Pianul mecanic

Bohumil Hrabal

Trenuri cu prioritate

Trenuri cu prioritate este povestea emoţionantă a maturizării unui tânăr care lucrează la căile ferate cehoslovace în timpul ocupaţiei germane din cel de-al Doilea Război Mondial. Romanul a fost ecranizat în 1966 de regizorul Jiří Menzel, care a obţinut cu Ostře sledované vlaky premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. Pelicula merită văzută fie și numai pentru celebra scenă a ştampilării fundului telegrafistei Zdenička de către impiegatul Hubička. „Un autor superb.“ Julian Barnes Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este un scriitor ceh considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragicomic şi umorul savuros al operei sale. Din seria de autor Bohumil Hrabal: Lecții de dans pentru vârstnici și avansați L-am servit pe regele Angliei O singurătate prea zgomotoasă

Bohumil Hrabal

L-am servit pe regele Angliei

L-am servit pe regele Angliei, probabil cel mai cunoscut roman al lui Hrabal, ilustrează impecabil descoperirea sa fundamentală ‒ omul este un animal care râde ‒, dar şi macropoetica umorului său, pe care scriitorul ceh a identificat-o în avertismentul unei curăţătorii: „Anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuşi.“ „O veselă şi picarescă poveste care începe ca aventurile Baronului Münchhausen şi se termină în lacrimi şi singurătate.“ The London Review of Books „Un roman tragicomic extraordinar şi subtil.“ The New York Times „Nemaipomenit de inventiv, fermecător, înţelept şi trist.“ Philadelphia Inquirer

Paul Auster

Tombuctu

Domnul Osache nu e eroul tipic cu care ne-a obişnuit Paul Auster în romanele sale, în primul rând pentru că face parte din regnul canin. Dar nici un câine tipic nu e, căci personajul e înzestrat cu o inteligenţă şi o intuiţie ieşite din comun şi cu abilitatea de a înţelege limba bipezilor. Chiar dacă nu stăpâneşte şi pronunţia cuvintelor (biologia îi e potrivnică), stăpânul lui, vagabondul sclipitor şi scrântit Willy G. Christmas, îl consideră un partener de dialog pe măsură; de fapt, nu e nimeni pe lume care să-l înţeleagă mai bine pe inadaptatul Willy decât domnul Osache, cei doi fiind de nedespărţit în cutreierările lor. Dar pe domnul Osache îl aşteaptă încercări grele după moartea stăpânului său, iar devotamentul şi iubirea faţă de acesta îl fac să fie în permanenţă măcinat de întrebări metafizice: oare-şi va mai revedea vreodată stăpânul acolo, în Tombuctu? „Un roman despre o iubire bântuitoare, ale cărui teme se împletesc în buclă ca nişte bobine strălucitoare, îmbinându-se cu graţie sub proza curată a lui Auster, provocând fantasticul şi tragicul.” San Francisco Chronicle ...