Science-Fiction

Povestiri fantastice .

Pret: 32.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Michael Haulică

Povestiri fantastice .

Editura: Millenium Press

„Antologia de faţă este o panoramă a traseului scriitoricesc parcurs de Michael Haulică, incluzînd texte ce acoperă o perioadă de aproape trei decenii. Science fiction-ul, miraculosul, fantasticul sau realismul magic ori poetic sînt doar chipuri ale scriiturii, iar autorul nu ocoleşte nici unul. Numai că nu acestea contează. Ca în orice scriere literară de valoare, important este textul, cu tot ceea ce conţine el: evenimente, universuri, trăiri, personaje. Orice mijloace sînt bune pentru a povesti, pentru a cuceri cititorul. Michael Haulică o ştie foarte bine. De aceea e greu să-l citeşti cu indiferenţă.”

  

Nemuritorul

Pret: 22.06 RON
Pret: 17,65 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Roger Zelazny

Nemuritorul

Editura: Nemira

Anul aparitiei: 2010

Nemuritorul este primul roman SF al lui Roger Zelazny, apărut în foileton în revista The Magazine of Fantasy & Science Fiction. A câştigat premiul Hugo la categoria roman, la egalitate cu Dune de Frank Herbert. A obţinut premiul Seiun pentru carte străină, iar în 2009 a fost recompensat cu premiul Geffen la aceeaşi categorie. „Stilul lui Zelazny este rapid şi spiritual, cu personaje bine dezvoltate şi enigmatice. […] Natura lui descriptivă este concisă: Zelazny poate descrie într-o singură frază ceea ce Stephen King face în două sau trei pagini.” Science Fiction Review „Mulţi dintre eroii lui Zelazny sunt supraoameni, sau chiar zei ori semizei, iar Conrad Nomikos nu face excepţie de la regulă. El este un prototip pentru eroii ulteriori ai lui Zelazny.” Locus „Modul cel mai bun de a înţelege romanul este de a citi în prealabil Prometeu descătuşat de Percy Shelley, la care se face frecvent referire. Precum Prometeul lui Shelley, Conrad Nimikos este salvatorul potenţial al omenirii. Precum Prometeu, el suferă şi aproape că se autodistruge, încercând să-şi salveze poporul. În loc să fure focul de la zei, Conrad ...

  

MILLENNIUM 1: FANTASY & SCIENCE FICTION

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

MICHAEL HAULICĂ & HORIA NICOLA URSU

MILLENNIUM 1: FANTASY & SCIENCE FICTION

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2009

i

  

PREDATOR: TEROARE ÎN JUNGLĂ

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

JEFF VANDERMEER

PREDATOR: TEROARE ÎN JUNGLĂ

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2009

  

CRONICILE APOCALIPSEI: SUPRAVIEŢUITORUL

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

SIMON SPURRIER

CRONICILE APOCALIPSEI: SUPRAVIEŢUITORUL

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2009

  

ÎNGERUL PĂZITOR

Pret: 25.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

GEORGE LAZĂR

ÎNGERUL PĂZITOR

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2009

  

POVESTIRI DE DUMINICĂ

Pret: 25.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

MIRCEA OPRIŢĂ

POVESTIRI DE DUMINICĂ

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2010

  

DANSÎND PE MARTE ŞI ALTE POVESTIRI FANTASTICE

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

MICHAEL HAULICĂ (editor)

DANSÎND PE MARTE ŞI ALTE POVESTIRI FANTASTICE

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2009

  

POVESTIRI FANTASTICE

Pret: 35.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Liviu Radu

POVESTIRI FANTASTICE

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2010

  

RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

John Scalzi

RĂZBOIUL BĂTRÎNILOR

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2010

  

CRONICILE APOCALIPSEI: VINDECĂTOAREA-DISCOUNT 10%

Pret: 27.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

REBECCA LEVENE

CRONICILE APOCALIPSEI: VINDECĂTOAREA-DISCOUNT 10%

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2010

  

ALTERNATIVE CRITICE

Pret: 35.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

CĂTĂLIN BADEA-GHERACOSTEA

ALTERNATIVE CRITICE

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2010

  

Fiecare moare singur

Pret: 44.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Hans Fallada

Fiecare moare singur

Editura: Art

Anul aparitiei: 2018

Fiecare moare singur Răsfoieşte Vezi statistica Fiecare moare singur Hans Fallada Preţ: 43 30 lei Disponibilitate: Disponibilă Votează cartea: „Cea mai importantă carte scrisă vreodată despre rezistența germană în fața regimului nazist.” Primo Levi Publicată în noiembrie 2018 Traducere din limba germană şi note de Gabriella Eftimie hardcover, 736 p Înalţime: 21 cm, lăţime: 14,5 cm, grosime 5 cm, greutate 750 g ISBN 9786067105841 Autor: Hans Fallada Domenii: Ficţiune Colecţie: Cărți cult descriere recenzie În timp ce Hitler alimentează cu carne de tun fronturile din întreaga Europă, în Berlinul anului 1940, Otto și Anna Quangel – un cuplu simplu din clasa muncitoare –, după ce își pierd singurul fiu în război, trec de la resemnare tacită și indiferență la furie mocnită și hotărăsc că a venit timpul să lupte împotriva sistemului. Rezistența lor pare lipsită de semnificație – denunță regimul nazist prin cărți poștale și scrisori pe care le distribuie la întâmplare –, dar este egală cu sfidarea supremă într-o lume unde chiar și cea mai mică nesupunere înseamnă moarte. Fiecare moare ...

  

The Year's Best Science Fiction (vol. 6)

Pret: 39.90 RON
Pret: 31,92 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Gardner Dozois

The Year's Best Science Fiction (vol. 6)

Editura: Nemira

Anul aparitiei: 2011

  

Făuritoarea de albastru

Pret: 33.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Lois Lowry

Făuritoarea de albastru

Editura: Art

Anul aparitiei: 2016

Trecând printr-o serie întreagă de dezastre, civilizaţia a regresat până la un stadiu primitiv. Cei slabi sunt alungaţi din rândul semenilor, căci nu li se găseşte niciun rost în comunitate. În această lume, o copilă cu un beteşug la picior, rămasă de izbelişte după moartea mamei sale, este pe cale să fie alungată din satul în care şi-a trăit toată viaţa. Ceea ce o salvează este talentul cu care e înzestrată. Kira stăpâneşte arta brodatului ca nimeni alta şi astfel ajunge să i se încredinţeze o enormă responsabilitate. Dar Kira întrevede nişte secrete teribile ţinute ascunse de către cei ce deţin puterea. Responsabilitatea ei e chiar mai mare decât ar fi crezut vreodată. „Lowry revine la o lume metaforică a viitorului, cum crease şi în romanul câştigător al Medaliei Newbery, Darul lui Jonas... Găsim suficient material de reflecţie şi de discuţie, cât şi un strop de magie şi un tulburător indiciu despre celebrul final ambiguu al precedentei cărţi.“ Kirkus Reviews

  

Catherine cea îndărătnică

Pret: 31.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Karen Cushman

Catherine cea îndărătnică

Anul aparitiei: 2016

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290! Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb). Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată... Recomandare 14+

  

Razbunarea asasinului

Pret: 64.44 RON
Pret: 51,55 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Robin Hobb

Razbunarea asasinului

Editura: Nemira

Anul aparitiei: 2011

Volumul al treilea din Trilogia Farseer Răzbunarea asasinului încheie o trilogie scrisă cu iscusinţă de o autoare singulară în literatura fantasy de astăzi. Robin Hobb apelează la soluţii literare uimitoare prin ingeniozitatea lor şi te introduce în teritoriul imaginar al intrigilor ţesute de câţiva eroi pe care nu-i vei uita multă vreme. Alături de ei străbaţi ţinuturi nesfârşite şi le trăieşti drama până la final, când unele speranţe mor şi altele de-abia îndrăznesc să răsară, iar aventura se încheie numai ca să înceapă din nou. Când ai citit şi ultima pagină din Răzbunarea..., nu poţi să te desparţi nici de erou, nici de prietenul său lup. FitzChivalry Farseer, protagonistul cu o soartă mai amară decât moartea, e un reper pentru tineri şi mai puţin tineri în aceeaşi măsură, iar trilogia Farseer e un cadou excelent, o lectură care va încânta la orice vârstă. „Iată genul de carte în care te pierzi şi începi s-o parcurgi tot mai pe îndelete pe măsură ce te apropii de sfârşit, pentru că nu vrei să se termine. Personajele m-au contrariat şi m-au încântat, decorul e splendid evocat, câteodată ...

  

Tronul de Jad

Pret: 55.78 RON
Pret: 44,62 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-20%

Naomi Novik

Tronul de Jad

Editura: Nemira

Anul aparitiei: 2011

: [15] vot(uri) 1. 2. 3. 4. 5. Prezentare de carte Naomi Novik - Tronul de Jad Al doilea volum din seria TEMERAIRE Când britanicii capturează o navă franceză care transportă un preţios ou de dragon, căpitanul Will Laurence de pe nava Reliant, aflată în serviciul regal, devine peste noapte comandantul unui nobil dragon pe care îl va numi Temeraire. În calitatea lor de noi membri ai Forţelor Aeriene Britanice, cei doi, om şi dragon, îşi dovedesc curând cutezanţa în lupta curajoasă împotriva forţelor invadatoare ale lui Napoleon Bonaparte. China descoperă acum că preţioasa ofrandă destinată lui Napoleon a căzut în mâinile britanicilor, astfel că o înverşunată delegaţie chineză se leagă să revendice remarcabilul animal. Însă căpitanul Laurence refuză să coopereze. Ameninţat cu spânzurătoarea pentru nesupunere, căpitanul nu are de ales decât să-l însoţească pe Temeraire în Orientul Îndepărtat – o călătorie lungă, plină de primejdii, de intrigi şi ameninţările colosale ale adâncurilor. Dar odată ajunşi la curtea împăratului Chinei, îi aşteaptă descoperiri uluitoare şi pericole dintre cele ...

  

Steampunk A doua revoluție

Pret: 34.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Adrian Crăciun (ed.)

Steampunk A doua revoluție

Editura: Millenium Press

Anul aparitiei: 2011

„Antologia adună zece scriitori din trei generaţii şi, cu o singură excepţie, povestirile sunt inedite, scrise special pentru acest proiect iniţiat şi coordonat de Adrian Crăciun. Textele sunt, cum se întâmplă de obicei, inegale, dar nivelul este absolut onorabil şi eforturile celor zece de a scrie steampunk în lipsa tradiţiei, remarcabil.” (Marius Chivu)

  

MATRIX.

Pret: 22.00 RON
Pret: 19,80 RON
Disponibil in 1-3 zile!
-10%

Glenn Yeffeth

MATRIX.

Editura: Amaltea

Aceasta examinare din mai multe puncte de vedere a filmului "The Matrix" te provoaca intelectual prin modul in care sunt analizate realizarile tehnologice, simbolismul religios si dilemele filozofice. Cartea este o suma de eseuri ale unor oameni de stiinta renumiti, specialisti, filozofi, oameni de litere, autori de science-fiction si comentatori sociali, ale caror perspective asupra subiectelor din film sunt deopotriva atragatoare si provocatoare. Sunt explorate intr-o maniera accesibila cititorului nespecialist subiecte cum ar fi viitorul inteligentei artificiale si realitatea virtuala. Vei regasi atat simbolismul ascuns in "The Matrix", cat si anumite "scapari" care nu isi au fundament tehnic sau stiintific. Subiectele cele mai incitante sunt: "Prezenta lui Dumnezeu in Matrix", "A avut Cypher dreptate? De ce stam in matricea noastra" si "Paradoxul realitatii in The Matrix". Toate aceste aspecte fascinante, ca si multe altele, sunt prezentate intr-o forma extrem de inteligenta, fara a fi catusi de putin academica.

  
 
« Pagina anterioara   |   Pagina 2   |   Pagina urmatoare »
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark