Dialoguri de duminică

Lucian Boia

Explorarea imaginară a spaţiului

Când oamenii de ştiinţă din secolul XX au demonstrat fără tăgadă că nici Luna, nici Marte şi nici vreo altă planetă din sistemul solar nu sunt locuite, şi nu sunt semne că în univers ar exista vreo urmă de civilizaţie, astrele şi-au mai pierdut din strălucire. De fapt, din mirajul pe care l-au creat încă din Antichitate, de când, şi înfricoşaţi, şi nerăbdători, oamenii îşi caută semeni în infinitul interstelar. Iar această contradictorie speranţă nu s-a manifestat niciodată mai intens ca în imaginarul sfârşitului de secol XIX. A investiga şi a descrie lumile din ceruri şi pe locuitorii lor cu înfăţişări ciudate şi totuşi umane nu mai era doar ocupaţia astronomilor, ci şi a unor scriitori cu un bun renume printre mulţii, foarte mulţii cititori ai epocii. Lucian Boia a cercetat cu minuţie produsele acestei febre a „celorlalţi“ publicate în nenumărate lucrări de popularizare a ştiinţei, romane şi reviste. Mai mult, şi-a completat incursiunea în imaginarul cosmic cu un splendid material iconografic înfăţişând marţieni de toate felurile, seleniţi zburători, peisaje venusiene, canalele de pe Marte, precum şi ...

Eugen Ovidiu Chirovici

Hoodoo Creek

"Pe autorii români capabili să dozeze cu atâta iscusinţă ingredientele de succes ale unui asemenea tip de literatură îi numeri pe degetele unei singure mâini." George Arion "Un roman tăios şi strălucitor ca o lamă de oţel." Dafin Mureşeanu

W. G. Sebald

Austerlitz

Praga decide să-l trimită la începutul celui de-al Doilea Război Mondial în Anglia, la o vârstă atât de mică, încât băiatul – care va fi adoptat de familia unui pastor calvinist din Ţara Galilor – nu-şi va putea aminti şi înţelege mai târziu propriul trecut. La maturitate află care e adevăratul lui nume şi porneşte prin Europa încercând să-şi recompună o istorie pe care o presimţise cumva întotdeauna într-un mod melancolic, descoperind-o acum, treptat, în tot ce are ea mai funest şi mai tragic. J. Austerlitz, neobişnuitul erou al lui Sebald, se vede nevoit să-şi reconstituie viaţa bucată cu bucată, prin îmbinarea unor poveşti disparate, adesea incredibile, pentru a afla, în ultimă instanţă, cine este. Austerlitz este ultimul roman al lui W. G. Sebald şi capodopera sa, o poveste tandră şi sobră deopotrivă, o dramă atât de profundă, încât rămâne aproape incomunicabilă. „O evidentă carte de geniu.“ Literary Review „Oare mai e încă posibilă măreţia literară? Cum ar putea să mai arate o iniţiativă literară nobilă? Unul dintre puţinele răspunsuri disponibile nouă este opera lui W.G. Sebald.“ Susan ...