O VIATA

Dostoievski

AMINTIRI DIN CASA MORTILOR

Amintirile din Casa mortilor se singularizeaza in creatia lui Dostoievski prin structura lor, deosebita si de scrierile anterioare, si de marile romane ce vor urma. Compozitional, aceasta carte a fost recunoscuta de catre exegeti drept "intermediara", situata intre "poezie" si "adevar" - marturie subiectiva si naratiune obiectiva. Ea este evident autobiografica, bizuindu-se pe documentarea exacta a martorului ocular, documentare ale carei urme nici nu doreste sa le disimuleze; dar este si arta autentica, rod al fanteziei creatoare, in stare sa transfigureze faptul brut in perla a constiintei. In literatura rusa a timpului, formele acestea laxe de exprimare, realizand osmoza vie a veridicitatii reportericesti cu generalizarile temerare, proprii imaginatiei artistice descatusate, au fost frecvente - dovada Povestirile din Sevastopol ale lui Lev Tolstoi sau Amintiri si cugetari, impunatoarea fresca creata de Herzen, in egala masura autobiografie individuala si a secolului. Dostoievski dorea sa convinga cititorul asupra autenticului relatarii, tinea mult sa nu incetoseze realitatea faptica printr-o doza prea mare de inventivitate, si de aceea a si renuntat la obisnuita sa maniera de ...

Charles Dickens

MARILE SPERANTE

Istoria senzationalei vieti a lui Pip constituia, pentru Dickens, un argument pentru a demonstra modul in care, intr-o lume unde banul era idolatrizat, unde valoarea era calculata in functie de acest etalon, averea altera sensibilitatile cele mai pure. [...]Descoperirea treptata a valorilor existentei, de-a lungul experientelor sale, face din Pip unul dintre cei mai complecsi eroi dickensieni si din Marile sperante romanul cel mai solid construit dintre toate cartile de succes ale lui Charles Dickens. O opera unde diversele etape ale "marilor sperante" traite de Pip capata un profund inteles autobiografic, pentru ca, urmarind cu atentie povestea rostita de erou, deslusim vibratii ale glasului lui Dickens, amintindu-si propriile intamplari si sperante. Dan Grigorescu

Stendhal

Rosu si Negru

Pentru Julien Sorel, personajul principal din Rosu si Negru, sensul existentei se dovedeste, in cele din urma, a fi "goana dupa fericire", prin cultivarea eroica si tragica a cunoasterii de sine. Fericirea este iubirea in sfarsit cucerita, adica traita si inteleasa totodata. In acele puncte nodale in care procesele psihologice se manifesta in mod imprevizibil (chiar pentru insusi personajul care le traieste), Stendhal renunta la mijloacele clasicei "analize psihologice", explicite si explicative, recurgand fie la notatia cea mai neutra, la un fel de "grad zero al scriiturii", fie la hiatus, la tacere, discontinuitate ce urmeaza a deve­ni, prin activitatea cititorului, vie si substantiala continui­tate.Format sub influenta "Secolului Luminilor", romantic si realist in spiritul timpului sau, Stendhal este si unul dintre primii inventatori ai romanului modern. Irina Mavrodin