Memorii, jurnale, biografii

Missy Regina Romaniei

Pret: 39.00 RON
Pret: 31,20 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Guy Gauthier

Missy Regina Romaniei

Editura: Humanitas

Anul aparitiei: 2008

Nepoata a reginei Victoria, dupa tata, si a tarului Alexandru al II-lea, dupa mama, regina Maria a Romaniei – Missy pentru intimi – ramane una dintre figurile cele mai seducatoare ale secolului XX. Considerata cea mai frumoasa regina a Europei acelor vremuri, inteligenta, distinsa, plina de abnegatie si eroism in anii Primului Razboi Mondial, fire optimista si comunicativa, Missy i-a impresionat pe Carol I al Romaniei, pe imparatul german Wilhelm al II-lea, pe Eduard al VII-lea al Angliei, pe Clemenceau, Poincaré sau Churchill, ba chiar si pe Hitler. Guy Gauthier, magistrat si istoric francez specializat in istoria Romaniei, face portretul unei personalitati care s-a remarcat in politica, literatura si arte, dar si in razboi.

  

Pierderea virginităţii

Pret: 69.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Richard Branson

Pierderea virginităţii

Editura: Publica

Anul aparitiei: 2010

Richard Branson şi-a scris propriile reguli ale succesului, creând un grup de companii care a împânzit toată lumea, dar fără sediu central, fără ierarhie de management şi cu birocraţie minimă. Multe dintre afacerile lui – linii aeriene, retail, Virgin Coke, au apărut în domenii în care concurenţa era destul de mare. A dat de câte o mină de aur pe pieţe unde consumatorii erau nemulţumiţi, unde confuzia era atotstăpânitoare, iar firmele concurente stagnau. Într-o lume din cale-afară de stresată, în care aproape că nu mai e timp de altceva decât de muncă, Richard Branson ne propune un model nou: familie, prieteni, distracţie, aventură – toate sunt la fel de importante în viaţa lui ca afacerile. Ca antreprenor, a avut succes în tot felul de industrii, pe care le-a ajutat să evolueze. Acum vine şi cu un nou tip de carte: o autobiografie plină de poveşti, un autoportret plin de viaţă, dinamic, pe măsura autorului. "Puţini oameni din lumea afacerilor sunt atât de vii, de versaţi şi de nonconformişti ca Richard Branson. Probabil nu mai există un alt om de afaceri în preajma căruia să te simţi la fel de bine. El ...

  

Inside Out.O istorie personală a Pink Floyd

Pret: 45.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Nick Mason

Inside Out.O istorie personală a Pink Floyd

Editura: Publica

Anul aparitiei: 2013

„În istoria rockului nu au rămas multe povești la fel de fascinante ca cea a lui Pink Floyd. Și mă îndoiesc că cineva ar fi putut spune această poveste mai bine ca omul răbdător și spiritual care a privit-o cum ea se desfășoară de pe scaunul său din spatele bateriei.” Paul Du Noyer, fondator al revistei Mojo „Urmărirea drumului parcurs de formație de la acele începuturi primitive până la imaginile cu stadioane pline și sunetele care înseamnă astăzi Pink Floyd, precum și a schimbărilor în muzica rock'n'roll și în tehnologia muzicală, reprezintă o lectură fascinantă.” Sunday Times „Orice altceva, dar nu un imn de slavă adus măreței Pink Floyd. Povestea toboșarului Mason este încântătoare și amuzant de lipsită de respect față de legendara formație britanică.” Robert Sandall, Sunday Times „Faptul că acest om își poate aduce aminte totul despre orgia pe care o numește cariera sa este un miracol – o imagine uluitoare a unei vieți pentru care cei mai mulți dintre noi ar fi gata să facă moarte de om.” Ruby Wax „O adevărată plăcere – o poveste densă, amuzantă și fascinantă. Nick este un ghid ...

  

Mănâncă, roagă-te, iubeşte.O femeie caută

Pret: 35.00 RON
Pret: 28,00 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Elizabeth Gilbert

Mănâncă, roagă-te, iubeşte.O femeie caută lucrurile cu adevărat importante în Italia, India şi Indonezia.

Editura: Humanitas

Anul aparitiei: 2008

Bestseller New York Times - numarul 1 timp de un an Bestseller al Asociatiei Librarilor Americani 5 milioane de exemplare vandute La 30 de ani, Elizabeth Gilbert are tot ce-si poate dori o femeie ambitioasa. Si totusi e asaltata de indoieli, sufera de panica si insatisfactii. Urmeaza divortul, prabusirea in depresie, o relatie catastrofala... Asa ca Liz abandoneaza totul si pleaca in lume de una singura. In Italia, gusta la dolce vita si deliciile ei culinare, punand pe ea "cele mai fericite 12 kilograme din toata viata". In India, afla intr-un ashram, prin asceza (trezire la 4 dimineata, meditatie si frecat de podele), ce este cautarea spirituala. In Indonezia, incearca sa-si reconcilieze trupul cu sufletul, sa descopere echilibrul care se cheama fericire - si isi gaseste marea dragoste. Uneori, fericirea se afla la capatul lumii. Calatoresti ca sa ajungi la tine insati. Ca sa te descoperi. Devenita rapid besteseller New York Times si besteseller al Asociatiei Librarilor Americani, aceasta carte aparuta in 2006 este perfect rezumata de insusi subtitlul sau: One Woman's Search for Everything through Italy, India and Indonezia (O femeie cauta lucrurile cu adevarat ...

  

Casele vieţilor noastre

Pret: 39.90 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Casele vieţilor noastre

Editura: Humanitas

Anul aparitiei: 2014

Antologie cu texte de Adriana Bittel, Ana Blandiana, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian, Barbu Cioculescu, Dan C. Mihăilescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Tabacu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Monica Pillat, Radu Paraschivescu, Tania Radu, Victor Ieronim Stoichiţă „Rari oamenii unei singure case, aşa cum sunt oamenii unei singure iubiri! Cei mai mulţi ne mutăm de multe ori, de-a lungul vieţii şi, de la o singură casă luată cu noi la prima plecare, ajungem, cu timpul, după toate peregrinările prin lumea mare, să purtăm înăuntrul nostru un adevărat orăşel plin de poveşti, aşa cum este şi cel ridicat de la sine în aceste pagini. Oare nu te simţi acasă în orice carte bună, adică liber şi în acelaşi timp ocrotit, niciodată supravegheat, dar în permanenţă vegheat? Din fericire, uşile cărţilor nu sunt încuiate. Nici chiar atunci când în carte se află case adevărate, cu uşi adevărate. Cititorului nu-i rămâne decât să le deschidă una câte una, să-şi lase grijile în prag şi, pur şi simplu, să se simtă peste tot şi unde vrea acasă." (Ioana PÂRVULESCU)

  

Amintiri si  povesti  mai  deocheate

Pret: 22.00 RON
Pret: 17,60 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Neagu Djuvara

Amintiri si povesti mai deocheate

Editura: Humanitas

Anul aparitiei: 2009

Fiecare carte, asemenea fiecărui om, are o poveste a ei. E-adevărat însă că, în timp ce poveştile oamenilor ies mai uşor la lumină, poveştile cărţilor sunt doar arareori cunoscute. Şi Poveştile mai deocheate ale lui Neagu Djuvara au o... poveste a lor. Într-o bună zi, venit la editură să discute sumarul unei viitoare cărţi despre boierimea română, autorul a lăsat şi un manuscris pe a cărui primă filă era scris (cu roşu!) pentru după moartea mea. Imposibil de trecut peste o asemenea hotărâre! Şi totuşi, cum să le întârzii cititorilor bucuria de a se reîntâlni cu un povestitor atât de plin de har cum e Neagu Djuvara! Aşa că, după nu puţine şi nici uşoare exerciţii de persuadare, Neagu Djuvara s-a lăsat înduplecat şi ne-a îngaduit să adunăm în volum cele patru poveşti risipite într-o revistă. Mai mult chiar, acum, dacă tot aveau să devină carte, poveştile s-au îmbogăţit cu noi, spumoase şi irezistibil istorisite întâmplări. Ca şi Amintirile din pribegie, aceste Amintiri şi poveşti mai deocheate sunt un prilej minunat de a călători în timp, căci memoria lui Neagu Djuvara, ajutată de fermecătoarea sa ...

  

ERRATA. O AUTOBIOGRAFIE

Pret: 27.00 RON
Pret: 21,60 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

George Steiner

ERRATA. O AUTOBIOGRAFIE

Editura: Humanitas

Trebuia sa ajung profesor si carturar desavarsit. La acest al doilea punct i-am inselat tatalui meu asteptarile, marturisea George Steiner, nascut la Paris intr-o familie refugiata din fata pericolului nazist. Educat intr-un mediu poliglot in spiritul admiratiei pentru clasici, devine un pedagog inzestrat, dar si un stralucit om de litere -- critic, traducator, filozof si scriitor. In Errata (1997), George Steiner isi rememoreaza viata intr-un mod inedit, trecand cu usurinta de la episoade semnificative sau intalniri care i-au marcat lumea interioara la reflectiile sale asupra muzicii, traducerii, educatiei si religiei. Introspectia autobiografica a marelui comparatist se coaguleaza sub forma unui flux de minieseuri despre statutul clasicilor, multilingvism, suferintele si realizarile diasporei evreiesti, aristocratia elitei creatoare, impactul muzicii asupra intelectului si emotiilor, despre nationalism sau despre atrocitatile care au marcat secolul XX, intr-o pledoarie vibranta pentriu asumarea valorilor umaniste. traducere si note de Diana Constantinescu-Altamer

  

PESTELE SCORPION

Pret: 22.00 RON
Pret: 17,60 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Nicolas Bouvier

PESTELE SCORPION

Editura: Humanitas

Carte distinsa cu Premiul Criticii (1982) si Premiul Schiller (1983) Scriind pe indelete, nepasandu-i de actualitate si cu atat mai putin de rentabilitate, Nicolas Bouvier a faurit cu rabdare o opera atemporala, care frapeaza prin rigoare. Amatorii de proza fin cizelata il descopera treptat, de fiecare data cu incantare, de parca si-ar trece unul altuia in secret pietre pretioase. [...] Printre prea rarele piese de orfevrerie lasate in urma de Bouvier, Pestele-scorpion are stralucirea intunecata a sticlei vulcanice. Povestea unui sejur de noua luni in Ceylon, in 1955: doua decenii i-au trebuit lui Bouvier ca, in sfarsit, s-o spuna. Intre timp, a publicat Rostul lumii (1963) si Cronica japoneza (1967). Cronologic, Pestele-scorpion trebuia sa fie urmarea Rostului lumii, care se incheie [...] la portile continentului indian. Si totusi, e cu totul altceva.[...] Hotarandu-se sa retraiasca [acest sejur ceylonez], episodul cel mai dureros al existentei sale, Bouvier a trecut de la rostul lumii la rostul cuvintelor. Scrierea l-a eliberat, restituind amintirile in chipul cel mai fidel posibil .[...] Carte culta, Rostul lumii l-a dezvaluit pe Bouvier ca scriitor-calator. Dar pesemne ca ...

  

AMINTIRI, VISE, REFLECTII

Pret: 45.28 RON
Pret: 36,22 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

C. G. Jung

AMINTIRI, VISE, REFLECTII

Editura: Humanitas

Cartea autobiografica a lui Jung – una dintre cele mai tulburatoare piese memorialistice ale secolului – este saraca in fapte de viata exterioara: schita copilariei intr-o familie de pastori, o trecere in revista a practicii de medic psihiatru, intalnirea cu Freud, construirea turnului de la Bollingen, cateva calatorii in locuri exotice (Africa, India).Dar pe fundalul acestor sumare evenimente exterioare se deseneaza conturul viguros al unei alte vieti, de infinita bogatie. Treptele ei cronologice sunt intuitia, la o varsta incredibil de mica, a unei entitati psihice autonome, formidabila coliziune cu inconstientul, tarzia lui autorealizare (Viata mea, spune Jung de la bun inceput, este povestea unei realizari de sine a inconstientului). Aceasta a doua viata, cea launtrica, s-a exprimat in vise, viziuni, calatorii in spatii extramundane, experienta nemijlocita a lui Dumnezeu – marturisite public de Jung, alaturi de premonitiile sale asupra viitorului umanitatii si gandurile cele mai intime despre religie, numai in Amintiri. Si din aceleasi experiente launtrice s-a nascut originala opera jungiana.Considerandu-le incompatibile cu contributia sa stiintifica, Jung nu ...

  

SA NU PLECAM TOTI ODATA

Pret: 26.00 RON
Pret: 20,80 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Sanda&Vlad Stolojan

SA NU PLECAM TOTI ODATA

Editura: Humanitas

  

VORBE MEMORABILE DEA LA CEZAR LA CHURCHILL

Pret: 36.00 RON
Pret: 28,80 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Francois Bluche

VORBE MEMORABILE DEA LA CEZAR LA CHURCHILL

Editura: Humanitas

  

JURNAL EXTIM

Pret: 23.00 RON
Pret: 18,40 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Michel Tournier

JURNAL EXTIM

Editura: Humanitas

Jurnalul intim este, pesemne, scrierea cea mai raspandita din lume... toti tin un astfel de jurnal, il ascund, il inconjoara cu afectiunea lor si sfarsesc prin a visa sa-l publice. Scriitorii cei mai respectabili nu fac exceptie de la aceasta trista regula. Ca sa nu alunece si el in ridicol, Michel Tournier tine un jurnal extim. Si publica extrase din el, care alcatuiesc un adevarat "fals jurnal" surprinzator.Michel Tournier reuseste un tur de forta: sa nu vorbeasca deloc despre sine, sa nu livreze nimic din fiinta lui, sa nu-si povesteasca viata - si sa-si pasioneze cititorul... Jurnalul sau este o epura. Trebuie sa-i fim recunoscatori lui Tournier ca ne salveaza, gratie "extimului", de ispita narcisismului. (Francois Busnel, L'Express) Le spun copiilor dintr-o scoala: "Scrieti in fiecare zi cateva randuri intr-un caiet gros. Sa nu fie un jurnal intim consacrat starilor voastre sufletesti, ci, dimpotriva, un jurnal indreptat spre lumea exterioara, spre oamenii, animalele, lucrurile ei. Si veti vedea ca, de la o zi la alta, nu numai ca veti scrie mai bine si mai usor, dar, mai cu seama, veti avea o prada mai bogata de consemnat. Pentru ca ochiul si urechea voastra vor invata sa ...

  

VIATA CU SORA MEA MADONNA

Pret: 33.00 RON
Pret: 26,40 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Christopher Ciccone

VIATA CU SORA MEA MADONNA

Editura: Humanitas

Madonna vazuta de aproape. Confesiunile omului care o cunoaste cel mai bine. Madonna e prezenta sub toate chipurile si mastile ei in aceste pagini: de la "fetita tatii" de altadata pana la marea doamna casatorita cu Guy Ritchie, trecand prin numeroase ipostaze intermediare: baterista punk, Boy Toy, Material Girl, doamna Sean Penn, iubita lui Warren Beatty, mama afectuoasa, adepta cultului Cabala. Fratele ei stie mai bine ca oricine ce se ascunde inapoia fiecarui chip stralucitor pe care Madonna si l-a construit cu truda. Si nu se sfieste deloc s-o spuna. Este cu siguranta critic fata de Madonna, dar o priveste, in acelasi timp, cu iubire si fascinatie. Si de aceea, in mod paradoxal, imaginea megastarului nu are de suferit, dimpotriva; dublata de imaginea femeii reale, capata profunzime. Christopher Ciccone a trait 47 de ani in preajma celei mai celebre femei a vremurilor noastre. A crescut alaturi de Madonna si ceilalti patru frati ai lor, a fost apoi dansatorul ei de fundal, asistentul personal, costumierul, decoratorul, regizorul artistic, managerul ei de turneu. O cunoaste perfect, iar extraordinarele lui confesiuni pe asta se bazeaza. Le-a scris ca forma de psihoterapie, de ...

  

SCRISORI 1925-1975 SI ALTE DOCUMENTE

Pret: 57.00 RON
Pret: 45,60 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

A.Hannah, M.Heidegger

SCRISORI 1925-1975 SI ALTE DOCUMENTE

Editura: Humanitas

  

DOUA SECOLE DE MITOLOGIE NATIONALA

Pret: 24.00 RON
Pret: 19,20 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Lucian Boia

DOUA SECOLE DE MITOLOGIE NATIONALA

Editura: Humanitas

Anul aparitiei: 2011

Natiune, nationalism, stat national: cuvinte atat de des pronuntate si cu o puternica incarcatura simbolica si emotionala. Dar ce inseamna ele de fapt? Reflecta o realitate obiectiva sau sunt mai curand expresia unei mitologii materializate? Definesc permanente sau doar o faza istorica recenta pe cale de a se incheia? Lucian Boia isi propune sa raspunda la aceste intrebari in spiritul propriului sau sistem de interpretare: o istorie in care imaginarul conduce jocul. Prilej de meditatie asupra ultimelor doua secole, marcate de o adevarata religie a natiunii, si bilant – acum, in preajma anului 2000 – al unui dramatic si fascinant sfarsit de mileniu.

