Pret: 33,00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

WikiLeaks. Mărturisirile purtătorului de cuvânt al celui mai periculos website din lume

Descriere: Până acum ai aflat doar o parte mică din adevărul despre WikiLeaks. Fiindcă a fost efectiv implicat, Daniel Domscheit-Berg este singurul capabil să spună povestea în întregime.
În 2006 se lansează WikiLeaks: cea mai puternică şi influentă organizaţie specializată în publicarea de documente provenind din scurgeri de informaţii. Acestea dezvăluie secrete de ordin politic și strategic, precum și ilegalităţi, mergând de la nerespectarea legii şi corupţie, şi până la încălcarea drepturilor omului. WikiLeaks este un subiect care a ocupat mult timp prima pagină a ziarelor, întrucât a publicat materiale confidenţiale de natură guvernamentală, corporatistă, organizaţională sau religioasă, păstrând tot timpul anonimatul surselor sale. Declaraţiile făcute în acest timp de fondatorul organizaţiei, Julian Assange, au stârnit controverse imense.

Daniel Domscheit-Berg s-a alăturat organizaţiei imediat după înfiinţarea ei, devenind purtătorul de cuvânt al acesteia. WikiLeaks a făcut publice informaţii din dosarele secrete ale SUA, prezentând materiale despre Biserica Scientologică, războiul din Afganistan şi Irak sau scandalul Cablegate. Într-o relatare obiectivă şi pertinentă, Daniel Domscheit-Berg dezvăluie amănunte în premieră despre dedesubturile organizaţiei care a reuşit să sperie guverne şi oameni de afaceri din întreaga lume, determinând Pentagonul să convoace o trupă de şoc formată din 120 de oameni pentru a porni o anchetă.
Sub pseudonimul Daniel Schmitt, Domscheit-Berg a fost omul nr. 2 de la WikiLeaks şi figura cea mai cunoscută publicului după Julian Assange. Este specialist în computere și a lucrat în domeniul securităţii IT înainte de a-şi dedica tot timpul organizaţiei WikiLeaks. Militează în continuare pentru libertatea informaţiei pe internet. În prezent, împreună cu alţi câţiva foşti membri ai organizaţiei, lucrează la un site specializat în publicarea de documente secrete numit OpenLeaks, care se vrea mai transparent decât WikiLeaks şi care a fost lansat la începutul anului 2011. Locuieşte la Berlin împreună cu familia sa.

Recomanda unui prieten Printeaza

Alte carti de Daniel Domscheit-Berg

Bookmark and Share

Autori: Daniel Domscheit-Berg | Editura: PANDORA M | Anul aparitiei: 2011 | ISBN: 978-973-1989-09-9 | Numar de pagini: 312 | Categorie: Memorii, jurnale, biografii  

  

Adauga comentariu


Trebuie sa fii logat pentru a adauga un comentariu. Access cont sau Creare cont nou

  

Karte.ro va recomanda:

Messi - POVESTEA BAIATULUI DEVENIT

Pret: 49,99 RON

Luca Caioli

Messi - POVESTEA BAIATULUI DEVENIT LEGENDA

e poţi să mai spui despre Leo, după ce îl vezi jucând? Singurul lucru rămas de spus este că Messi e pur şi simplu cel mai bun. Şi aceasta este o concluzie unanimă. Atât de general acceptată încât, pentru prima data în istorie, mass-media engleză şi cea argentiniană sunt de acord, ambele folosind cuvântul rege pentru a-l descrie. Trăiască regele, titrează Olé, aluzie la dragostea pe care o au britanicii pentru familia regală, în timp ce Sunday Times publică titluri precum Domnia Regelui Messi. În 2009, când fusese deja încoronat Rege al Europei, un fan din Valencia a fost îndeajuns de îndrăzneţ încât să încerce să îi atribuie titlul de rege al Spaniei – chiar în faţa regelui Juan Carlos. În vârstă de 26 de ani, Lionel Messi este considerat, de numeroşi analişti, cel mai bun fotbalist al tuturor timpurilor. În 2009, 2010 şi 2011 a primit Balonul de Aur, egalând performanţa lui Michel Platini, singurul jucător din istorie care reuşise să câştige, până în acel moment, trei baloane de aur consecutive. În 2012 depăşeşte acest record, fiind singurul jucător din istorie care câştigă al patrulea Balon de Aur ...

  

Timp al inimii. Corespondenţă

Pret: 22,00 RON

Ingeborg Bachmann, Paul Celan

Timp al inimii. Corespondenţă

„Poetul suprarealist Paul Celan s-a îndrăgostit foarte tare de mine", le scrie Ingeborg Bachmann părinţilor ei, pe 20 mai 1948. Camera ei este „un câmp de maci": „adoră să mă copleşească cu aceste flori". Trei zile mai târziu, Celan îi dedică poezia In Ägypten, o poezie de dragoste care inaugurează această corespondenţă electrică şi contorsionată. Relaţia dintre Ingeborg Bachmann şi Paul Celan este, probabil, cea mai dramatică şi mai complicată poveste de dragoste din istoria Germaniei postbelice. În corespondenţa editată aici - care cuprinde şi schimbul de scrisori dintre Paul Celan şi Max Frisch, precum şi cel dintre Ingeborg Bachmann şi Gisèle Celan-Lestrange -, se văd clar amploarea pe care o ia relaţia dintre cei doi poeţi legendari, precum şi intensitatea unei legături exemplare, încărcată de afinităţi, chemări poetice, atracţie erotică, abandon, vină şi suferinţă. - See more at: http://www.editura-art.ro/info/carte/timp-al-inimii-corespondenta#sthash.AVdjm9oC.dpuf

  

Maxilarul inferior (2 vol.)

Pret: 64,00 RON

Doina Uricariu

Maxilarul inferior (2 vol.)

Cu un titlu inspirat de istoria personala a tatalui autoarei, care a fost ranit in al doilea razboi mondial la Oarba de Mures si si-a pierdut mare parte din mandibula, volumele de memorialistica ale Doinei Uricariu sint construite asemenea unuia scris la doua miini. Pe tot cuprinsul lor, amintirile cele mai diverse ale autoarei se alatura convorbirilor cu relevanta istorica purtate cu Regina Ana. Amintirile il au in prim-plan pe tatal autoarei, dar si numeroasele personalitati intilnite, in timp ce convorbirile cu Regina Ana se constituie intr-o veritabila istorie a secolului XX european si a caselor regale din Europa. „Paginile cuprinse sub acest titlu surprinzator pentru o carte de amintiri si convorbiri sint o provocare a memoriei mele si a celorlalti. Asa cum mari chirurgi au reconstituit maxilarul inferior al tatalui meu printr-o reconstructie chirurgicala si estetica exemplara, si eu am incercat sa refac memoria, istoria si o parte din romanul omului european in secolul XX, traind liber sau in lagarul socialist. Din sute de povesti traite de mine si de parintii mei, din convorbirile de la Versoix cu Regina Ana, un om si un martor exceptional al veacului. Din teatrul ...

  
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark