-10%
Cronica de Cotroceni

Descriere: Numele Adrianei Saftoiu este prezent in constiinta publica si a specialistilor mass-media mai ales datorita profesionalismului prin care s-a remarcat in anii cind a fost consilier prezidential si purtator de cuvint al Presedintelui Romaniei. Insemnarile sale din jurnal, completate cu numeroase amintiri, reconstituie fragmentar acea perioada din viata autoarei, intr-o vreme cind sperantele renascute ale multor romani se aflau pe un trend ascendent. Iluziile insa nu pot dura o vesnicie. Simple gesturi, evenimente sau scurte schimburi de replici vin sa ne sugereze o alta lume, indeobste nevazuta sub toate fatetele ei, una in care regulile par fluide si imposibil de ordonat, iar deciziile depind prea adeseori de afinitati sau aversiuni greu de inteles.
Scrisa cu nerv, cu un spirit de revolta bine temperat, si bazindu-se pe iscusinta autoarei de a analiza retrospectiv fapte la care a fost martora nemijlocit, cartea Adrianei Saftoiu se constituie astfel intr-o marturie condusa inteligent despre o epoca si citeva dintre personajele ei aflate la putere sau in preajma acesteia, dar si despre ce se poate intimpla atunci cind convingerile personale ajung sa se afle in opozitie cu ale celor din jur.

„Prima mea zi la capatul a zece ani de colaborare cu Traian Basescu a fost vineri, 30 martie. Dimineata a sunat telefonul. Nu imi era greu sa-mi imaginez cine ar fi putut sa fie. N-am raspuns. In sfirsit, eram libera de contract. Apoi, telefonul a sunat din nou. «Te cauta Presedintele», m-a informat bine cunoscuta voce de la secretariat. «Nu mai lucrez la Cotroceni. Poti sa-i spui ca nu am raspuns la telefon.»” (Adriana Saftoiu)

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Adriana Saftoiu

Autori: Adriana Saftoiu | Editura: Polirom | Anul aparitiei: 2015 | ISBN: 978-973-46-5473-4 | Numar de pagini: 320 | Categorie: Altele  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

ADOLF HITLER-Chipul răului în istoria

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

HEDWIG GUSTO

ADOLF HITLER-Chipul răului în istoria omenirii

Probabil că doar Hristos se poate mândri cu un număr mai mare de biografii decât Hitler. Însă Adolf Hitler are un avantaj incontestabil: arhive cu amintiri și documente pe care birocrația celui de al Treilea Reich le-a adunat, iar Aliații le-au pus la loc sigur, una dintre puținele moșteniri în marea de moloz a Stunde Null, Ora Zero, din iunie 1945. Și totuși, istoria dictatorului încă suscită întrebarea care i-a îngrozit pe soldații americani când au deschis porțile la Auschwitz: cum s-a putut întâmpla? Nu este suficient să spunem că Hitler a încarnat latura aceea obscură care domină umanitatea de pe vremea lui Cain. La început, în zilele tragice din 1940, doar Anglia, deși îngenuncheată, apoi și Rusia și America au înțeles că rămânea doar lupta până la ultima picătură de sânge împotriva omulețului cu mustață: fiindcă întruchipa răul in istorie. Ce avea Hitler atât de deosebit încât să suscite atâta devotament față de rău? Sigur nu era doar un nebun, o marionetă în mâinile marii burghezii germane lacome de putere și de avere. El personifica acea ură antiburgheză și anticreștină care explică multe despre ...

  

Chemarea atlantilor.

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Remer Ra

Chemarea atlantilor.

"In aceasta lucrare se reveleaza maretia Atlantidei, dar si aspecte mai putin cunoscute despre lumea in care traim. In ce priveste Atlantida, sunt scoase la lumina multe dintre caracteristicile acestei civilizatii, precum organizarea sociala, invatamantul, spiritualitatea, cultura, arta, stiinta si relatiile cu alte civilizatii. In tara noastra deja s-au intrupat destul de multi atlanti, iar aceasta carte va constitui pentru ei un prilej de aducere aminte. Cu aceasta ocazie ei vor descoperi si cateva chei, cu ajutorul carora vor descatusa anumite vibratii, scotandu-se astfel la lumina cunostinte ezoterice valoroase, ramase ascunse in multe zone ale subconstientului. Foarte multe spirite evoluate au venit in trup, in aceasta zona geografica, incarcati fiind cu inestimabile comori spirituale. Cu ocazia acestei lucrari, mi s-a dat acceptul de a prezenta cateva aspecte legate de alte zone importante ale planetei. Aceste zone vor avea, alaturi de Romania, roluri vitale in viitoarele transformari planetare. Mi s-a mai cerut sa fac si anumite lamuriri cu privire la “temutul” an 2012, deoarece informatiile aparute in ultima vreme au creat un val de teama referitor la aceasta data." ...

  

Droguri ilicite (Legea nr.143/2000,

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat