflationar ca pe-un clopotel auriu, al carui sunet dulce îl vom sorbi ...

Constantin Noica, Petre Ispirescu Lectura: Gabriel Liiceanu

Întâlnire cu un necunoscut

O carte cu două personaje: un cunoscut şi un necunoscut, care se întâlnesc şi se înfruntă. Cunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de persoană publică. Necunoscutul e Gabriel Liiceanu, în ipostaza lui de om pur şi simplu. El e personajul principal al cărţii: omul cu tainele şi spaimele lui, acela pe care orice scriitor adevărat caută să-l descopere odată cu fiecare nouă pagină. Cine sunt eu? Aceasta e întrebarea. Răspunsul e de căutat în însemnările care, deşi par legate de o zi sau de alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă. Din întâlnirea celor două personaje cu cititorul – şi el un necunoscut – ia naştere imprevizibilul acestor pagini. Din forţa lor confesivă – tensiunea lor. Dacă aţi apucat cândva să deschideţi „uşa interzisă“, urmarea este că aveţi acum, iată, o „întâlnire cu un necunoscut“.

Adrian Păunescu

Vinovat de iubire

Autor: Colecţia: Un Roman Vinovat de iubire e povestea a doi bărbaţi ce împărtăşesc un destin comun. Andrei Ionescu, actor şi poet renumit, e supus în sanatoriul doctorului Ionescu unei terapii prin somn, considerându-se (şi fiind considerat de medicul său) „bolnav de iubire“. Întâmplările prezentului narativ, fragmentate de o reţea alambicată de divagaţii eseistice, flash-backuri şi pagini de jurnal, sunt plasate în preajma Crăciunului din 1989, înainte de izbucnirea Revoluţiei. Situaţia din ţară e apăsătoare, sărăcia e generalizată, Securitatea veghează, implacabilă, şi singurul refugiu din faţa fricii şi a nebuniei pare a fi acest sanatoriu izolat în munţi, undeva, lângă Braşov. Principala problemă a pacientului Andrei Ionescu pare a fi un complex de vinovăţie – acesta se simte „vinovat de iubire“ şi răspunzător pentru toate femeile pe care le-a iubit în viaţa lui. O parte din jurnalul său înfăţişează relaţiile trecute, cu detalii care variază de la scene intime la pagini introspective, în care bărbatul îşi analizează sentimentele, începând din adolescenţă până la deplina sa maturitate. ...

Octavian Paler

Autoportret intr-o oglinda sparta

„In acest «autoportret» imi pun, mai explicit, o problema mai veche. Ce am in urma mea? O biografie? Sau un destin? Biografia mea n-are nimic spectaculos. Poate doar fapul ca am trait usor somnambulic, intre realitate si vis, sa fie interesant. Dar daca vad in urma mea, cum inclin sa vad, «un destin», ma lovesc de alte intrebari. M-am inselat, oare, crezind ca destinul este, in buna masura, o consecinta a caracterului nostru? E adevarat ca ereditatea a jucat rolul de ursitoare si ca defectele mele au facut restul? In fine, e gresita sau nu convingerea mea ca destinul nu e ocult si tenebros, ci actioneaza la vedere prin amanunte de o teribila banalitate, perfect anodine, carora nu le-am dat importanta cuvenita? Am incercat un raspuns, folosindu-ma de intimplari imprastiate... In rest, explicatia pentru nevoia mea de confesiune e foarte simpla. Fiind un introvertit, nu am cum sa scap de «eu». Nu pot sa scriu daca nu ma descriu.” (Octavian Paler) „Toata opera lui Octavian Paler tinde sa se constituie intr-o confesiune directa sau indirecta, fluenta narativ sau alcatuita din secvente disparate, transpusa fictiv-epic sau verosimil-memorialistic. Autoportretul lasa insa ...

Eugene Ionesco

Jurnal în fărâme

„Ce este viaţa? Ar putea cineva să mă întrebe. Pentru mine, ea nu e Timpul; nu e existenţa asta care curge, care ne scapă printre degete, care dispare ca o nălucă îndată ce încercăm s-o prindem. Pentru mine, viaţa este, trebuie să fie prezent, prezenţă, plenitudine. Atâta am alergat dupa viaţă, încât am pierdut-o.“ (Eugène IONESCO)

