Descriere: Intr-o "cugetare" din 4 iunie 1927, Svevo afirma: "Cine citeste un roman trebuie sa aiba senzatia ca aude povestindu-i-se un lucru intamplat cu adevarat. Cu atat mai mult trebuie sa creada aceasta cel care il scrie, chiar daca stie ca in realitate nu s-a intamplat niciodata. Imaginatia este o adevarata aventura. Fereste-te sa o notezi prea repede, pentru ca o vei reda patrata si putin potrivita cu tabloul tau. Trebuie sa ramana fluida, precum viata insasi, care este si devine."Romanele lui Svevo, Una Vita (O viata, 1892), Senilità (Senilitate, 1898) si La Coscienza di Zeno (Constiinta lui Zeno, 1923) descriu o arie de interferenta intre poetica verismului (versiunea italiana a realismului si naturalismului) si orientarea mai noua, cu larga audienta europeana, a prozei de analiza psihologica, sustinuta, in ultimul roman, de interesul pentru psihanaliza. Cornel Mihai Ionescu
Autori: Italo Svevo | Editura: Editura Leda | Anul aparitiei: 2005 | ISBN: 973-7786-27-0 | Numar de pagini: 360 | Categorie: Anticariat
Dostoievski
Amintirile din Casa mortilor se singularizeaza in creatia lui Dostoievski prin structura lor, deosebita si de scrierile anterioare, si de marile romane ce vor urma. Compozitional, aceasta carte a fost recunoscuta de catre exegeti drept "intermediara", situata intre "poezie" si "adevar" - marturie subiectiva si naratiune obiectiva. Ea este evident autobiografica, bizuindu-se pe documentarea exacta a martorului ocular, documentare ale carei urme nici nu doreste sa le disimuleze; dar este si arta autentica, rod al fanteziei creatoare, in stare sa transfigureze faptul brut in perla a constiintei. In literatura rusa a timpului, formele acestea laxe de exprimare, realizand osmoza vie a veridicitatii reportericesti cu generalizarile temerare, proprii imaginatiei artistice descatusate, au fost frecvente - dovada Povestirile din Sevastopol ale lui Lev Tolstoi sau Amintiri si cugetari, impunatoarea fresca creata de Herzen, in egala masura autobiografie individuala si a secolului. Dostoievski dorea sa convinga cititorul asupra autenticului relatarii, tinea mult sa nu incetoseze realitatea faptica printr-o doza prea mare de inventivitate, si de aceea a si renuntat la obisnuita sa maniera de ...
Alexandre Dumas
[...] Regina Margot ramane, mai presus de toate, romanul dragostei si al prieteniei. Al prieteniei dintre La Mole si Coconnas, nedespartiti nici chiar in moarte, desi totul in viata parea sa-i desparta: convingerile religioase, firea, chiar. Al prieteniei dintre frumoasa si nefericita Regina Margot si ducesa Henriette de Nevers, intr-o lume a minciunii, ipocriziei si crimei, in care relatia sincera dintre ele pare chiar mai neverosimila decat tragica iubire ce le va lega de cei doi prieteni. Al prieteniei, in ultima instanta, dintre Regina Margot si sotul ei, prietenie care ii salveaza viata celui ce va deveni marele rege Henric al IV-lea, suveranul care va readuce pacea in Franta si va pune astfel bazele viitorului unei mari natiuni. Ileana Mihaila
Dostoievski
Ca roman total, Fratii Karamazov se dovedeste a fi concluziv atat din perspectiva viziunii asupra lumii a autorului, cat si din punct de vedere artistic. In primul rand, se reuseste o totala cuprindere a spatiului european, din Spania pana intr-un oras provincial rusesc, extinzandu-se apoi pana in Siberia si chiar, ipotetic, in America si mai departe, in spatiul cosmic, unde timpul se intinde la infinit si paralelele pot sa se intalneasca. Imaginarul, surprins in formele reale ale vietii, si dimensiunea fantasticului intregesc acest spatiu total, permitand autorului sa creeze un roman social-psihologic cu trasaturi epopeice, in cadrul larg al unui realism fantastic, dar si sa impuna, in acelasi timp, un plan filozofic si unul eseistic, in vederea cautarii-definirii sensului si scopului vietii omului pe Pamant, a formularii problemelor existentiale, etice si estetice. Si totul - imbracat in evenimente cumplite, exceptionale: paricid si crima cu motivatii ideologice, dragoste egotista si generoasa pana la autojertfire, prietenie si tradare, instrainare cu si fara ideal. Albert Kovács