Marketing

Confesiunile unui om de publicitate

Pret: 24,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

David Ogilvy

Confesiunile unui om de publicitate

„Am scris cartea în timpul vacanţei mele de vară din 1962 şi i-am cedat drepturile de autor fiului meu în ziua când a împlinit 21 de ani. Credeam că o să se vândă 4000 de exemplare. Spre mirarea mea, a fost un bestseller de durată şi mai apoi a fost tradusă în paisprezece limbi. Până acum s-au vândut cam un milion de exemplare. De ce am scris-o? Mai întâi, ca să atrag noi clienţi pentru agenţia mea de publicitate. În al doilea rând, pentru a ne creşte cotaţiile la bursă. În al treilea rând, ca să devin mai cunoscut în lumea afacerilor. Cartea şi-a atins toate cele trei obiective... Am primit scrisori din partea unor necunoscuţi îmi mulţumeau pentru creşterile majore ale vânzărilor în urma aplicării ideilor din această carte. M-am întâlnit cu multe personalităţi din lumea marketingului care spuneau că îşi datorează cariera faptului de a fi citit cândva Confesiunile. Dacă vi se pare că aţi simţit un uşor iz de îngâmfare în carte, trebuie să ştiţi că îngâmfarea mea este selectivă. Sunt incompetent în orice alt domeniu cu excepţia publicităţii. Nu sunt în stare să fac un bilanţ, să lucrez la computer, să ...

  

 Cum sa vinzi gheata eschimosilor Cum sa

Pret: 20,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Jon Spoelstra

Cum sa vinzi gheata eschimosilor Cum sa promovezi un produs pe care nu-l doreste nimeni

Poate ca produsul dumneavoastra nu mai este la moda. Sau poate ca n-a fost pozitionat corect. Indiferent care ar fi motivul, Cum sa vinzi gheata eschimosilor va ajuta sa recastigati terenul pierdut. Daca aveti un produs neprofitabil, urmati neabatut principiile despre care scrie Jon Spoelstra si veti fi uluit de rezultate. Cartea este scrisa de fostul presedinte al initial falimentarei echipe de baschet New Jersey Nets, Jon Spoelstra. El a devenit rsponsabil pentru triplarea in numai trei ani a veniturilor echipei si pentru cresterea cu 250 a bazei de abonati la meciuri. Acolo unde toata lumea vazuse o cauza pierduta, Spoelstra a depistat o oportunitate remarcabila de a stimula un produs obosit si uzat, astfel incat sa atinga o profitabilitate fara precedent. Cartea nu se adreseaza doar celor care lucreaza in marketingul sportiv, ci trece cu succes din domeniul sportului la produsul dumneavoastra, indiferent care ar fi el. Tehnicile perfectionate de Spoelstra se aplica oricarui produs, in orice companie. Utilizand aceste tehnici, puteti invata si dumneavoastra sa atingeti imposibilul si... sa le vindeti gheata eschimosilor.

  

Geniu in marketing

Pret: 36,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Peter Fisk

Geniu in marketing

Volumul surprinde provocarile si posibilitatile pe care le are marketingul in ziua de azi, aratandu-va cum sa le insuflati afacerilor dumneavoastra geniul marketingului pentru a obtine rezultate extraordinare. Geniul in marketing rezida in capacitatea de a crea o legatura intre ceea ce se intampla in exterior si ceea ce se intampla in interior, intre piete si afacere, intre clienti si actionari, intre creativitate si analiza, intre promisiuni si realitate, intre prezent si viitor.

  

Despre concurenta

Pret: 58,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Michael Porter

Despre concurenta

Este cea mai cuprinzatoare culegere de articole apartinandu-i principalei autoritati mondiale in domeniul strategiei si concurentei, Michael Porter. Michael Porter a ocupat, in 2005, primul loc in clasamentul Thinkers 50 al celor mai influenti ganditori din lumea afacerilor. Este profesor la Harvard Business School si activeaza in calitate de consultant al unor sefi de stat, guvernatori, primari si directori de companii din intreaga lume. Despre concurenta reuneste pentru prima oara un numar de peste douasprezece articole apartinandu-i lui Porter - doua fiind scrise special pentru aceasta culegere, iar celelalte reprezentand unele dintre cele mai importante articole care i-au apartinut in Harvard Business Review. Ideile din Despre concurenta vor continua sa asigure fundamentul teoretic al strategiilor pe care companiile si tarile le vor aplica in anii care vor veni.

