Pianul mecanic

Karen Cushman

Catherine cea îndărătnică

Pe degetele mari ale Domnului, tare greu e să fii domniță în anul 1290! Catherine are 14 ani și ar prefera să iasă cu păstorul de capre, la pășune, și să-și petreacă vremea dănțuind cu sătenii la praznice, dar mama și doica ei au alte idei: vor cu orice chip să o educe ca să devină o doamnă desăvârșită. Așa se face că este supusă la cele mai plicticoase cazne: trebuie să toarcă, să brodeze și să cârpească. Să învețe să-și țină ochii plecați și gura ferecată. Să pregătească diferite leacuri pentru mahmureală, burți stricate, dureri de cap și de dinți (tratate atunci cel mai eficient cu găinaț de corb). Dar zile fripte îi face cu adevărat bestia de tată, care vrea să o mărite cu orice chip. Astfel, pe la conacul lor se perindă tot felul de pețitori, unul mai bătrân și mai neisprăvit ca altul, însă Catherine are mereu ac de cojocul lor. Face ea ce face și toți acești mocofani fug rupând pământul. Asta până când își face apariția Barbă Nețesălată... Recomandare 14+

Bohumil Hrabal

L-am servit pe regele Angliei

L-am servit pe regele Angliei, probabil cel mai cunoscut roman al lui Hrabal, ilustrează impecabil descoperirea sa fundamentală ‒ omul este un animal care râde ‒, dar şi macropoetica umorului său, pe care scriitorul ceh a identificat-o în avertismentul unei curăţătorii: „Anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuşi.“ „O veselă şi picarescă poveste care începe ca aventurile Baronului Münchhausen şi se termină în lacrimi şi singurătate.“ The London Review of Books „Un roman tragicomic extraordinar şi subtil.“ The New York Times „Nemaipomenit de inventiv, fermecător, înţelept şi trist.“ Philadelphia Inquirer

Kathryn Erskine

Pasăre cântătoare

Caitlin e o fetiţă mai specială: suferă de sindromul Asperger. Lucrurile sunt albe sau negre, mâncarea nu trebuie să i se amestece pe farfurie, spune tot ce-i trece prin cap, desenele pe care le face (şi la care e foarte talentată) nu pot fi în culori; altfel, totul devine confuz. Devon, fratele său mai mare, îi era cel mai bun ajutor când lumea ajungea să fie copleşitoare, dar acum a dispărut. Tatăl nu-i e de prea mare folos, pierderea lui Devon a lăsat un gol imens. Caitlin nu vrea decât ca lucrurile să fie exact ca-nainte. Ştie că trebuie să ajungă la „împăcare“, dar nu înţelege ce înseamnă asta, în ciuda definiţiilor din dicţionarele pe care le consultă. În încercările ei de a obţine împăcarea, Caitlin descoperă că lucrurile în viaţă nu sunt neapărat albe sau negre. „E o decizie curajoasă să narezi povestea din perspectiva lui Caitlin. Modul în care Kathryn Erskine a tratat «gândirea Asperger» e impresionant şi sensibil.“ The Guardian „Pe măsură ce cititorii trec împreună cu Caitlin peste această încercare, îşi dau seama că şi ei au devenit mai empatici punându-se în pielea ei, ...