Beletristica

Femeia la 1000°C

Pret: 44.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Hallgrímur Helgason

Femeia la 1000°C

Editura: Art

Anul aparitiei: 2019

Singură într-un garaj închiriat, loială doar unei grenade de mână din al Doilea Război Mondial, Herra Björnsson își trăiește la optzeci de ani începutul sfârșitului vieții. Dar este pregătită: și-a făcut deja programare la crematoriu, unde i se garantează o dispariție rapidă la 1000 °C. Dar înainte de toate astea, ne cere ea, „permiteți-mi să-mi povestesc viața.“ Istoria care urmează pleacă de la viața reală a nepoatei primului președinte al Islandei – cu care autorul a interacționat întâmplător într-o conversație telefonică în anul 2006 –, dar își urmează propriul curs ficțional. Pusă în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, povestea individuală a Herrei completează tabloul atrocităților care devastau în acei ani Europa, însă amintirile personajului despre sine și despre întâmplările care i-au marcat existența se întrețes cu cel mai rafinat și mai surprinzător umor, cu o revigorantă autoironie, dar și empatie pentru cea care a fost în tinerețe. Fiecare capitol al romanului este o piesă dintr-un puzzle care se construiește încet, impredictibil. „Povestea Herrei, bazată pe ...

  

Întreab-o pe Alice

Pret: 33.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Autor anonim

Întreab-o pe Alice

Editura: Art

Anul aparitiei: 2015

Întreab-o pe Alice este povestea fascinantă și în același timp terifiantă a unei adolescente care se confruntă cu problemele obișnuite ale vârstei: își dorește să fie populară, să aibă un prieten, i se pare că ar trebui să țină o cură de slăbire etc. Dar viața i se schimbă radical în momentul în care începe să consume droguri. Emoționant și sensibil, jurnalul ei este mărturia cutremurătoare a luptei cu dependența, care o pune în situații dintre cele mai periculoase. Tânăra va înfrunta viața pe stradă, violența, ospiciul, anturajul periculos ‒ totul, paradoxal, numai din dorința de a duce o viață normală. „Această carte extraordinară pentru adolescenţi este o dovadă a realităţii înspăimântătoare şi a literaturii de calitate.“ The New York Times

  

Baltagul

Pret: 33.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Mihail Sadoveanu

Baltagul

Anul aparitiei: 2015

" Stapane, stapane , mai cheama s-un cane..." Cu Baltagul, Mihail Sadoveanu se aseaza mai putin in inima literaturii romanesti, unde l-au asezat cele peste 50 de volume, ca tot atitea aspecte ale lumii careia el, povestitorul, i-a dat viata, cat in inima propriei sale literaturi. Baltagul se mentine in zona aceea superioara de mister si de poezie, inceputa cu Hanu Ancutei si continuata in buna parte de Zodia Cancerului. Baltagul, constituie, sub raportul inventiei, reconstituirea acelei crime pastoresti despre care vorbeste balada Mioritei, si meritul lui sta mai putin in fabulatia, ingenioasa, desigur, a acestor intamplari, cat in rezonanta lor in mijlocul naturii singuratice si in maiestria cu care-si poarta de-a lungul drumurilor din munte eroina, apriga, voluntara, dar si iluminata, pe Vitoria,vaduva ortomanului pastor Nechifor Lipan. Drama omeneasca, povestea din Baltagul poarta totusi un pronuntat accent de mare balada, romantata, de mister cosmic, aici rezolvindu-se epic, dupa cum in Hanu Ancutei se rezolva feeric. A fi pastrat acestei povestiri, germinata in glastra de clestar a Mioritei, toata puritatea de timbru a baladei si tot conturul ei astral — iata in ce ...

  

DIAMANTELE NEGRE- Anticariat

Pret: 19.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!
  