  

 Mintea si inima negociatorului. Manual

Pret: 39,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Leigh Thompson

Mintea si inima negociatorului. Manual complet de negociere

Mintea si inima negociatorului este o lucrare destinata managerilor, directorilor de firme si liderilor, tuturor celor care negociaza cu scopul de a-si atinge obiectivele. Volumul le ofera managerilor solutii la multe dintre problemele dificile pe care le ridica activitatea de negociere. Din cuprins: # Procesul de pregatire a negocierii # Posibilitatile de alocare optima a resurselor # Negocierile reciproc avantajoase # Evaluarea si dezvoltarea unui stil propriu de negociere # Dobandirea increderii si stabilirea unei relatii solide # Cresterea puterii si influentei negociatorului # Perfectionarea gandirii creatoare # Desfasurarea negocierilor cu mai multe parti # Negocierile interculturale # Stategii de cooperare si de concurenta # Negocierea prin intermediul tehnologiei informatiei # Analiza rationalitatii si judecatii proprii # Interpretarea comportamentului nonverbal si detectarea minciunilor # Strategii de negociere in conditiile interventiei unei terte parti # Negocierea unei oferte de angajare.

  

 50 de idei puternice pentru a va pastra

Pret: 19,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Paul R. Timm

50 de idei puternice pentru a va pastra clientii

Cartea se adreseaza deopotriva managerilor si angajatilor, propunandu-le sa reflecteza la acele lucruri marunte care pot aduce schimbari mari. Permite o lectura rapida - nu va ia mai mult timp decat rezolvarea reclamatiei unui client-, iar daca veti pune in practica metodele prezentate veti fi capabili sa reduceti semnificativ nemultumirile clientilor. Numeroasele sugestii practice, pe care le puteti aplica imediat, va invata: - Sa transformati cumparatorii nemultumiti in clienti fideli pe viata. - Sa utilizati gesturi simple pentru a va pastra clientii. - Sa nu ascultati doar cu urechile. - Sa gasiti solutii simple pentru a intrece asteptarile clientilor. - Sa utilizati feedbackul negativ pentru actiuni pozitive. Atat managerii, cat si angajatii pot folosi informatiile din acest manual pentru a evita efectele de propagare devastatoare pe care le pot produce clientii dezamagiti. Veti vedea cat este de usor pentru orice companie, mare sau mica, sa aplice creativ si consecvent o serie de mici inovatii pentru satisfacerea clientelei, structurand si consolidand in acest fel portofoliul de clienti.

  

 Prezentari de mare succes Ce stiu, ce

Pret: 17,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Richard Hall

Prezentari de mare succes Ce stiu, ce spun si ce fac cei mai buni prezentatori

Cei mai multi dintre noi incercam sa evitam prezentarile, iar atunci cand suntem nevoiti sa le sustinem, ni se par ,,eforturi de supravietuire". Oricat am incerca sa le evitam sau pur si simplu sa le terminam mai repede, ele constituie o realitate a vietii in domeniul profesional contemporan. Arta prezentarii este o aptitudine esentiala in lumea afacerilor si se asteapta sa excelam in privinta ei. Pentru majoritatea oamenilor care nu sunt prezentatori innascuti, se ridica astfel o problema serioasa: cum sa invete sa prezinte si, in acelasi timp, sa ajunga buni prezentatori? Prezentari de mare succes este raspunsul pentru dumneavoastra. Oricare v-ar fi nivelul actual, puteti invata sa fiti un prezentator bun si, speram, exceptional. Sunt expuse toate aspectele unei prezentari, astfel ca veti invata nu numai detaliile tehnice ale ,,asamblarii", ci si arta sustinerii ei. Volumul va ofera o multime de tehnici testate, venind din partea celor mai celebri prezentatori, si, cel mai important, incurajari care sa va transforme intr-un prezentator exceptional.