  

Fii demn

Pret: 20.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Dan Puric

Fii demn

Anul aparitiei: 2011

  

Cartea dragostei Avon

Pret: 29.00 RON
Pret: 23,20 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Alice Năstase

Cartea dragostei Avon

Editura: Humanitas

Anul aparitiei: 2010

Avon este mai mult decât o companie, este o poveste de dragoste durabilă. Şi, pentru că marile iubiri schimbă definitiv destinul celor care le traiesc, oamenii Avon au facut paşi însemnaţi spre propria lor fericire, lasându-se în voia sorţii şi a organizaţiei, a valorilor profunde pe care le împartaşesc cu toţii. Cartea dragostei Avon este o carte despre speranţă şi despre îndrazneală. Despre obstacole depăşite şi despre victorii emoţionante. Despre oameni care cer mult de la viaţă şi care ştiu să trăiască frumos. Este o carte a poveştilor exemplare prin care cu toţii vom învaţa să credem şi mai mult în iubire.

  

Bucuresti si bucuresteni de ieri si de azi

Pret: 85.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Victor Bilciurescu

Bucuresti si bucuresteni de ieri si de azi

Editura: Paideia

in anul 1945, anul aparitiei acestei carti, V. Bilciurescu, fondator la iRevista nouai si colaborator la iLiteratoruli, avea 80 de ani. Volumul a aparut la Editura Universul si nu a mai fost reeditat niciodata pina acum. Cartea se inscrie in seria celor menite sa reconstituie istoria Bucurestiului pe o perioada de trei patrare de veac (sfirsitul secolului al XIX-lea i inceputul secolului al XX-lea). in cuprinsul ei sunt prezentate palatele, bisericile, scolile acelei perioade. Ne intilnim cu personalitati binecunoscute ale acelei vremi: Iorga, Djuvara, Goga, Titulescu. Evocatorul ne reaminteste in fiecare pagina istoria acestui oras: incendii, razboaie, dar mai cu seama obiceiurile demult disparute, viata locuitorilor intr-o lume demult apusa si despre care astazi mai stiu doar foarte putini.

  

Dimensiunea timp

Pret: 39.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Felicia Marinca

Dimensiunea timp

Editura: Paideia

Desi, in buna regula, ar fi trebuit s-o stiu pe Felicia Marinca din momentul, ca sa spunem asa: mai solemn, al inscaunarii ei in postul de redactor al Editurii de Stat pentru Literatura (zi: oficiale) cu momentul culminant al unei excursii in Moldova, atat de frumos adusa din condei in capitolul intitulat Evocari. Lucrurile se petreceau intr-o zona pe care o cunostea de minune, de vreme ce acolo i se depanase copilaria, intr-o localitate pe care aveau sa o cotropeasca apele Bistritei, acumulate in spatele barajului de la Bicaz. Asa o stiu incă de atunci pe Felicia Marinca, plina de idei (uneori incalecandu-se), iute in hotarari (ba chiar pripită uneori), dar cu o intuitie limpede a valorii, acolo unde era de gasit, si cu o minunată perseverenta in impunerea ei pana la capat, sta este amintirea mea despre Felicia Marinca. Cea de atunci, dar si cea de azi. Pentru ca jumatatea de veac (sau pe aproape) care s-a scurs intre timp nu i-a stirbit calitatile native. Mihai Sora

  

Din amintirile Elencutei Vacarescu

Pret: 23.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Elencuta Vacarescu

Din amintirile Elencutei Vacarescu

Editura: Paideia

,,Publicarea unor amintiri intime, ca acestea, reinvie sentimentul unor rani nevindecate. Cu toate ca s-ar putea spune ca nu este niciodata momentul sa destainui ochiului crud al lumii tainele acestor rani, am indraznit totusi azi sa le redam tiparului, in romineste, cu toata dragostea si cinstirea pe care i le datoram autoarei, nadajduind ca cele dezvaluite aici vor reaminti generatiilor de azi puterea de sacrificiu a unui suflet mare, sufletul Elenei Vacarescu" (Mariuca Vulcanescu)

  
 
  |   Pagina 1   |   Pagina urmatoare »
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark