Istorie

O ISTORIE A EVREILOR

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Josy Eisenberg

O ISTORIE A EVREILOR

Cine sunt, ce sunt evreii? Sa fii evreu astazi inseamna sa apartii unei credinte, unei culturi sau unei natiuni? Este cineva evreu asa cum altul este protestant sau catolic, cum cineva poate fi celt sau latin, ori cum este suedez sau turc? Inceputa acum treizeci si cinci de secole in Mesopotamia, intr-un trib de pastori care credeau intr-un singur Dumnezeu, intr-o epoca in care s-au nascut primele mituri si au fost create primele panteonuri, istoria acestui popor prezinta un interes de prim ordin pentru noi toti, caci civilizatia noastra este de esenta crestina, iar crestinismul provine din iudaism, initiatorul monoteismului. Bogatia documentarii si amploarea analizei fac din aceasta carte o opera de cea mai mare insemnatate care descrie inflorirea, dispersarea (diaspora) si, in sfarsit, posibila reintoarcere pe pamantul natal a unui popor cu un destin paradoxal si grandios, repus fara incetare in joc, acceptat tot timpul cu tributul de sange si lacrimi, cu demnitatea si fervoarea izvorate dintr-o speranta mereu vie. traducere de Jean Rosu

  

Istoria Austriei. Vol. I

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Erich Zollner

Istoria Austriei. Vol. I

  

PROCESELE IOANEI D'ARC

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

CIVILIZATIA AZTECA

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

GEORGE C. VAILLANT

CIVILIZATIA AZTECA

  

O ISTORIE A LUMII ANTICE

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

HORIA C. MATEI

O ISTORIE A LUMII ANTICE

  

FIGURI DE IMPARATI ROMANI VOL.1-3

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

ISTORIA ILUSTRATA A ANGLIEI

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

 DE LA BHARATA LA GANDHI STIINTIFICA SI

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

ISTORIA ROMANA VOL.1-4

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Theodor Mommsen

ISTORIA ROMANA VOL.1-4

  

 CIVILIZATIA INDUSTRIALA IN CONFRUNTARE

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

DOSARE ALE RAZBOIULUI MONDIAL

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

STIINTA IN ISTORIA SOCIETATII

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

ISTORIA MEDIE UNIVERSALA

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

R. MANOLESCU V. COSTACHEL S. BREZEANU F. CAZAN M. MAXIM

ISTORIA MEDIE UNIVERSALA

  

 AL DOILEA RAZBOI MONDIAL IN DOCUMENTE SI

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

ISTORIA CULTURII SI CIVILIZATIEI VOL.2

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

VIATA COTIDIANA IN INDIA ANTICA

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

 SCHITA A ISTORIEI POLITICE A CELOR DOUA

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

MEMORIA FOCULUI

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

Eduardo Galeano

MEMORIA FOCULUI

  

 OBIRSIA LUCRURILOR O ISTORIE A CULTURII

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat
  

6 AUGUST ISTORIA BOMBEI ATOMICE

Stoc anticariat
ce trebuie reconfirmat

L. CASTELLANI L. GIGANTE

6 AUGUST ISTORIA BOMBEI ATOMICE

  
 
Viziteaza magazinul Karte.ro pe ShopMania kaboo.ro Acceptance Mark