Pret: 49,99 RON

Messi - POVESTEA BAIATULUI DEVENIT LEGENDA

Descriere: e poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Singurul lucru rămas de spus este că Messi e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă. Atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. Trăiască regele, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum Domnia Regelui Messi. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos.

În vârstă de 26 de ani, Lionel Messi este considerat, de numeroşi analişti, cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. În 2009, 2010 şi 2011 a primit Balonul de Aur, egalând performanţa lui Michel Platini, singurul jucător din istorie care reuşise să câştige, până în acel moment, trei baloane de aur consecutive. În 2012 depăşeşte acest record, fiind singurul jucător din istorie care câştigă al patrulea Balon de Aur consecutiv.

Messi este un portret revelator al unui fotbalist rapid, ingenios şi uluitor. Caioli dezvăluie, prin declaraţiile în exclusivitate ale părinţilor, familiei, antrenorilor, colegilor, dar şi ale lui Messi însuşi, un personaj complex, extrem de talentat dar şi modest, jucător genial dar şi om remarcabil.

Născut la Milano, în 1958, Luca Caioli locuieşte din 2001 în Madrid. Jurnalist sportiv de prestigiu, Caioli a lucrat pentru publicaţii renumite precum Il Manifesto, L’Unitá, La Repubblica sau Gazzetta dello Sport. Odata cu mutarea în Spania, Caioli devine corespondent la Sky Tg24 şi scrie pentru Marca şi Corriere della Sera. A publicat şapte volume, printre care Ronaldo. Obsesia pentru perfectiune (Preda Publishing 2014, pentru traducerea în limba română), Ronaldinho. El futbolista feliz (2006), Centodieci minuti, una vita. La Parábola di Zinedine Zindane (2006).

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Luca Caioli

Autori: Luca Caioli | Editura: Preadapublishing | Anul aparitiei: 2014 | ISBN: 978-606-93031-3-9 | Numar de pagini: 287 | Categorie: Memorii, jurnale, biografii  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Am cunoscut un erou. Intalniri cu

Pret: 19,00 RON

Silvia Constantinescu

Am cunoscut un erou. Intalniri cu Corneliu Coposu

„Ceea ce se numeste la noi privatizare este capatuirea unor rechini care albesc bani murdari, profitand de anarhia din Romania.” Corneliu Coposu „Acum, cand in Romania sunt anchetati pentru coruptie cei care au condus-o aproape 22 de ani, cei care si-au insusit ilegal proprietati care nu le apartineau, care au vandut proprietati care nu erau ale lor, care au luat mita pentru concesionarea averii statului la diversi interesati, devenind peste noapte miliardari in euro, remarca domnului Corneliu Coposu privind privatizarea este si mai relevanta.” Silvia Constantinescu Veniturile editoriale realizate din vanzarea aceastei carti sunt cedate integral Fundatiei Corneliu Coposu.

  

Windows on the World

Pret: 29,90 RON

Frédéric BEIGBEDER

Windows on the World

Imaginaţi-vă ce au simţit pe 11 septembrie 2001 oamenii care erau în World Trade Center... O carte despre evenimentele dramatice din Twin Towers, mai exact o confesiune în care autorul recompune minut cu minut, micul dejun pe care un tată divorţat şi cei doi fii ai săi îl iau în Windows on the World, restaurantul aflat la etajul 107 din turnul nordic, primul dintre cele două Twin Towers care a fost lovit, ultimul care a căzut. Câştigătoare a premiilor Prix Interallie în 2003 şi Independent Foreign Fiction Prize în 2005, cartea Windows on the World este cronica ultimelor minute de dinaintea prăbuşirii. "O carte coplesitoare. Te bulverseaza si te lasa fara replica." Financial Times "Acum se stie destul de precis ce s-a intamplat la ora 8,46. Un Boeing 767 de la American Airlines, care transporta 92 de pasageri, din care 11 membri ai echipajului, s-a izbit de fatada de nord a turnului nr. 1. Se stie, de asemenea, ca nici una dintre cele 1344 de persoane captive in cele 19 etaje aflate deasupra locului de impact nu a supravietuit. Evident, aceasta informatie elimina orice suspans din cartea de fata. Cu atat mai bine: nu este un thriller; doar o tentativa - ...

  

Angrenajul – Memoriile unui trader

Pret: 29,00 RON

Jérôme Kerviel

Angrenajul – Memoriile unui trader

„Exista o singură regulă valabilă pentru orice tip de monedă, o regulă cu care eram bătuţi la cap mereu, la începutul şi la sfârşitul zilei, lună de lună: învăţaţi să vă asumaţi cel mai mare risc pentru a aduce băncii maximum de profit. În miezul orgiei bancare a acelor ani se afla tocmai această cerinţă simplă: să renunţi la orice alt considerent în goana obsesivă de a fi câştigător." -- Jérôme Kerviel Angrenajul – Memoriile unui trader dezvăluie adevărul din spatele scandalului iscat de manevrele financiare ale tânărului Jérôme Kerviel, povestea care l-a transformat pe acesta dintr-un simplu angajat al băncii într-un trader faimos în istoria finanţelor. De la descrierea pieţei tranzacţiilor şi a sistemului financiar, până la detaliile „afacerii" care i-a adus lui Kerviel această nefastă celebritate, amintind de recentul proces şi de începutul detenţiei la închisoarea Santé din Paris, volumul îşi propune să clarifice misterul din jurul acestei poveşti care a căpătat proporţiile unei legende. „Aş vrea ca această carte să informeze opinia publică despre realitatea practicilor bancare. Să dezvăluie ...