Pianul mecanic

Paul Auster

Tombuctu

Domnul Osache nu e eroul tipic cu care ne-a obişnuit Paul Auster în romanele sale, în primul rând pentru că face parte din regnul canin. Dar nici un câine tipic nu e, căci personajul e înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie ieşite din comun şi cu abilitatea de a înţelege limba bipezilor. Chiar dacă nu stăpâneşte şi pronunţia cuvintelor (biologia îi e potrivnică), stăpânul lui, vagabondul sclipitor şi scrântit Willy G. Christmas, îl consideră un partener de dialog pe măsură; de fapt, nu e nimeni pe lume care să-l înţeleagă mai bine pe inadaptatul Willy decât domnul Osache, cei doi fiind de nedespărţit în cutreierările lor. Dar pe domnul Osache îl aşteaptă încercări grele după moartea stăpânului său, iar devotamentul şi iubirea faţă de acesta îl fac să fie în permanenţă măcinat de întrebări metafizice: oare-şi va mai revedea vreodată stăpânul acolo, în Tombuctu? „Un roman despre o iubire bântuitoare, ale cărui teme se împletesc în buclă ca nişte bobine strălucitoare, îmbinându-se cu graţie sub proza curată a lui Auster, provocând fantasticul şi tragicul.” San Francisco Chronicle ...

Guillermo Arriaga

Sălbaticul

Mexic, sfârșitul anilor '60. Moartea pare să-l urmărească pe Juan Guillermo. Adolescentul – obsedat de fantoma geamănului său mort în burta mamei - își pierde în decurs de câteva luni întreaga familie; mai întâi fratele mai mare, Carlos, care, în spatele afacerii cu piei de șinșile, face bani frumoși vânzând morfină și LSD tinerilor mexicani de bani gata, mai apoi bunica și părinții, care se sting răpuși de durere. Vina o poartă un grup ultracatolic, Tinerii Îl Urmează pe Cristos, ai cărui membri sunt convinși că scopul lor în viață e să scape societatea de scursurile care o îmbolnăvesc. În vreme ce aceștia se bucură de sprijinul poliției corupte, Juan Guillermo e singur și nu vrea decât să se răzbune. În paralel cu povestea lui Juan Guillermo, în sălbăticia munților Canadei, inuitul Amaruq pornește pe urmele unui lup de care destinul pare să-l lege într-un mod profund și inexplicabil. Cele două povești se întrepătrund și comunică pe mai multe niveluri, imaginile colorate de pe acoperișurile unde-și duc viața tinerii din Ciudad de México alternând în permanență cu cele din pustietatea Nordului ...

Bohumil Hrabal

L-am servit pe regele Angliei

L-am servit pe regele Angliei, probabil cel mai cunoscut roman al lui Hrabal, ilustrează impecabil descoperirea sa fundamentală ‒ omul este un animal care râde ‒, dar şi macropoetica umorului său, pe care scriitorul ceh a identificat-o în avertismentul unei curăţătorii: „Anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuşi.“ „O veselă şi picarescă poveste care începe ca aventurile Baronului Münchhausen şi se termină în lacrimi şi singurătate.“ The London Review of Books „Un roman tragicomic extraordinar şi subtil.“ The New York Times „Nemaipomenit de inventiv, fermecător, înţelept şi trist.“ Philadelphia Inquirer