Descriere: Cartea de fata este povestea biografica a ultimului imparat chinez, Pu Yi, incoronat in 1908 in legendarul Oras Interzis din Beijing. La patru ani dupa incoronare, China devine republica, iar tanarul imparat este detronat. Acesta e doar inceputul traseului sinuos, neobisnuit si tragic al vietii lui Pu Yi.
Volumul lui Edward Behr, bazat pe cercetari temeinice si pe marturiile celor care l-au cunoscut personal pe Pu Yi, reface portretul unui supravietuitor de profesie, capabil sa reziste succesiv pierderii tronului, expulzarii din Orasul Interzis si numeroaselor comploturi care i-au marcat viata, exilului si inchisorii, spre a sfarsi ca cetatean de rand in China comunista. Scrisa cu un recunoscut fler jurnalistic si impresionant documentata, biografia revelatoare a lui Edward Behr a stat la baza filmului lui Bernardo Bertolucci, Ultimul imparat.
traducere de Florin Slapac
Autori: Edward Behr | Editura: Humanitas | Anul aparitiei: 2008 | Numar de pagini: 324 | Categorie: Altele
John Tierney, Christopher Buckley
Un fachir al bursei newyorkeze paraseste metropola si pleaca sa se reculeaga departe de lumea dezlantuita. Ajuns la manastirea Cana, el devine fratele Mog (prescurtare de la "Mogul") si cunoaste un abate care vrea sa-i foloseasca deprinderile pentru rentabilizarea asezamantului. Caci manastirea Cana sta sa cada, resursele sunt puþine, iar banii lipsesc din cont. Fratele Mog se prinde in hora revirimentului, dar trebuie sa combata apetitul bolnav pentru literatura motivaþionala pe care-l are abatele, convins ca diversii guru cu tiraje cosmice pot fi surse de inspiratie si modele de urmat. Lucrurile se complica odata cu descinderea la Cana a monseniorului Raffaello Maraviglia, personaj care nu-si merita numele si care nutreste o pasiune frenetica pentru vinurile de colectie si pentru meciurile lui AC Milan. Rezultatul este o farsa cu accente bufe, in care intervine la un moment dat si bratul lung al FBI-ului.
Nic Fields
La finele Primului Război Punic, Cartagina îndurase umilinţa de a fi alungată din bazinul mediteraneean, iar flota sa, cândva puternică, fusese redusă la o mână de trireme. Şi totuşi, în 218 î.Hr., Hannibal, fiul cel mai mare al charismaticului general Hamilcar Barca, a declanşat al Doilea Război Punic, cu atâta succes încât a ameninţat să distrugă cu totul puterea romană. Hannibal a fost un comandant militar clarvăzător şi lucid şi mărturiile istorice ni-l descriu drept unul dintre cei mai de seamă generali ai Antichităţii. Geniul său a constat din jocul la cacealma şi dublă cacealma, la care s-a adăugat, incontestabil, capacitatea de a pune excepţional în valoare toate tipurile de trupe militare pe care le avea la dispoziţie. Bătălia de la Cannae rămâne o capodoperă a artei militare, care a inspirat ulterior generaţii întregi de generali de armată.
Aldous Huxley