  

 Cum sa ajungi supervedeta de vanzari 21

Pret: 19,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Brian Tracy

Cum sa ajungi supervedeta de vanzari 21 de metode excelente de a vinde mai mult, mai rapid si mai usor

21 din cele mai importante principii pentru succesul vanzarilor. Brian Tracy ne impartaseste 21 din cele mai importante principii pentru succesul vanzarilor, pe care le-a descoperit in timp ce a instruit peste 500 000 de profesionisti de vanzari din 23 de tari, principii bazate, de asemenea, si pe propria sa experienta in vanzari-record. Lucrarea trateaza simultan atat aspectul interior al vanzarii, componenta mentala, cat si cel exterior, metodele si tehnicile de vanzare propriu-zise. Dupa ce veti incepe sa va perfectionati in ambele directii, atat vanzarile, ca si increderea in sine vor inregistra o crestere rapida. Punand in aplicare metodele propuse de Brian Tracy, va veti spori imediat vanzarile si venitul.

  

Marketing in sectorul public

Pret: 35,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Philip Kotler, Nancy Lee

Marketing in sectorul public

Marketing in sectorul public este o lucare fundamentala in care sunt prezentate zeci de povesti de succes ale unor institutii de toate genurile - din toata lumea - astfel incat dumneavoastra sa puteti schimba in bine starea de lucruri din propria organizatia. Dr. Philip Kotler, specialist in marketing de renume mondial, si Nancy Lee, consultant in marketing social, demonstreaza ca marketingul inseamna mult mai mult decat comunicarea in sine si ca el se bazeaza pe o conceptie care-l are in centru pe cetatean. Aceasta carte va da posibilitatea sa creati institutia viitorului, bazata pe tehnologie de varf si pe un contact sporit cu oamenii si sa cheltuiti mai eficient banii de care dispuneti.

  

Noile reguli de marketing şi PR

Pret: 55,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

DAVID MEERMAN SCOTT

Noile reguli de marketing şi PR

Cum să ajungi direct la clienţi prin reţelele de socializare, bloguri, comunicate de presă, site-uri video şi marketing viral Pentru oamenii de pretutindeni care interacţionează pe web, vechile reguli de marketing şi PR pur şi simplu nu mai sunt valabile. Internetul a schimbat nu doar felul în care oamenii comunică şi interacţionează, dar a schimbat şi comunicarea dintre mediul de afaceri şi posibilii clienţi. Regulile s-au schimbat astăzi cu totul: o companie, un antreprenor sau un freelancer pot acum să li se adreseze şi fără intermediar clienţilor, stabilind o legătură directă – şi mult mai onestă – cu cei de care depinde succesul oricărei iniţiative de afaceri. Noile reguli de marketing şi PR arată cum poate fi folosit potenţialul pe care internetul îl oferă companiilor mici, organizaţiilor nonprofit, antreprenorilor, organizaţiilor politice, consultanţilor, trupelor rock şi chiar bisericilor. Vestea bună pe care o aduce David Meerman Scott este că prin mesaje bine gândite, care nu presupun bugete uriaşe, se poate ajunge la o nişă de cumpărători până acum neglijată. PRIMA EDIŢIE A NOILOR REGULI DE ...

  

Orice reclamație este un cadou

Pret: 49,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

CLAUS MØLLER, JANELLE BARLOW

Orice reclamație este un cadou

Cum sa recastigam loialitatea clientilor cand lucrurile nu merg bine Cartea Orice reclamaţie este un cadou este susţinută şi recomandată de TMI România. În Orice reclamaţie este un cadou găsim multe exemple din viaţa de zi cu zi care ne arătă cum să interpretăm şi cum să primim reclamaţiile sau reproşurile pentru a le face să lucreze în avantajul nostru şi al clienţilor noştri. O reclamaţie este un cadou pentru că e începutul unui dialog între companie şi clienţii ei, putând fi folosită pentru a creşte calitatea produselor şi a serviciilor. Chiar şi cele mai incomode reclamaţii pot fi folosite pentru a câştiga capital de imagine şi pentru a îmbunătăţi performanţa companiei. De regulă, relaţia companie-client este văzută unilateral, iar noutatea cărţii lui Barlow şi Møller constă în prezentarea ambelor instanţe, din ambele puncte de vedere. Şi cei care cumpără produse ori servicii, şi cei care le oferă pot învăţa din această carte care le sunt de fapt rolurile şi cum pot fi ele armonizate. "Această carte este ea însăşi un cadou. Perspectiva ei este inovativă, logică, ...

  

Marketing 3.0

Pret: 49,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Hermawan Kartajaya, Iwan Setiawan, Philip Kotler

Marketing 3.0

De la produs la consumator şi la spiritul uman În ultimii şaizeci de ani, marketingul a trecut de la a fi centrat pe produse (marketing 1.0) la axarea pe consumatori (marketing 2.0). Iar acum marketingul se transformă din nou, răspunzând noii dinamici din mediul social. Companiile îşi extind aria de preocupare de la produse la consumatori şi apoi la probleme ale întregii omeniri. Acesta este marketingul 3.0, etapa în care companiile au o orientare umanocentrică şi echilibrează profitabilitatea şi responsabilitatea corporatistă. Bunăstarea, sărăcia, grija faţă de mediu ţin de abordarea umanocentrică adusă de noul tip de marketing, care nu-şi propune doar să vândă nişte produse sau servicii, ci să şi participe, alături de restul partenerilor (distribuitori, cumpărători, coacţionari) la schimbarea în bine a lumii. Marketing 3.0 este o carte din avangarda acestui domeniu care explică de ce viitorul marketingului ţine de crearea unor produse, servicii şi culturi organizaţionale care să inspire, să includă şi să reflecte valorile clientului-ţintă. "În ultima vreme am asistat la un declin al marketingului. Această carte ...

  

 Noua pozitionare -Cele mai noi

Pret: 65,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Jack Trout, Steve Rivkin

Noua pozitionare -Cele mai noi informatii despre strategia de business numarul unu din lume .

Pornind de la principiul „Marketingul nu este o batalie a produselor in sine, ci a perceptiilor pe care consumatorii le au asupra produselor“, Jack Trout ne ofera o lucrare cu adevarat inovatoare, ce prezinta pozitionarea dintr-o perspectiva inedita. La inceput este descris modul in care functioneaza mintea potentialului client (din punct de vedere al conceptiilor, influentelor sau al fixarii informatiilor in memorie). Urmeaza apoi sase studii de caz referitoare la experienta pe care companii de prima marime au avut-o in legatura cu procesul de pozitionare si care accentueaza latura practica a lucrarii. In ultima parte sunt abordate cateva aspecte relevante, si anume problemele legate de nume, de cercetarea de marketing, rolul relatiilor publice in procesul de pozitionare, dar si capcanele frecvente in care cad oamenii de marketing atunci cand incearca sa cucereasca mintea consumatorilor, pana la urma terenul de lupta final din marketing. Veti afla toate mecanismele specifice procesului de pozitionare sau, dupa caz, de repozitionare, prezentate de autori fie sub forma unor sfaturi directe, fie prin prisma studiilor de caz din domenii diverse (pentru o firma de software, o ...

  

 Strategia si tactica stabilirii

Pret: 99,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Thomas T. Nagle, John E. Hogan

Strategia si tactica stabilirii preturilor .

Problema stabilirii preturilor a devenit o prioritate pe ordinea de zi a managerilor si administratorilor de firme, ca urmare a dinamicii mediului de afaceri actual. Concurenta acerba la nivel global a devenit o realitate de necontestat, iar ciclurile de viata ale produselor continua sa se scurteze. In lumina acestor puternice forte, nu mai este deloc surprinzator faptul ca unele companii se confrunta cu probleme precum erodarea accentuata a preturilor, diminuarea volumului vånzarilor si scaderea profitabilitatii. Niciodata nu s-a simtit mai acut nevoia unor strategii clare si eficiente de stabilire a preturilor. In acest context va propunem o lucrare unica in peisajul editorial romanesc, un ghid practic adresat managerilor, directorilor de vanzari sau de marketing, administratorilor de firme si tuturor celor interesati de cresterea profitabilitatii, menit sa ii ajute in luarea deciziilor legate de stabilirea preturilor. „Cei mai multi directori executivi considera ca stabilirea preturilor este cea mai mare provocare si, totodata, principalul lor punct slab. Aceasta carte este o potentiala solutie. Este plina de idei si perspective inedite.“ PHILIP KOTLER, ...