Agentul secret

Pret: 29.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Joseph Conrad

Agentul secret

Editura: Art

Anul aparitiei: 2019

La prima vedere, domnul Adolf Verloc și-a aranjat bine viața: are o soție cuminte, un mic magazin, venituri suficiente și prieteni (cu porecle precum Profesorul și Doctorul) cu care-și petrece serile punând țara la cale. Toate acestea sunt însă un paravan pentru slujba sa de spion. Un domn plinuț, de vârstă mijlocie, domnul Verloc e departe de imaginea clasică a unui agent secret. Iar frământările sale de-abia încep când superiorul lui îl pune să plănuiască un atac terorist. Atitudinea laxă a Marii Britanii față de anarhiști reprezintă un mare pericol, așa încât un atac asupra unui obiectiv științific precum Observatorul Greenwich, fără pierderi de vieți, opinează domnul Vladimir în fața spionului, ar trebui să fie suficient ca să stârnească publicul. Cum va proceda domnul Verloc de acum înainte? În Agentul secret, Joseph Conrad ne aduce în fața ochilor o suită de personaje fin conturate, înzestrate cu ironie: de la soția supusă și anarhistul cu bombă, ascuns în umbră, până la polițistul care se visează erou. "Cine caută un roman cu anarhiști, spionaj, trădare și mizeria victoriană de pe străzile din ...

  

Copiii lui Hansen

Pret: 22.95 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Ognjen Spahić

Copiii lui Hansen

Anul aparitiei: 2010

Traducere din limba sirba de Annemarie Sorescu Marinkoviä Roman cistigator al premiului Meša Selimović (cel mai bun roman publicat in 2004 in Bosnia si Hertegovina, Croatia, Muntenegru si Serbia) Actiunea romanului Copiii lui Hansen se desfasoara in Romania, mai exact in leprozeria de la Tichilesti, ultimul lazaret de acest fel din Europa, un univers inchis si damnat in care isi petrec viata o mina de oameni proscrisi de familie si prieteni din cauza cumplitei lor maladii. Morti pentru lume, fara o legatura oricit de fragila cu ea, leprosii asista de la distanta la evenimentele care au zguduit Europa in ultima jumatate a secolului trecut, de la al Doilea Razboi Mondial pina la revolutia din 1989. In interiorul granitelor acestui spatiu, mai putin spital si mai mult anticamera a mortii, se construiesc ierarhii si relatii de putere, afinitati si dusmanii, iubiri si tradari. Fara a ocoli niciunul dintre amanuntele socante ale vietii cotidiene, de la imbratisare la crima, Spahić pune in scena, cu o extraordinara subtilitate, drama totalitarismului si a izolarii, in care singurul punct luminos, desi iluzoriu, este aspiratia spre libertate. „Leprozeria de la Tichilesti, ...

  

Absalom, Absalom!

Pret: 34.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

William Faulkner

Absalom, Absalom!

Editura: Art

Anul aparitiei: 2019

Considerat de critici drept capodopera lui William Faulkner, Absalom, Absalom! spune povestea lui Thomas Sutpen, un tânăr sărac din Sudul american de dinainte de Războiul Civil, care, îmbogățindu-se, intră prin căsătorie într-o familie respectabilă. Ambiția lui de a se înavuți tot mai mult și de a avea controlul asupra destinului celorlalți va duce în final la distrugerea stirpei Sutpenilor. Dorința declarată a lui Faulkner a fost să scrie un roman în care să exprime totul într-o singură propoziție. "Cred că e cel mai bun roman scris până acum de un american." William Faulkner De același autor: Cătunul Orașul Casa cu coloane Pogoară-te, Moise Lumină în august Un trandafir pentru Emily Zgomotul și furia Copacul dorințelor

  

Arta de a avea întotdeauna dreptate

Pret: 33.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Arthur Schopenhauer

Arta de a avea întotdeauna dreptate

Editura: Art

Anul aparitiei: 2019

Adversarul trebuie înfuriat (Stratagema VIII) Apelați la argumente absurde (Stratagema XV) Apărați-vă despicând firul în patru (Stratagema XVII) Întrerupeți și deturnați discuția (Stratagema XVIII) Argumentul autorității (Stratagema XXX) Nu înțeleg nimic din ce-mi spuneți (Stratagema XXXI) În teorie da, în practică nu (Stratagema XXXIII) Interesele sunt mai presus decât rațiunea (Stratagema XXXV) Luați disputa la modul personal, proferați injurii și purtați-vă ca un necioplit (ultima Stratagemă)

  

Noi contra voastră

Pret: 38.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Fredrik Backman

Noi contra voastră

Editura: Art

Anul aparitiei: 2019

După toate înfrângerile și deziluziile prin care au trecut, locuitorii din Björnstad primesc o nouă lovitură: clubul de hochei în care toți își pun speranța pentru o viață mai bună va fi în curând desființat. Dar salvarea apare de unde nimeni nu spera. Un politician cu „viziune”, care merge contra curentului, vede în situația dificilă a clubului oportunitatea de a-și asigura scaunul la noile alegeri. Propunerea de salvare pe care i-o face directorului clubului, Peter Andersson, este un joc plin de compromisuri care va dezbina și mai mult comunitatea. Între timp, locuitorii din Björnstad mai au încă de învățat câteva lecții despre acceptare, căci noul antrenor de hochei este femeie și, pe deasupra, lesbiană, iar căpitanul echipei, unul dintre cei mai admirați tineri din Björnstad, se dovedește a fi gay. „Romanul lui Fredrik Backman oferă o pespectivă extraordinară asupra problemelor care contează cu adevărat - bine vs. rău, frică vs. curaj, iubire vs. ură, importanța și limitele prieteniei și ale loialității. Backman este unul dintre cei mai talentați și mai interesanți scriitori contemporani.” Shelf ...

  

Povestea gâștelor

Pret: 29.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

George Coșbuc

Povestea gâștelor

Editura: arthur

Anul aparitiei: 2019

Un gâscan cu pene lucii Cum trecea pe pod prin sat Și-ntr-o mân-avea papucii, Nu știu cum i s-a-ntâmplat Că papucii lui căzură, Ce păcat, o, ce păcat! Căci erau cu-alesătură, Fără leac de tivitură - Ce păcat!

  

Peneş Curcanul .

Pret: 12.50 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Vasile Alecsandri

Peneş Curcanul .

Editura: Ana

Peneş Curcanul este un volum de versuri de Vasile Alecsandri, care îşi propune să cuprindă cele mai cunoscute creaţii ale scriitorului paşoptist, însoţite de ilustraţii, grupate pe cele trei mai volume iniţiale ale autorului: Ostaşii noştri, Pasteluri şi Doine

  

Amintiri din copilarie - Ed Ana

Pret: 12.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Ion Creanga

Amintiri din copilarie - Ed Ana

Editura: Ana

Operă clasică a literaturii române, Amintiri din copilărie a rămas în timp o lectură prefe­rată a tuturor copiilor. Aventurile lui Nică la scăldat sau la cireşe atrag şi stârnesc şi astăzi râsul. Ilustraţiile care însoţesc textul poten­ţează savoarea întâmplărilor şi a limbajului folosit de autor în acest text autobiografic. Am dorit, ca şi în cazul altor publicaţii, ca lucrarea de faţă să devină atât un obiect de studiu, cât şi un îndemn la lectură pentru copii.

  

Schiţe - Ed Ana

Pret: 7.50 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Ion Luca Caragiale

Schiţe - Ed Ana

Editura: Ana

Volumul de schiţe din opera dramatur-gului şi prozatorului I.L. Caragiale îşi pro­pune să aducă în faţa elevilor principalele opere cuprinse în programa şcolară şi studiate la orele de curs. Deşi cunoscute aproape cuvânt cu cuvânt, publicate în ediţii de opere com­plete sau separat, schiţe precum Vizită, D-l Goe..., Un pedagog de şcoală nouă sau Búbico trebuie să fie tot timpul la îndemâna elevilor. Din acest motiv vă propunem volumul de faţă, ca instrument de lucru pentru toţi şcolarii

  

Mara - Edit Ana

Pret: 9.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Ioan Slavici

Mara - Edit Ana

Editura: Ana

  

Nuvele si basme - Editura Ana

Pret: 8.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Ioan Slavici

Nuvele si basme - Editura Ana

Editura: Ana

  

Mademoiselle Maussade - Domnisoara Ursuza .

Pret: 9.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Iulia Hasdeu

Mademoiselle Maussade - Domnisoara Ursuza .

Editura: Ana

Mademoiselle Maussade - Domnisoara Ursuza Editie bilingva (româno - franceza)

  

Frankenstein - Shelley

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Mary Shelley

Frankenstein - Shelley

Editura: Ana

Un roman excepţional, prezentând situaţii şi personaje excepţionale. Tânărul Frankenstein este fascinat de ultimele descoperiri ale biologiei şi fizicii, aşa că urmează cursurile celebrei univer­sităţi din Ingolstadt. Idealul său este unul înspăimântător şi sublim, în acelaşi timp: să-i dea viaţă unui corp neînsufleţit, să creeze o fiinţă umană. Fără să conşti­entizeze, acest ideal va constitui blestemul şi nefericirea destinului său. Fiinţa creată, monstru şi om totodată, îşi va cere dreptul la viaţă şi iubire, iar atunci când îşi dă seama că nu le va obţine niciodată se va răzbuna pe creatorul său. Explicaţiile ştiinţifice, documentele şi imaginile de epocă, prezentarea minunatului cadru natural al Elveţiei, locul de naştere al personajului, însoţesc fascinantul text.

  

Black Beauty - Sewell

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Anna Sewell

Black Beauty - Sewell

Editura: Ana

Romanul Black Beauty reprezintă povestea uimitoare a unui cal pur-sânge, care se tran­sfor­mă din emblema stăpânului său într-un simplu cal de trăsură pe străzile Londrei. Cu toate greutăţile şi neajunsurile prin care trece, existenţa frumosului cal este, până la urmă, una fericită. Şi asta pentru că are parte de prieteni minunaţi, cum ar fi poneiul Merrylegs sau Căpitanul, viteazul cal de cavalerie. Nici stăpânii săi nu sunt mai prejos, fiecare dintre ei reuşind să înţeleagă şi să aprecieze valoarea unui animal nobil. Pe nesim­ţi­te, autoarea reuşeşte să-i facă pe cititori să privească lumea prin ochii cailor, dezvăluind sentimentele, simpatiile sau antipatiile, bucuriile sau tristeţile unor fiinţe ce nu le pot exprima prin viu grai. Cititorul se va simţi, fără îndoială, mai bogat sufleteşte, fie numai şi prin conştientizarea impor­tanţei pe care caii au avut-o şi o mai au încă în viaţa noastră.

  

Portretul lui Dorian Gray - Editura Ana

Pret: 30.00 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Oscar Wilde

Portretul lui Dorian Gray - Editura Ana

Editura: Ana

Ideea de a scrie Portretul lui Dorian Gray i-a venit lui Wilde în urma participării la un dineu împreună cu J.M. Stoddart, editorul revistei literare americane Lippincott's Monthly, aflat în căutare de scrieri pentru publicaţia sa. Wilde s-a angajat să-i trimită un roman, iar acesta avea să fie Portretul lui Dorian Gray. O primă versiune e publicată în revistă în 1890, iar o a doua, revizuită, apare în volum un an mai târziu. Tema centrală a romanului este efortul pe care-l presupune crearea unei opere de artă, scriitorul expunându-şi cu acest prilej principiile estetice. Şi tema corupţiei este larg pre­zentată, astfel încât, la momentul publicării romanului, reacţiile negative ale criticilor şi cititorilor n-au întârziat să apară. Totuşi, romanul avea să fie apreciat mai târziu, întrucât, aşa cum însuşi scriitorul declară, „nu există cărţi morale sau imorale. O carte este bine scrisă sau prost scrisă.“

  

Chemarea strabunilor - Editura Ana

Pret: 18.50 RON
Disponibil in 1-3 zile!

Jack London

Chemarea strabunilor - Editura Ana

Editura: Ana

Din 1849, California trăieşte febra aurului. În 1890 filonul este epuizat, totuşi speranţa renaşte pe 16 august 1896, când metalul este descoperit din nou în regiunea Yukon din Alaska. Spiritele se încing, bărbaţii se aven­turează spre pământurile îngheţate pentru a scoate la suprafaţă comoara scânteietoare. Dar au nevoie de câini, de câini mari cu mus­culatură puternică, capabili să muncească alături de stăpânii lor. Romanul Chemarea străbunilor ne înfăţişează istoria lui Buck, un husky siberian ce reuşeşte să supravieţuiască greutăţilor la care este supus. Îl ajută caracterul său de luptător îndârjit şi moştenirea genetică, venită parcă din vre­murile străbunilor: simţul pericolului. Romanul vă propune o lectură incitantă, o călătorie plină de informaţii şi, nu în ultimul rând, o nouă viziune asupra lumii, prin prisma lui Buck.

  
 
« Pagina anterioara   |   Pagina 2   |   Pagina urmatoare »
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania Acceptance Mark