-10%
ENEAGRAMA – Secretele personalitatii umane.

Descriere: Termenul „eneagramă“ provine din cuvintele greceşti ennea gramma, care înseamnă: „figură cu nouă laturi“. Astăzi, acest cuvânt face referire la un sistem de studiu al personalităţii. Eneagrama permite ameliorarea sau aprofundarea relaţiilor umane. Având origini străvechi, ea se bazează pe nouă tendinţe principale ale naturii umane, pe care le regăsim în numeroase tradiţii şi culturi: furia, orgoliul, minciuna, invidia, avariţia, frica, lăcomia, desfrânarea şi lenea. Eneagrama este interesantă pentru că ia în considerare dinamica omului, evoluţia şi diversele faţete ale personalităţii sale.
Relaţiile umane devin mult mai simple dacă există baze clare.
Eneagrama ne oferă puncte de reper pentru a ne cunoaşte mai bine şi pentru a-i înţelege pe apropiaţii noştri. Are o utilitate imediată şi se aplică în educaţia copiilor, în viaţa de cuplu, în viaţa profesională.
Tradusă în zece limbi, practică şi accesibilă, cartea de faţă ne va facilita viaţa, ajutându-ne să-i înţelegem pe ceilalţi, din punctul lor de vedere.
Consultant la HEC Management, Éric Salmon susţine se- minarii de coeziune a echipei. Fondator al Centrului de Studiu al Eneagramei — www.enneagramme.net —, Eric Salmon propune stagii publice, practicate în respectul tradiţiei orale: privilegiază mărturiile în privinţa trăirilor, globalitatea fiinţei şi conştientizarea momentului prezent.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de SALMON, Éric

Autori: SALMON, Éric | Editura: Paralela 45 | Anul aparitiei: 2009 | ISBN: 978-973-47-0648-8 | Numar de pagini: 192 | Categorie: Altele  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Jurnalul Unei Scriitoare

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
-20%

Virginia Woolf

Jurnalul Unei Scriitoare

Un omagiu adus scriitoarei de Leonard Woolf, avand la baza jurnalul pastrat de autoare timp de 27 de ani. Note referitoare la propria scriitura, simple exercitii literare, relatari legate de persoane sau episoade din viata care i-au influentat opera, comentarii pe marginea unor opere literare - iata cateva elemente care intregesc portretul unei figuri emblematice in peisajul literaturii universale.

  

De La Bacterii La Om

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
-20%

Ernst Mayr

De La Bacterii La Om

Daca Darwin ar mai fi in viata, cum ar arata o versiune actualizata a Originii speciilor, dupa remarcabilele progrese in genetica din ultimele decenii? Raspunsul la aceasta intrebare e dat, implicit, de cartea lui Ernst Mayr, considerat „un Darwin al secolului XX", figura centrala a sintezei realizate intre evolutionism si genetica. In "De la bacterii la om", Mayr explica, intr-un limbaj accesibil si limpede, mecanismele evolutiei lumii vii si problemele de fond cu care e confruntata azi biologia, iar in sectiunea finala ofera o imagine impresionanta asupra aparitiei omului si constiintei umane.

  

ISRAEL. STATUL EVREILOR .

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

KLEIN Claude

ISRAEL. STATUL EVREILOR .

La inceputurile noului mileniu, viitorul Israelului este legat de redefinirea identitatii sale. Intr-o tara in care armata este omniprezenta, unde religia influenteaza sfera dreptului si unde economia s-a dezvoltat in ritm sustinut, societatea este confruntata cu multiple antagonisme: antagonismul dintre arabi si evrei, cei dintre populatia askenaza si cea sefarda si, in ultimele decenii, conflictul dintre religiosi si laici. La cincizeci de ani de la intemeierea statului evreilor, Israelul se afla intr-un punct crucial al istoriei sale. Un stat modern si o societate avansata asigura o bunastare de invidiat, dar pacea cu tarile arabe a devenit o problema acuta, intr-un moment in care miturile fondatoare ale "statului evreiesc si democratic" din 1948 sunt pe cale de a se narui.