  

 PR cu buget restrans - Strategii

Pret: 70,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Leonard Saffir

PR cu buget restrans - Strategii rentabile, necostisitoare sau gratuite, prin care sa iesi in evidenta

Managerii se confrunta din ce in ce mai mult cu situatia in care notorietatea brandului sau a companiei pe care o reprezinta trebuie dezvoltata si pe alte cai in afara de advertisingul traditional. Iata de ce iti propunem o lucrare care iti arata cum functioneaza PR-ul, indiferent ca lucrezi cu o firma de PR, ai un departament de PR, un singur angajat care sa se ocupe de relatiile publice sau o faci chiar tu. Problemele abordate in aceasta carte sunt in principal de natura practica, autorul insistand pe aplicabilitatea lor imediata. Studiile de caz (bazate pe experienta directa a autorului sau a unor reputati specialisti in domeniu) ilustreaza dimensiunile, capacitatea de penetrare si forta relatiilor publice. Si, cel mai important, vei sti ce ai voie sa faci si ce nu ai voie sa faci în lumea PR-ului. Lucrarea se adreseaza atat celor care lucreaza propriu-zis in PR, cat si firmelor care apeleaza la asemenea servicii specializate si care vor sti ce anume sa ceara si cum sa obtina rezultate de exceptie, pentru care vor plati sume de bani mult mai mici.

  

Scrisori de vanzare eficiente .

Pret: 70,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Herschell Gordon Lewis

Scrisori de vanzare eficiente .

Esti pregatit pentru redactarea unei scrisori de vanzare de marketing direct care sa iti uimeasca cu adevarat destinatarii? Care sa iti captiveze publicul? Care sa iti vanda in mod succint mesajul? Care sa iti garanteze practic vanzarea? Atunci trebuie sa citesti neaparat lucrarea Scrisori de vanzare eficiente. Poti sa petreci nenumarate ore cautand baze de date cu adrese si sa cheltuiesti mii si mii de dolari pe ambalaje multicolore, dar in lipsa unei scrisori de vanzare excelente, actiunile tale de marketing direct nu au nici o sansa de succes. Decat sa irosesti in van atat bani, cat si timp pretios, permite-i autorului Herschell Gordon Lewis sa iti arate cum sa obtii rezultate extraordinare din actiunile de marketing direct. In lucrarea Scrisori de vanzare eficiente, renumitul copywriter Herschell Gordon Lewis iti arata cum sa redactezi scrisori de vanzare care iti vor uimi cu adevarat destinatarii, iti vor captiva publicul, iti vor vinde mesajul si iti vor garanta, practic, vanzarea cu succes. Continand aproape toate regulile, instrumentele, indiciile, inovatiile si trucurile meseriei pentru conceperea scrisorilor de vanzare ce aduc clienti, care au fost testate si si-au ...

  

 2239 de secrete testate pentru un

Pret: 45,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Denny Hatch; Don Jackson

2239 de secrete testate pentru un marketing direct de succes .

Orice disciplina – de la neurochirurgie pana la fabricarea de automobile sau marketing – se bazeaza pe munca celor de dinainte. Le studiem testele, profitam de pe urma succeselor obtinute de ei si invatam din esecurile lor. Pe scurt, toate artele, stiintele si domeniile pornesc de la un set de principii si deprinderi care au fost dezvoltate in timp. La fel stau lucrurile si cu marketingul direct. Daca ar fi sa ne luam dupa unii asa-zisi experti in marketing, care au „descoperit“ de curand aceasta disciplina, ai crede ca marketingul direct a aparut relativ recent. Nimic mai fals. De fapt, marketingul direct are peste 400 de ani (primele cataloage au fost tiparite in Venetia, in anii 1500), devenind o marca a comertului din secolul XX, pentru ca este singura modalitate coerenta de construire a unei afaceri. In aceste pagini, Denny Hatch si Don Jackson va bombardeaza cu sfaturile, secretele si regulile formulate de aproape doua sute de mari specialisti \n domeniu. Asadar... ce propune aceasta carte? Pur si simplu sfaturile individuale si colective ale celor mai renumiti specialisti ai acestui secol în domenii precum: creativitate, copywriting, matematica, reclame de ...

  

Cum sa vinzi marilor companii .

Pret: 45,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Jill Konrath

Cum sa vinzi marilor companii .

Indiferent ca esti specialist in domeniul vanzarilor sau ca manageriezi deja propria firma si esti mereu in cautare de clienti, intotdeauna vei avea nevoie de acele solutii magice care sa te impinga inainte. Este momentul sa treci de la clientii mici la marile conturi corporatiste. Se pare insa ca marile corporatii au ridicat enorme fortarete impenetrabile in jurul birourilor lor. Numele factorilor de decizie sunt invaluite in mister. Este aproape imposibil sa vorbesti cu o persoana in carne si oase. Imaginea marilor contracte sau a comisioanelor consistente se invarte in capul tau. Ai da orice pentru o relatie corporatista pe termen lung, cu venituri profitabile si constante. |n plus, daca ai lucra cu firme prestigioase, ar fi o dovada pozitiva pentru alti potentiali cumparatori ca oferta ta de vanzari este de prima mana. Stii ca girul acestora ti-ar simplifica celelalte actiuni de vanzari. Dar cum patrunzi in aceste mari companii? De ce anume este nevoie pentru a obtine o intalnire cu un factor de decizie? Cum sa intri daca nu cunosti nici macar o persoana care sa lucreze acolo? Sau, daca nu esti chiar pregatit sa ataci acesti monstri corporatisti, cum vei ajunge la firme mai ...

  

 Marketingul adresat femeilor -Cum sa

Pret: 55,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Marti Barletta

Marketingul adresat femeilor -Cum sa obtii o cota ridicata din cea mai mare piata la nivel mondial

Femeile nu reprezinta o nisa. Insumand 51% din totalul populatiei, ele constituie majoritatea. Mai mult, puterea lor de cumparare depaseste cu mult reprezentarea lor in cadrul populatiei. In foarte multe categorii prin traditie masculine, ele sunt deja o majoritate: peste 60% din automobilele noi, 66% din computerele personale si 55% din aparatele electrocasnice sunt cumparate de femei. Preferintele si prioritatile femeilor ar trebui sa fie integrate in fiecare initiativa de marketing a companiei, in loc sa fie marginalizate ca un program izolat si singular. In etapa de planificare, cercetatorii, managerii de brand, directorii de vanzari, directorii de marketing sau directorii din advertising - toti cei implicati in comunicarea cu clientul - ar trebui sa se asigure ca presupunerile si prioritatile strategice nu trec cu vederea consumatorii care reprezinta cea mai mare oportunitate pentru a consolida vanzarile, cota de piata si profitul net: femeile. In aceasta a doua editie a lucrarii, Marti Barletta va explica de ce marile corporatii aloca fonduri din ce in ce mai mari pentru a cuceri piata de mai multe miliarde de dolari reprezentate de femei. Povesti de succes actuale, ...

  

 Chemarea mall-ului -Geografia

Pret: 40,00 RON
Disponibil in 1-7 zile!

Paco Underhill

Chemarea mall-ului -Geografia shopping-ului .

In lucrarea CHEMAREA MALL-ULUI, Paco Underhill, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai competenti specialisti in marketing din Statele Unite, face o caracterizare inteligenta, ironica, amuzanta si corecta a mall-ului, vazut ca un simbol al societatii de consum. Lucrarea contine informatii deosebit de interesante legate de psihologia cumparatorului, despre existenta si structura mall-ului in general si mai ales despre provocarile cu care se confrunta retailerii in prezent, acestia avand misiunea grea de a remobiliza un public avid de shopping, dar din ce in ce mai greu de satisfacut. Este o lucrare despre ideea de centru comercial ca ideal al culturii comerciale si sociale, locul in care tinerii gusta pentru prima data libertatea si in care oamenii, in general, se studiaza reciproc. Chemarea mall-ului examineaza maniera in care se frecventeaza mall-ul, ce reprezinta acesta, din ce cauza cateodata functioneaza, iar alteori, nu. „Underhill are acea abilitate nefireasca a sociologului de a descrie exact ceea ce se afla in fata ochilor nostri cu o luciditate care transforma activitatile cotidiene de cumparare, vanzare, consum si plimbare prin magazine in ceva absolut fascinant. ...

  
 
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania kaboo.ro Acceptance Mark