Mircea Cărtărescu

Enciclopedia zmeilor

Ilustrată din abundenţă cu desene dupa natură ieşite din pana inspirată a lui Tudor Banuş, Enciclopedia zmeilor de Mircea Cărtărescu aduce pentru prima dată la lumină o lume întreagă ce părea pierdută pentru totdeauna. Urme ale mitologiei zmeilor există, e drept, în folclorul românesc, dar, cum s-a remarcat de mult, zmeul nu are chip şi nici trăsături distinctive clare. Această lipsă e suplinită din plin de cele douăsprezece specii de zmei prezentate aici împreună cu habitatul lor natural, cu anatomia, istoria, limba, obiceiurile, ocupaţiile, ştiinţa şi artele lor. În plus, o serie de zece poveşti subtil înlănţuite una cu alta ca într-o salbă fără sfârşit ne prilejuiesc o delectabilă întâlnire cu zmei vii, aflaţi în plină acţiune, în toate împrejurările vieţii acestora.

Camil Petrescu

Patul lui Procust- C.Petrescu

Camil Petrescu

Act ventian

Constantin Negruzzi

Amintiri din junete. Alexandru Lapusneanul .

Barbu Stefanescu Delavrancea

Apus de soare.Viforul.Luceafarul.

George Topîrceanu

Balade vesele si triste.Parodii originale.Migdale amare.

Petre Ispirescu

Basmele romanilor - P.Ispirescu

Emil Garleanu

Din lumea celor care nu cuvanta.Schite si nuvele.

Vasile Alecsandri

Dridri - V.Alecsandri.

Duiliu Zamfirescu

Viata la tara.Tanase Scatiu.

Adrian Voicu

NEPOVESTITELE TRAIRI ALE TEMPLIERILOR ROMANI

Cei trei eroi sunt un valah – Berila – un ungur – Pista Massy – si un sas – Kremvurst von Schlitz –, care bat Europa de la curtile lui Filip cel Frumos si Clement al V-lea pana dincolo de Prut, ajutandu-l pe Basarab Intemeietorul sa castige lupta de la Posada. Ei traiesc intens zorii framantatului secol XIV si scriu o istorie al carei deznodamant ne este astazi foarte bine cunoscut, adaugandu-i insa detalii noi la fiecare pas. Cei trei incearca sa-l salveze de la moarte pe Jacques de Molay, se intalnesc cu Dante, cu Romeo si Julieta (pe care ii salveaza), cu mesterul Manole si cu eroii Mioritei, insa faptele lor nu sunt stingherite de tragismul acestor povesti. Adrian Voicu s-a nascut in 1970 la Nehoiu, in judetul Buzau. La 25 de ani a devenit inginer, dupa studii militare si tehnice la Breaza, Brasov si Bucuresti. Revista Viata Studenteasca i-a gazduit primele incercari literare, la sfarsitul anilor 1980. A debutat cu volumul de proza Joi seara, in parcare (2007) urmat in acelasi an de cartea Intre doua decolari. A publicat in revistele culturale Apollon (2007), Luceafarul (2009) si Arges (2010). Este laureat al premiului special pentru proza decernat in 2009 ...

Itinerariile unei vieţi: E.M. Cioran / Apocalipsa după Cioran (ultimul interviu filmat).

„Luciditatea, suprema sursă a suferinţei, este totodată teritoriul dintotdeauna al fanfaronadei sceptice. Cioran suferă că este lucid, că nu e insectă, plantă sau piatră, dar totodată e mîndru că e cel mai lucid ins din univers. Iar gîndul acesta despre sine, care apare din prima lui carte, îl însoţeşte toată viaţa. Luciditatea e blazonul lui de nobleţe, terenul sigur de pe care poate fi azvîrlit lumii întregi défi-ul lui. Şi atunci – moartea lui? Cazul lui Cioran atins de Alzheimer nu este cazul oricăruia dintre noi pe care viaţa, în imprevizibilul ei, îl împinge în teritoriul uneia sau alteia dintre maladii. Dacă Cineva, îţi spui, i-a urmărit discursul şi s-a hotărît să-i răspundă în felul limpede-întortocheat în care se răspunde la acel nivel? Dacă Cineva, jucîndu-se, i-a hărăzit un sfîrşit pe măsura gîndului lui, unul care să fie totodată mîntuire şi pedeapsă? Şi cum ar fi arătat acest sfîrşit, deopotrivă ironic, crud şi pedepsitor, care nu e lesne de imaginat de către minţile noastre? Pesemne că, rostit de un oracol, el ar fi sunat astfel: «Ai să suferi de ceea ce ţi-ai dorit mai mult şi ai să regreţi ...